Concurența în Sectorul Asigurărilor din România

1. Aspecte generale privind concurenţa şi asigurările comerciale

Pieţele creează premisa unor rezultate economice foarte bune atunci când există şi funcţionează normal. Aceasta presupune că agenţii economici au libertate de acţiune, că acţiunile lor urmăresc realizarea propriilor interese, astfel încât să nu afecteze negativ, sa nu restrângă pentru nimeni posibilitatea de a acţiona la fel de liber.

Piaţa reprezintă un ansamblu coerent , un sistem sau o reţea de relaţii de vânzare-cumpărare între diferiţi agenţi economici care sunt, pe de o parte, uniţi prin legături de interdependenţă şi pe de altă parte, se află în raporturi de opoziţie, fiecare urmărindu-şi propriul interes. Piaţa conturează existenţa unor confruntări între purtătorii cererii şi ofertei prin intermediul cărora se determină preţul bunurilor în economie, ce fac obiectul schimbului.

Crearea pieţelor concurenţiale şi funcţionarea acestora în condiţii normale sunt o preocupare majoră pentru ţara noastră, întrucât numai pe această cale se pot asigura dezvoltarea economiei şi un trai decent. Este bine cunoscut rolul fundamental jucat de piaţă şi concurenţă în garantarea bunăstării consumatorilor, în realizarea unei repartiţii optime a resurselor şi în oferirea unor motivaţii puternice privind creşterea eficienţei şi a nivelului tehnic şi calitativ al producţiei.

Prin intermediul asigurărilor o societate comercială specializată – asigurător – îşi asumă obligaţia de a prelua asupra sa, în schimbul primelor încasate de la persoanele fizice şi juridice, în calitate de asiguraţi, efectele negative ale producerii unui anumit eveniment sau complex de evenimente, asigurarea apărând ca un mijloc prin intermediul căruia persoanele asigurate se pot pune la adăpost de pericolele care îi ameninţă. Operatţiile de asigurare se realizează într-un cadru denumit piaţa asigurărilor.

Pieţele asigurărilor sunt caracterizate printr-un grad ridicat de asimetrie a informaţiei. Intensitatea concurenţei şi eficienţa acestor pieţe diferă însă în funcţie de cadrul instituţional de reglementare, precum şi de caracteristicile de structură şi dinamică specifice fiecărui segment de piaţă.

Sectorul asigurărilor are o importanţă crucială în funcţionarea normală a unei economii de piaţă, având în vedere rolul pe care acesta îl are în transferul sau diminuarea riscurilor aferente activităţilor comerciale. Pe lânga acest aspect, sectorul asigurărilor contribuie la diminuarea capitalurilor aferente activităţilor comerciale datorită crării unui mediu economic predictibil, încurajează investiţiile şi consumul, dar în acelaşi timp constituie şi o componentă importantă a sistemului de asigurări sociale. În plus, acest sector, are importanţă economică directă, contribuind cu un procent semnificativ la formarea PIB, iar în cazul existenţei unor disfuncţionalităţi, ar putea afecta grav funcţionarea corectă a economiei în ansamblul său.

1.1 Conceptul de concurenţă, trăsăturile şi funcţiile îndeplinite

” Viaţa practică se desfăşoară pe terenul economic sau pe terenul social, în aşa fel încât succesul propriu înseamnă insuccesul semenului”

Tudor Vianu

Prin însăşi natura sa, concurenţa sau competiţia este o forţă extraordinară, de fapt cea mai importantă forţă de pe piaţă a progresului economic şi tehnic. Capacitatea sa de a antrena dezvoltarea, sesizată cu secole în urmă, s-a amplificat în timp devenind de necontestat şi dovedindu-se sensibil superioară, prin rezultatele obţinute.

Concurenţa reprezintă un comportament specific subiecţilor economici care urmăresc să obţină recompense economice superioare. Astfel, între agenţii economici producători (vânzători), are loc o confruntare pentru a atrage cumpărătorii de partea lor, a spori volumul afacerilor şi al profiturilor. Totodată, concurenţa se suprapune unui sistem de relaţii între agenţii pieţei în care fiecare are libertatea să producă, să vândă şi să cumpere ceea ce îi convine, la preţul şi în condiţiile pe care le consideră cele mai favorabile pentru realizarea interesului său.

Aceste relaţii au la bază, pe de o parte, caracterul limitat al resurselor şi folosirea lor alternativă ceea ce reduce, în cele din urmă realizarea intereselor sau maximizarea satisfacţiei proprii unităţilor economice în raport cu problema accesului la resurse, cât şi caracterul interactiv al deciziilor pe care le iau participanţii la aceeaşi piaţă în mod autonom, independent, dar care depind concomitent şi de cele pe care le iau ceilalţi.

Concurenţa este o liberă competiţie în care fiecare acţionează din interes propriu şi exprimă rivalitatea , disputa, dintre entităţile economice respective care urmăresc acelasi scop respectiv satisfac idei asemănătoare sau identice ale consumatorilor şi de aceea interesele lor devin contradictorii.

În sens larg, concurenţa poate fi privită ca o componentă esenţială a conceptului de economie de piaţă ce desemnează atât starea rezultată din comportamentul competiţional colectiv al agenţilor economici pe piaţă, cât şi comportamentul competiţional individual al fiecăruia din aceştia.

Având în vedere rolul pozitiv, stimulativ, pe care îl are concurenţa în activitatea economică, dreptul trebuie să instituie cadrul juridic necesar pentru manifestarea acesteia. În acest sens, însăşi Constituţia României prevede că statul trebuie să asigure «libertatea comerţului, protecţia concurenţei loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie» (art. 134).

Teoreticienii contemporani sunt mai puţin optimişti, restrângând substanţial rolul şi eficienţa atribuite concurenţei de concepţiile, astăzi depăşite , ale clasicilor economiei politice (de exemplu opinia lui Adam Smith care relevă rolul de „mână invizibilă”,aferent concurenţei, realizând independent de orice intervenţie statală, adaptarea cererii şi a ofertei, sub impulsul exclusiv al interesului individual, disciplinând prin ea însăşi întreaga activitate economică). Se admite în prezent că, în esenţă, concurenţa defineşte pe de o parte un anumit tip de comportament al agenţilor economici, iar pe de altă parte, un mod specific de organizarea a activităţii de piaţă.