Consideratii Generale asupra Arbitrajului Comercial International

Imagine preview
(9/10 din 2 voturi)

Acest proiect trateaza Consideratii Generale asupra Arbitrajului Comercial International.
Mai jos poate fi vizualizat cuprinsul si un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier docx de 24 de pagini .

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras, cuprins si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 5 puncte.

Domenii: Economie, Comert

Cuprins

Capitolul 1. Consideraţii generale asupra arbitrajului comercial internaţional
1.1. Noţiunea de arbitraj internaţional şi rolul acestuia
1.2. Caracterele arbitrajului
1.3. Natura juridică a arbitrajului comercial internaţional
Capitolul 2. Formele arbitrajului în relaţiile comerciale internaţionale
2.1. Arbitrajul ocazional si arbitrajul institutional
2.2. Arbitrajul in drept si arbitrajul in echitate
2.3. Arbitrajul cu o competenţă generală şi arbitrajul cu o competenţă specializată
2.4. Arbitrajul de tip bilateral, arbitrajul de tip regional şi arbitrajul cu vocaţie
internaţională
2.5. Arbitrajul naţional şi arbitrajul străin
Capitolul 3. Spețe ale arbitrajului internațional

Extras din document

Capitolul I.

Consideraţii generale asupra arbitrajului comercial internaţional

1.1. Noţiunea de arbitraj internaţional şi rolul acestuia

Majoritatea litigiilor dintre participanţii la relaţiile comerciale internaţionale se soluţionează de către arbitrajul pentru comerţ exterior. Arbitrajul este un mijloc corespunzător de a reglementa rapid şi echitabil litigiile care pot rezulta din tranzacţiile comerciale internaţionale .

Arbitrajul comercial internaţional este un sistem jurisdicţional derogator de la dreptul comun (cel al instanţelor de stat). În cadrul său, în temeiul voinţei părţilor o instanţă specială este organizată şi abilitată să soluţioneze un anumit litigiu, care s-a născut sau care se va naşte în viitor. Voinţa părţilor are asemenea efecte deoarece legea (statul) recunoaşte celor implicaţi în cadrul comerţului internaţional abilitatea de a recurge la asemenea instanţe cu caracter privat.

Sistemul arbitrajului comercial internaţional este consacrat atât în legislaţiile naţionale cât şi în convenţii internaţionale (astfel este Convenţia europeană asupra arbitrajului comercial internaţional adoptată şi deschisă spre semnare la Geneva la 21 aprilie 1961). Puterea arbitrilor de a soluţiona litigiul este conferită de părţi, care convin ca litigiul lor să fie prezentat spre soluţionare unor persoane particulare. În acest scop părţile în litigiu desemnează pe arbitri şi se angajează să accepte hotărârea pe care aceştia o vor pronunţa .

Noţiunea de „arbitraj” cuprinde mai multe accepţiuni. Ele privesc instanţa arbitrală, procedura şi situaţia litigioasă. Dacă litigiul, ca obiect al arbitrajului, constituie un element de fond, instanţa şi procedura sunt considerate elemente de formă.

Eficacitatea arbitrajului în relaţiile comerciale internaţionale se explică prin avantajele care le prezintă faţă de jurisdicţiile de drept comun. Procedura în faţa arbitrajului este mult mai simplă decât în faţa instanţei judecătoreşti. În timp ce la instanţele de drept comun procesele sunt publice, procesele arbitrale nu au publicitate decât dacă părţile o doresc.

Durata de rezolvare a unui litigiu de arbitraj este mai scurtă decât la instanţele judecătoreşti. În primul rând procedura este mai scurtă deoarece hotărârea fiind definitivă şi executorie este evitată multiplicarea treptelor de jurisdicţie. În al doilea rând, reducerea timpului este rezultat al acelor dispoziţii procedurale specifice care limitează la o anumită durată soluţionarea litigiului. În al treilea rând, reducerea timpului de soluţionare a litigiului decurge şi din aptitudinea arbitrilor de a interveni cu măsuri procedurale ad hoc spre a corecta eventualele abuzuri de procedură ale părţilor.

Costurile unui proces arbitral sunt mai reduse decât cele implicate de un proces la o instanţă judecătorească. Judecătorii sunt specializaţi în importante domenii care interesează cetăţeanul şi viaţa socială, dar au o specializare mai restrânsă în materie comercială şi cu precădere în comerţul internaţional. Arbitrii sunt specializaţi în acest tip ultim de procese şi cunosc uzanţele comerciale. Părţile într-un litigiu supus soluţionării pe cale arbitrală pot alege nu numai legea aplicabilă raportului juridic, ci şi cea aplicabilă procedurii şi chiar „judecătorii”. În cazul unui proces la o instanţă judecătorească nu există asemenea posibilităţi. Astfel este avantajată partea din ţara respectivei instanţe, în mod firesc mai bine informată asupra legilor sale naţionale şi asupra modului de operare a justiţiei din acea ţară.

Părţile au posibilitatea de a-şi alege arbitrii şi de a recurge la arbitri străini de ţara forului. Executarea hotărârilor arbitrale beneficiază de facilităţi care nu există în materie judecătorească.

1.2. Caracterele arbitrajului

Arbitrajul comercial internaţional are unele caracteristici proprii, care-l diferenţiază de instanţele judecătoreşti.

Caracterul arbitral îşi găseşte expresia în faptul că arbitrii au puterea de a statua, ceea ce înseamnă a judeca, a tranşa un litigiu, de a verifica ori constata o situaţie juridică preexistentă în legătură cu care există neînţelegere între părţi, pronunţând o hotărâre obligatorie pentru părţi. Spre deosebire de instanţele judecătoreşti, arbitrajul presupune acordul prealabil al părţilor interesate, exprimat într-un compromis sau clauză compromisorie inclusă în contractul extern. Dacă dreptul reclamantului de a introduce acţiunea judiciară decurge din lege, fără a fi necesar consimţământul părţilor, acţiunea arbitrală se introduce în baza voinţei părţilor.

Cu toate că are o origine contractuală, prin finalitatea sa arbitrajul este un act jurisdicţional. În acest fel arbitrajul se deosebeşte de alte instituţii juridice asemănătoare. În primul rând, arbitrajul diferă de mediaţiune prin care un intermediar pune în legătură două sau mai multe persoane în vederea încheierii unui contract. Arbitrul nu reprezintă părţile în litigiu, iar hotărârea dată nu trebuie acceptată de părţi pentru a deveni obligatorie. În al doilea rând, arbitrajul se diferenţiază de mandat, chiar şi în cazul în care părţile au un mandatar comun. În al treilea rând, arbitrajul se deosebeşte de tranzacţie care pune capăt sau preîntâmpină un diferend între părţi, prin concesiuni reciproce. În cadrul arbitrajului, părţile îşi exprimă voinţa de a supune un anumit litigiu judecăţii, în timp ce o asemenea manifestare este incompatibilă cu tranzacţia. În al patrulea rând, arbitrajul se diferenţiază de expertiză care constituie un aviz, o simplă probă supusă aprecierii instanţei.

Fisiere in arhiva (1):

  • Consideratii Generale asupra Arbitrajului Comercial International.docx

Alte informatii

UNIVERSITATEA “ALEXANDRU IOAN CUZA” IAȘI FACULTATEA DE ECONOMIE ȘI ADMINISTRAREA AFACERILOR MASTER DE SPECIALIZARE - ECONOMIE ȘI AFACERI INTERNAȚIONALE