Condiții de aderare a României la zona euro

Introducere

O etapă importantă în evoluţia procesului integraţionist o constituie semnarea Tratatuluide la Maastricht, cunoscut şi sub denumirea de Tratatul asupra Uniunii Europene.Tratatul, semnat la 7 februarie 1992 la Maastricht şi intrat în vigoare la 1 noiembrie 1993 se plasează dincolo de obiectivul economic iniţial al Comunităţii (realizarea unei pieţe comune).

Tratatul de la Maastricht a constituit o nouă etapă în procesul de creare al unei uniuni europene, cuprinzând o serie de măsuri decisive în vederea integrării europene, continue şi ireversibile. Practic, acest Tratat a înlocuit Tratatul Comunităţii Europene şi a pus bazele unei Uniuni Europene, bazată pe comunitatea economică şi întregită prin noi forme de cooperare. Decizia de a crea o monedă unică la 1 ianuarie 1999 sub egida Băncii Centrale Europene, reprezintă obiectivul final al integrării economice şi monetare pe piaţa unică.

Tratatul de la Maastricht prevede crearea Uniunii Economice şi Monetare în trei etape:

- prima etapă – până la 31 decembrie 1993 – liberalizarea circulaţiei capitalurilor;

- etapa a doua – începând de la 1 ianuarie 1994 – o mai largă coordonare a politicilor economice, în scopul de a reduce inflaţia, rata dobânzilor şi fluctuaţiile schimburilor valutare, precum şi de a limita deficitele şi datoria publică a statelor. Aceste criterii trebuie să asigure convergenţa economiilor statelor membre necesară trecerii la moneda unică. Trecerea este pregătită de Institutul Monetar European.

- etapa a treia – crearea unei monede unice la 1 ianuarie 1999 şi înfiinţarea Băncii Centrale Europene.

Conform Tratatului, moneda unică europeană urmează să fie introdusă cel mai devreme la 1 ianuarie 1997 şi cel mai târziu la 1 ianuarie 1999. Pentru ca o ţară să participe la Uniunea Monetară trebuie să îndeplinească anumite criterii economice (criteriile de convergenţă), prin care trebuie asigurată stabilitatea monezii unice.

Uniunea Europeană se extinde pe măsură ce ţările candidate îndeplinesc condiţiile de aderare şi aderă la Uniune – acest proces este cunoscut sub numele de extindere. În mod similar, zona euro se extinde pe măsură ce statele membre care nu fac parte din zona euro îndeplinesc condiţiile de aderare şi adoptă moneda euro.

Zona euro cuprinde acele state membre UE care au adoptat moneda unică. Zona euro nu este însă statică – conform Tratatului, toate statele membre UE trebuie să adere la zona euro imediat ce îndeplinesc condiţiile necesare, cu excepţia Danemarcei şi a Regatului Unit, care au negociat o „clauză de neparticipare” care le permite să rămână în afara zonei euro.

Euro este moneda unică adoptată până în prezent de 19 din cele 28 state membre ale Uniunii Europene, Lituania fiind ţara care s-a alăturat cel mai recent (din 1 ianuarie 2015) grupului zonei euro.

Drept urmare, guvernele celor şapte state comunitare - Bulgaria, Cehia, Croaţia, Ungaria, Polonia, România şi Suedia - care nu au adoptat moneda euro sunt obligate să elaboreze periodic programe de convergenţă care să vizeze aderarea la Zona Euro în timp real. Evident, aceste programe naţionale de convergenţă sunt supervizate de Comisia Europeană (CE) şi de Banca Centrală Europeană (BCE), instituţii care elaborează în fiecare an rapoarte de convergenţă şi decid în ultimă instanţă configuraţia Zonei Euro.

Indreptându-ne atenţia către cele 5 state ce au aparţinut fostului bloc comunist şi nu au aderat încă la moneda unică: România, Bulgaria, Cehia, Ungaria şi Polonia, vom constata faptul că acestea au adoptat o atitudine de expectativă cu privire la data exactă a adoptării monedei euro. Dacă până acum, toţi îşi doreau să adopte moneda unică pentru a se bucura de beneficiile pe care aceasta le aducea şi care provin în special din eliminarea riscului valutar, o dată cu perioada de criză financiară, au ieşit la iveală şi părţile negative, limitele generate de adoptarea monedei unice. Astfel, au apărut noi costuri ocazionate de criza datoriilor suverane şi instituirea mecanismelor de rezoluţie, pe de o parte, iar pe de altă parte avem exemplul Greciei, care din cauza faptului că s-a grăbit în a adopta moneda unică, cu prima ocazie a intrat în criză. Nu este de omis nici faptul că alte state membre ale Zonei Euro în perioada de criză s-au împrumutat mai scump decât România sau Republica Cehă.

1.Condiţii pentru aderare la zona euro

1.1 Criterii de convergenţă

Conform Tratatului de la Maastricht, pentru ca o ţară să participe la Uniunea Monetară trebuie să îndeplinească anumite criterii economice (criteriile de convergenţă), prin care trebuie asigurată stabilitatea monezii unice.

Criteriile de convergenţă asigură faptul că un stat membru este pregătit să adopte moneda euro şi că aderarea sa la zona euro nu va cauza riscuri economice pentru statul membru respectiv sau pentru zona euro în ansamblu. Momentul adoptării monedei euro de către fiecare stat rămâne la latitudinea acestuia.

Astfel, prin realizarea convergenţei nominale s-a urmărit îndeplinirea criteriilor monetare şi fiscale stabilite prin Tratatul de la Maastricht:

A. Criteriile monetare:

- Stabilitatea preţurilor – inflaţia nu trebuie să depăşească mai mult de 1,5 puncte procentuale media ratelor de inflaţie a primelor 3 state membre UE cu cele mai stabile preţuri.

- Stabilitatea cursului de schimb – trebuie respectate limitele normale de fluctuaţie prevăzute de ERM II (Exchange Rate Mechanism), respectiv ± 15% timp de cel puţin 2 ani înainte de adoptarea monedei euro, fără devalorizarea monedei naţionale.

- Ca şi în cazul stabilităţii preţurilor, îndeplinirea acestui criteriu este esenţială deoarece probează capacitatea fiecărei ţări de a face faţă şocurilor interne şi externe, fără a utiliza devalorizarea propriei monede ca mijloc de ajustare. În plus, regulile Uniunii Monetare nu permit ca o ţară să acceadă la aceasta cu moneda devalorizată, întrucât ar echivala cu avantaje din punct de vedere al competitivităţii.

- Convergenţa ratelor de dobândă pe termen lung – valoarea ratelor de dobândă nu trebuie să depăşească cu mai mult de 2 puncte procentuale media ratelor de dobândă din cele mai performante 3 ţări în domeniul stabilităţii preţurilor.

B. Criteriile fiscale:

- Deficitul bugetar – poate să fie maximum 3% din PIB.

- Datoria publică – poate să fie de cel mult 60% din PIB. Prin urmare, îndeplinirea acestor condiţii permite unei ţări membre Uniunii Europene să facă un pas spre ERM II, unde pe parcursul a minim 2 ani trebuie să dovedească că îndeplineşte criteriile într-o manieră sustenabilă, adică într-o manieră de durată, iar după aceasta i se permite intrarea în Zona Euro.

Pe lângă criteriile de convergenţă nominală, care presupun un proces durabil şi sustenabil, Tratatul de la Maastricht stipulează şi un set de criterii de convergenţă reală, dar care nu reprezintă o condiţie de accedere la Zona Euro. Aceste criterii fac referire la:

- Gradul de deschidere al economiei, exprimat prin ponderea exporturilor şi importurilor în PIB;

- Ponderea comerţului realizat cu ţările membre ale Uniunii Europene în total comerţ exterior al unei ţări;

- Structura economiei, respectiv ponderea pe care o au sectoarele cele mai importante în crearea PIB;

- Nivelul PIB/locuitor.

O altă cerinţă este continuarea procesului de preluare şi transpunere în legislaţia naţională a reglementărilor comunitare (convergenţa juridică). Mai exact, convergenţa juridică cere ca legislaţia naţională, în special cea referitoare la Banca Centrală Naţională şi la emisiile monetare, să fie compatibilă cu dispoziţiile Tratatului.

În ceea ce priveşte obiectivele urmărite prin introducerea monedei unice, trebuie amintit faptul că se doreşte ca economiile statelor membre să fie sustenabile (durabile) pentru a asigura stabilitate la nivelul întregii comunităţi. Astfel, obiectivele propuse au vizat în principal:

- Diminuarea volatilităţi cursurilor de schimb, astfel încât resursele financiare să fie alocate într-o manieră cât mai eficientă la nivelul Uniunii Europene;

- Scăderea inflaţiei şi a ratelor de dobândă;

- Consolidarea stabilităţii monetare internaţionale;

- Reducerea costurilor de tranzacţionare generate de conversia monedelor naţionale.

Progresele înregistrate de statele membre în îndeplinirea obligaţiilor pentru realizarea Uniunii Economice şi Monetare sunt analizate de către Comisia Europeană şi BCE, în cadrul unui raport de convergenţă. Rapoartele de convergenţă verifică dacă statele membre îndeplinesc condiţiile necesare pentru a adopta moneda unică. Conform Tratatului CE, Comisia şi Banca Centrală Europeană trebuie să prezinte Consiliului aceste rapoarte cel puţin o dată la doi ani sau la cererea unui stat membru care ar dori să adere la zona euro.