Comunicarea si Negocierea in Relatiile Internationale

Imagine preview
(8/10 din 1 vot)

Acest proiect trateaza Comunicarea si Negocierea in Relatiile Internationale.
Mai jos poate fi vizualizat cuprinsul si un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 99 de pagini .

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras, cuprins si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 7 puncte.

Domenii: Economie, Comunicare, Negociere, Stiinta Administratiei

Cuprins

CAPITOLUL I. Comunicarea ca proces plurivalent 4
1.1 Elementele fundamentale ale procesului comunicaţional 7
1.2 Manifestarea comunicării în diferite spaţii culturale 13
1.2.1 Limbajele comunicării interculturale 15
1.2.2. Limbajul nonverbal și comunicarea interculturală 20
1.2.3 Spaţiul și timpul în comunicarea interculturală 38
CAPITOLUL II. Negocierea - mijloc de comunicare în relaţiile internaţionale 44
2.1 Negocierea ca proces; tipuri de negociere 44
2.2 Negocierea în diverse spaţii culturale 62
2.3 Modele de negociere internaţională 80
2.3.1 Modelul Sawyer si Guetzkow 80
2.3.2 Modelul PIN 81
CAPITOLUL III. Tip de negociere intre spaţiul european, american şi cel asiatic 86
3.1 Prezentare generala – General Motors 86
3.2 Alianţa Renault – Nissan 86
3.3 Pregătirile negocierilor 87
3.4 Desfășurarea negocierilor 88
3.5 Amentinţarea asiatico-italiană 89
3.6 Ghosn nu doreşte să conducă GM 90
3.7 Piedicile alianţei 92
3.8 General Motors – merge singură mai departe 93
3.9 Renault și Nissan – deschise altor propuneri 94

Extras din document

CAPITOLUL I

Comunicarea ca proces plurivalent

Comunicarea este un atribut al speciei umane. În sens larg, ea poate fi definită drept procesul de transmitere de informaţii, idei, opinii, păreri fie de la un individ la altul, fie de la un grup la altul.

Etimologia termenului: cuvântul “comunicare” provine din limba latină “communis” care înseamnă “a pune de acord”, “a fi în legătură cu” sau “a fi în relaţie”, deşi termenul circula în vocabularul anticilor cu sensul de “a transmite şi celorlalţi”, “a împărtăşi ceva celorlalţi”.

În literatura de specialitate definiţiile sunt numeroase şi diferite. În general putem considera că există comunicare când un sistem, o sursă influenţează stările sau acţiunile altui sistem, ţinta şi receptorul alegând dintre semnalele care se exclud pe acelea care, transmise prin canal, leagă sursa cu receptorul.

Pentru relaţiile sociale şi, implicit, pentru Relaţiile Publice, pentru orice activitate, indiferent care ar fi aceasta, comunicarea reprezintă o componentă esenţială, o stare de spirit şi un instrument. Ea este calea spre înţelegere, armonie şi dreptate, dar şi sursă a conflictelor, a urii şi răului. Comunicarea se defineşte ca performanţa de a descifra sensul, semnificaţia, conotaţia si denotaţia legăturilor sociale, organizate si dezorganizate, cu ajutorul simbolurilor, semnelor, reprezentărilor si a altor modalităţi de modelare informaţională, în scopul declanşării obţinerii stabilităţii, amplificării, diminuării, amânării sau stopării unor comportamente (conduite) individuale sau de grup.

Comunicarea este esenţială în management. Un manager poate să facă o analiză rezonabilă a unei situaţii, să genereze situaţii sau alternative importante, să anticipeze impactul şi consecinţele schimbărilor planificate, să organizeze controale; totuşi, cele mai bune planuri ar putea eşua frecvent din cauza neajunsurilor comunicării. Sunt dese situaţiile în care managerii constată că nu-şi pot transmite cu claritate şi concizie ideile; neînţelegeri costisitoare apar frecvent în comunicarea orală, scrisă şi chiar nonverbală. Mulţi manageri îşi pun întrebarea: Ce poate face un manager ca să-şi îmbunătăţească comunicarea în cadrul unei organizaţii?

Analizând activităţile zilnice pe care le desfăşoară managerii, s-a constatat că cei din Marea Britanie, de exemplu, consacră comunicării orale 66% din timp, iar cei din S.U.A. 78%. Tocmai de aceea înţelegerea corectă a comunicării are o mare valoare pentru dumneavoastră, cei care vă propuneţi să nu fiţi simpli executanţi în procesele social-politice, culturale, educaţionale ori de altă natură.

Toate definiţiile date comunicării, indiferent de şcolile de gândire cărora le aparţin sau de orientările în care se înscriu, au cel puţin următoarele elemente comune: comunicarea este procesul de transmitere de informaţii, idei, opinii, păreri, fie de la un individ la altul, fie de la un grup la altul; comunicarea este un atribut al speciei umane; nici un fel de activitate, de la banalele activităţi ale rutinei cotidiene pe care le trăim fiecare dintre noi zilnic şi până la activităţile complexe desfăşurate la nivelul organizaţiilor, nu pot fi concepute în afara procesului de comunicare.

Comunicarea, afirmă Ioan Drăgan, “a devenit un concept universal şi atotcuprinzător pentru că “totul comunică”

Comunicarea a fost percepută ca element fundamental al existenţei umane încă din antichitate. În fapt, însăşi etimologia termenului sugerează acest lucru; cuvântul “comunicare” provine din limba latină “communis” care înseamnă “a pune de acord”, “a fi în legătură cu” sau “a fi în relaţie”, deşi termenul circula în vocabularul anticilor cu sensul de “a transmite şi celorlalţi”, “a împărtăşi ceva celorlalţi”.

Deşi termenul este de origine latină, primele preocupări pentru comunicare le-au avut grecii. Pentru aceştia, arta cuvântului, măiestria de a-ţi construi discursul şi de a-l exprima în agora era o condiţie indispensabilă statutului de cetăţean (trebuie însă să avem în vedere faptul ca accesul la funcţiile publice ale cetăţii era accesibil oricărui cetăţean grec doar prin tragere la sorţi). Mai mult, legile din Grecia Antică stipulau dreptul cetăţenilor de a se reprezenta pe ei înşişi în faţa instanţelor de judecată, textul lui Platon “Apărarea lui Socrate” fiind un exemplu în acest sens.

Elemente concrete de teorie a comunicării apar însă prima dată în lucrarea lui Corax din Siracuza, “Arta retoricii”, în secolul VI ante.Hr. Platon şi Aristotel vor continua aceste preocupări, instituţionalizând comunicarea ca disciplină de studiu, alături de filosofie sau matematică, în Lyceeum şi în Academia Greacă.

Romanii vor prelua de la greci aceste preocupări (ca de fapt în toate domeniile de activitate), dezvoltându-le şi elaborând în jurul anului 100 ante Hr. primul model al sistemului de comunicare.

Fisiere in arhiva (1):

  • Comunicarea si Negocierea in Relatiile Internationale.doc

Alte informatii

UNIVERSITATEA PETROL-GAZE DIN PLOIEŞTI FACULTATEA DE LITERE ŞI ŞTIINŢE SPECIALIZAREA ADMINISTRATIE PUBLICA