Considerații cu Privire la Rolul Conceptului de Inteligență Emoțională în Managementul Organizațiilor

PREFATA

Inteligenta singura nu creeaza lideri.

Se pot preda competentele personale? Se pot preda competentele emotionale? Cu siguranta managerii, membrii unei echipe, liderii de echipe pot învata cum sa se înteleaga mai bine pe ei însisi si pe cei din jurul lor si cum sa identifice emotiile. Mai pot învata cum sa îsi foloseasca emotiile si sa nu se lase condusi de emotii.

Liderii de succes au mai mult decât istetime analitica. Ei au ceea ce se cheama inteligenta emotionala (IE).

IE este abilitatea de a încuraja oamenii, de a îi face sa lucreze împreuna si de a îi motiva sa dea tot ce au mai bun pentru realizarea unui anumit scop. De aceea mai multe studii au clasificat inteligenta emotionala ca fiind cea mai importanta competenta de baza care determina succesul unei companii.

Inteligenta emotionala este un alt fel de istetime. Este puterea de a actiona sub presiune, încrederea de a construi relatii fructuoase, curajul de a lua decizii si viziunea de a crea viitorul. IE este în legatura cu leadership si creativitate si este o abilitate care poate fi învatata. Consta în puterea de a constientiza sentimentele si de a identifica sursa lor.

Managerii trebuie sa încerce sa învete în permanenta despre propria lor situatie. În acest sens, autocunoasterea este esentiala. (Danaiata I., Bibu A. Nicolae, Prediscan M.  Management-bazele teoretice, 2002)

Am ales aceasta tema la propunerea domnului Prof. univ. dr. Nicolae A. Bibu, atras fiind de noutatea acestui subiect si de faptul ca inteligenta emotionala este înca un concept extrem de mediatizat în occident, supus unor numeroase controverse între recunoscuti specialisti din diverse domenii: management organizational, leadership, psihologie, sociologie.

Specialistii din România sunt înca la stadiul de familiarizare cu acest concept, putine fiind firmele de consultanta în management sau recrutare care sustin programe de dezvoltare a inteligentei emotionale, precum si mai putine la numar fiind organizatiile din tara noastra care constientizeaza impactul acestuia în conducerea unei afaceri.

Îmi doresc ca aceasta lucrare sa aduca un plus de valoare informatiilor pâna acum cunoscute, efortul depus constând în mare parte în îmbinarea si asezarea într-o forma cât mai cuprinzatoare si mai pe întelesul tuturor a parerilor si cercetarilor unor specialisti recunoscuti în domeniu.

Multumesc pe aceasta cale domnului Prof. univ. dr. Nicolae A. Bibu pentru întelegerea de care a dat dovada pe parcursul acestui an, precum si pentru sfaturile si îndrumarile de o reala valoare care s-au concretizat în aceasta lucrare.

Capitolul 1. INTRODUCERE ASUPRA CONCEPTELOR DE INTELIGENTA SI INTELIGENTA EMOTIONALA

1.1 DEFINITII ALE INTELIGENTEI

Termenul de INTELIGENTA provine de la latinescul INTELLIGERE, care înseamna a relationa, a organiza sau de la INTERLEGERE, care presupune stabilirea de relatii între oameni.

Chiar terminologia sugereaza faptul ca inteligenta depaseste gândirea care se limiteaza la stabilirea relatiilor dintre însusirile esentiale ale obiectivelor si fenomenelor si nu a relatiilor între oameni. Cât de complexa este aceasta latura a personalitatii reiese din modul ei de abordare în istoria filozofiei si psihologiei. Parerile fata de inteligenta au oscilat de la acceptarea si sublinierea rolului ei în cunoastere, pâna la diminuarea semnificatiei ei sau chiar pâna la eliminarea ei din existenta umana.

Socrate si Platon considerau ca inteligenta îi permite omului sa înteleaga ordinea lumii si de a se conduce pe sine însusi, iar Boudha milita pentru eliberarea omului de inteligenta pentru a ajunge la cea mai înalta forma de fericire. Pentru gândirea occidentala, inteligenta aparea a fi atributul esential, fundamental al omului, care face din om ceea ce el este, pentru gândirea orientala, inteligenta era redusa la minimum.

Au fost foarte controversate si functiile inteligentei. Unii autori si-au manifestat încrederea aproape nemarginita în puterea inteligentei, iar altii au minimalizat-o. Pentru Hegel, inteligenta era un gardian al întregii vieti psihice (el spune ca "adevarul si rationalitatea inimii si vointei se pot gasi numai în universalitatea inteligentei si nu în singularitatea sentimentului"), pentru Montaigne inteligenta forma imagini eronate despre Dumnezeu, oameni si lume. De aceea ea trebuie sa se centreze pe sine însasi si opiniile cu privire la relatiile dintre inteligenta si alte functii psihice, sunt împartite.

Kant o vede în uniune cu sensibilitatea, numai din aceasta întrepatrundere totala si absoluta izvorând cunoasterea. Leonardo Da Vinci legase inteligenta de sensibil, înaintea lui Kant. Cadillac, senzualistul pentru care toate cunostintele vin prin simturi, adauga ca inteligenta apare ca un distilator, ca un mecanism ce permite rafinarea materialului brut furnizat de simturi. Pascal, considera ca inteligenta este inhibata de afectivitatea debordanta. Si Schopenhauer vede inteligenta ca fiind subordonata vointei, singurul element primar si fundamental.

Toate aceste pareri contradictorii s-au repercutat asupra definirii inteligentei si asupra stabilirii componentelor si functiilor ei.