Conceptul de Concurență în Teoria și Practica Economică

Introducere

Concurenţa e factorul determinant, esenţial în succesul sau eşecul firmelor. Concurenţa determină oportunitatea acelor activităţi ale unei firme care pot contribui la performanţa acesteia, cum ar fi inovaţiile, o cultură unitară sau implementare judicioasă.

Concurenţa reprezintă un fenomen deosebit de important pentru viaţa economică, dar şi pentru viaţa socială, deoarece ea reprezintă factorul motor care motivează, atât afacerile, cât si existenţa oamenilor. Este cert că omul, de când se naşte şi până moare, va încerca să se adapteze mediului natural, social şi economic în care trăieşte, ceea ce presupune că va trebui să cunoască ce înseamnă competiţia. În primul rând, va concura cu sine însuşi, pentru a-şi depăşi limitele şi pentru a se situa într-o poziţie favorabilă în societate. Apoi, va trebui să concureze cu alţi competitori, evidenţiindu-şi anumite abilităţi, care îi vor permite situarea pe o poziţie avantajoasă. Dacă ne referim la sfera economică, un agent economic va trebui să se raporteze permanent la ceilalţi competitori de pe piaţă, jocul competiţiei fiind cel care va determina locul competitorilor în cadrul pieţei. Desigur, că nu hazardul va fi cel care va determina această poziţie ocupată în cadrul unei pieţe, ci toate resursele şi competenţele de care dispune un agent economic şi pe care le utilizează în lupta pentru câştigarea unei poziţii dominante pe piaţă.

Dacă concurenţa este sau nu benefică pentru societate se poate afla numai în măsura în care, pe ansamblul economiei, deci la nivel macroeconomic, se înregistrează o creştere semnificativă de la o perioadă la alta, iar la nivelul unei unităţi economice, deci la nivel microeconomic, se observă câştigarea unei poziţii competitive mai bune faţă de perioada anterioară. Se ştie că datorită concurenţei existente într-o economie de piaţă vor exista întotdeauna şi învingători dar şi învinşi. Astfel, învingătorul, întreprinderea sau organizaţia în cauză, va considera benefică concurenţa, deoarece i-a permis să-şi mobilizeze toate eforturile, resursele şi abilităţile de care dispune pentru a atinge o poziţie competitivă superioară prin obţinerea unui avantaj competitiv cert faţă de ceilalţi competitori. Odată cu atingerea unei poziţii de lider sau challanger pe o anumită piaţă de referinţă, agentul economic trebuie să fie conştient că lupta concurenţială nu s-a terminat.

El va trebui să continue să se adapteze la mediu concurenţial, să fie flexibil la noile modificări din mediul la care se raportează, să caute noi strategii competitive, cu alte cuvinte să fie permanent “în alertă”, să caute noi soluţii, să inoveze chiar, astfel încât să-şi poată păstra poziţia câştigată.Este evident că pentru un agent economic situat în poziţia de “învins”, concurenţa va fi mai puţin benefică, deoarece aceasta l-a eliminat, el nereuşind să câştige un loc în cadrul pieţei de referinţă. Dar, poate paradoxal, ea poate deveni benefică, dacă acest agent economic va conştientiza că a piedut datorită propriilor greşeli, din care va trebui să înveţe pe viitor. Şi poate că aici intervine cel mai clar conceptul de strategie, dacă ne referim la felul în care sunt utilizate resursele existente, deoarece demersul strategic este singurul care determină rezultatele activităţii agentului economic.

Piaţa va fi dominată de cel care va şti să-şi folosească cel mai eficient resursele de care dispune, de cel care va şti să adopte o strategie competitivă avantajoasă. Un “învins” are poate şansa de a imita strategiile învingătorilor, în felul acesta putând reuşi să-şi recâştige o poziţie în cadrul pieţei respective.Am putea spune că cele mai importante mutaţii sunt cele legate de trecerea fostelor ţări socialiste de la un sistem economic centralizat către un sistem al economiei de piaţă. Acest sistem reprezintă o formă modernă de organizare şi funcţionare a economiei, caracterizat de faptul că agenţii economici îşi desfăşoară activitatea în mod liber, autonom şi eficient, în concordanţă cu cerinţele şi regulile dinamice ale pieţei, urmărindu-se valorificarea maximă a resurselor limitate existente pentru a satisface nevoile umane care sunt nelimitate.

În acest context, prezenta lucrare îşi propune să analizeze fenomenul concurenţei sub aspect teoretic şi metodologic. Conţinutul nu se doreşte a fi exhaustiv sau foarte cuprinzător, ci doar să surprindă elementele esenţiale.Plecând de la definirea conceptului, prezentarea formelor cunoscute ale fenomenului ,analizând principalele aspecte de studiu ale concurentei şi sintetizând ideile relevante din domeniu, lucrarea a încercat să evidenţieze paşii importanţi pe care o entitate nou-venită ar trebui să îi urmeze pentru a face faţă concurenţei existente şi a deveni eficientă.

În continuare voi prezenta cele doua capitole ale lucrării, cu detalierea aspectelor esenţiale care creionează firul conducător al temei propuse.

Capitolul I, Conceptul de concurenţă în teoria şi practica economică are un caracter introductiv şi realizează o trecere în revistă a abordărilor conceptuale ale pietei si concurenţei de-a lungul timpului, urmărind cristalizarea noţiunii până în prezent. În urma consultării surselor bibliografice privind reglementarea juridică a concurenţei am remarcat că nu există o definiţie legală a termenului, de la această „scăpare” nefăcând excepţie nici reglementările comunitare din domeniu. Importanţa concurenţei, formele de concurenţă sunt desfăşurate pe larg în acest capitol. Tot aici sunt analizate şi tipurile de concurenţă şi modul lor de funcţionare pe piaţă.

Capitolul II , Influenţa concurenţei asupra eficientei şi progresului economic are scopul de a prezenta interdependenţa dintr concurenta-eficienţă- progres economic.

„Competiţia conduce la continua perfecţionare şi eficientizare a producţiei. Ea determină producătorul să elimine risipa şi să scadă costurile, astfel încât să vândă la un preţ mai mic decât alţii. Îi elimină pe cei ale căror costuri rămân ridicate şi face astfel încât să concentreze producţia în mâinile acelora ale căror costuri sunt mai mici”

Clair Wilcox

CAPITOLUL 1

CONCEPTUL DE CONCURENŢĂ ÎN TEORIA ŞI PRACTICA ECONOMICĂ

1.1 . Definirea şi obiectivele concurenţei în gândirea economică clasică şi contemporană

Alături de cerere, ofertă şi preţ, concurenţa este una dintre variabilele definitorii ale pieţei, o trăsătură esenţială a pieţei. Concurenţa reprezintă un comportament specific interesat al unor subiecţi de proprietate, care, pentru a-şi atinge obiectivele, intră în raporturi de cooperare şi confruntare cu ceilalţi, fiind expresia liberei iniţiative.

Concurenţa reprezintă atât o confruntare, cât şi o cooperare între agenţi economici, în vederea obţinerii unor condiţii mai bune de producţie, de vânzare, de achiziţie a bunurilor de consum, de efectuare a operaţiunilor băneşti, valutare, financiare. Este o întrecere pentru a obţine avantaje (sau măcar pentru a diminua probabilitatea producerii riscurilor). În concurenţă, fiecare acţionează din interes. De exemplu, cumpărătorul „aleargă” pentru a găsi vânzătorii cu preţul cel mai mic, calitatea cea mai bună, condiţiile cele mai favorabile de livrare a bunurilor de consum şi factorilor de producţie etc. Vânzătorii se întrec între ei pentru „banul clientului”, pentru a atrage cumpărători cât mai mulţi, cu forţă economică ridicată, stabili în achiziţii, receptivi la preţ şi alte favorabilităţi. Din această competiţie, în mod normal şi ca regulă, ies învingătorii cei mai buni.