Contabilitatea Operatiunilor de Leasing Reflectate în Situatiile Financiare conform Standardului International de Contabilitate

INTRODUCERE

În orice societate, economiile si investitiile au jucat un rol deosebit de important, atât la nivel macroeconomic cât si la nivelul fiecarei persoane sau agent economic. Desigur, exista diversi factori care influenteaza deciziile fiecarei persoane sau agent economic de a renunta la un câstig sau avantaj prezent (determinat de utilizarea unor fonduri disponibile în prezent) în favoarea unui avantaj viitor (determinat de economisirea sau investirea aceptor fonduri, pentru a fi utilizate în viitor), însa procesele de economisire sunt prezente într-o masura mai mare sau mai mica, pe termene mai lungi sau mai scurte si moduri foarte variate la nivelul fiecarei persoane, fizice sau juridice.

Alegerea cailor celor mai potrivite de economisire si investitie constituie un proces dificil, având în vedere multitudinea instrumenetelor disponibile, a instabilitatii economice, etc. Astfel se pune problema alegerii unui instrument de economisire adecvat, care sa ofere pastrarea în siguranta a acestor economii, dar si multiplicarea lor în timp. Multiplicarea economiilor trebuie nu numai sa asigure acestora o protectie la inflatie, ci si sa aduca un câstig real, în conditiile unui risc acceptabil.

Leasingul reprezinta astfel o solutie de compromis în sensul ca investesti cu bani altuia antrenând o mica parte din fondurile proprii. Astfel, leasingul poate constitui o solutie de castig pentru unii agenti economici care detin resurse financiare o cale de plasament a economiilor si de multiplicare a acestora prin constituirea unor societati de leasing, dar si pentru utilizatori .

CAP. I OPERATIUNILE DE LEASING. CONTRACTELE DE LEASING

Conform principiului contabil al prevalentei economicului asupra juridicului, informatiile prezentate în situatiile financiare trebuie sa reflecte realitatea economica a evenimentelor si tranzactiilor, un numai forma lor juridica. Altfel zis, asa cum stipuleaza IAS 1, evenimentele si tranzactiile trebuie judecate si recunoscute în contabilitate nu numai în raport de determinarea lor juridica, dar nici numai în raport de determinarea lor economica.

Principiul prevalentei economicului asupra juridicului este relativ nou în România (atât ca formulare si descriere consacrata cât si ca aplicare) aparitia sa a avut loc în 1999 prin Ordinul ministrului finantelor nr. 403/1999 pentru aprobarea Reglementarilor contabile armonizate cu Directiva a IV-a a Comunitatilor Economice Europene si cu Standardele de Contabilitate Internationale, publicat in Monitorul 8 Oficial al României, Partea I, nr. 480 din 4 octombrie 1999. Aplicarea sa integrala nu s-a realizat pâna în prezent si probabil nu se va putea realiza un timp îndelungat datorita sistemului de drept legislativ românesc.

Acest principiu are mare importanta atât în ceea ce priveste modul de cunoastere cât si recunoasterea structurilor situatiilor financiare, conducând la calcularea valorilor reale din punct de vedere economic, indiferent de forma juridica sau de valoarea lor aparenta.

Contabilitatea financiara din România, are caracter preponderent juridic, legislativ. Obiectul de studiu îl reprezenta patrimoniul.

Patrimoniul exprima atât bunurile economice acumulate de societate cât si drepturile si obligatiile. Modelul contabil patrimonial care cere ca valorile contabile sa fie în mod necesar valori patrimoniale este din ce în ce mai mult contestat si cunoaste numeroase exceptii generate de armonizarea internationala la norme de natura anglo – saxona.

În ceea ce priveste leasingul, principiul prevalentei economicului asupra juridicului este un principiu de baza care permite recunoasterea ca active la locator, în anumite situatii, a bunurilor utilizate si închiriate pentru care nu se detine titlul de proprietate. În masura în care se accepta primatul economicului asupra juridicului, beneficiarul contabilizeaza bunul ca activ si recunoaste o datorie, iar proprietarul nu evidentiaza bunul, dar recunoaste o creanta în contrapartida. În situatia în care se acorda prioritate juridicului în raport cu economicul, bunurile preluate de beneficiar, respectiv predate de proprietar nu figureaza în bilantul beneficiarului, ele fiind evidentiate la conturile de ordine si evidenta (extracontabile, de forma Bunuri închiriate de la terti) dar ramân în bilantul proprietarului de drept, chiar daca acesta nu

le mai controleaza.

Conform abordarii economice, contractele de leasing sunt analizate si contabilizate dupa cum riscurile si avantajele proprietatii sunt transferate sau nu de la locator la locatar (utilizator). Leasingul financiar transfera locatarului (utilizatorului) majoritatea avantajelor (folosinta exclusiva) si riscurilor (pierderea, distrugerea, avarierea bunului) asociate proprietatii asupra bunului obiect al contractului.

Contractul de leasing operational nu da posibilitatea utilizatorului de a controla bunul, care nu primeste prin transfer majoritatea avantajelor si riscurilor legate de dreptul de proprietate.

Leasingul poate fi definit atât sub aspect economic cât si juridic. Astfel, din punct de vedere economic, leasingul reprezinta o operatiune de finantare în care finantatorul asigura fondurile necesare pentru întreaga investitie (achizitie de mijloace fixe).

Definitiile date de diversi literatura de specialitate arata ca, în esenta, în ciuda unor diferente, exprima unul si acelasi lucru: achizitionarea de la furnizori de catre o societate specializata (financiara) a unor bunuri si închirierea acestora unor utilizatori (care nu dispun de resursele banesti necesare achizitionarii lor direct de la furnizor). Închirierea se efectueaza pe o perioada data, pe baza unui contract care stipuleaza conditiile de plata, cuantumul ratelor, obligatiile partilor si conditiile de transfer a bunului în proprietatea utilizatorului la optiunea acestuia.

1 . Privita prin prisma societatii de leasing, operatiunea reprezinta o cumparare a unui bun cu scopul închirierii, urmata de o închiriere în scopul vânzarii. La sfârsitul locatiei utilizatorul poate dobândi în proprietate bunul în baza platii chiriei si a unui pret rezidual (valoare reziduala), care constituie ultima transa de plata.

Rezulta ca leasingul este o operatiune de finantare (creditare) pe baza unui contract specific, prin intermediul caruia utilizatorul poate folosi un bun în schimbul promisiunii de a plati chiria aferenta si, eventual, de a achizitiona în final bunul.

Sub aspect juridic, leasingul reprezinta un contract complex care permite unui agent economic sa obtina si sa utilizeze un lucru fara a plati imediat contravaloarea acestuia.

Sub aspect economic, leasingul reprezinta o sursa de finantare, pe baza unui contract specific, în care finantatorul asigura fondurile necesare pentru întreaga investitie. Pe întreaga durata a contractului, închiriatorul - proprietar permite utilizatorului - chirias sa utilizeze un anumit bun în schimbul promisiunii ultimului de a efectua o serie de plati (rate de leasing).

Veniturile obtinute prin leasing atât de catre finantator cât si de utilizator sunt derivate din

utilizarea bunului, nu din dreptul de proprietate asupra acestuia.

Termenul de “leasing” include o varietate de tranzactii de la cele în care leasingul reprezinta folosirea proprietatii închiriate pentru o scurta perioada de timp, pâna la cele în care leasingul este, de fapt, un mijloc de finantare a utilizatorului - chirias pentru a achizitiona bunul închiriat.

Dintr-un anumit unghi de vedere, leasingul reprezinta o operatiune de vânzare - cumparare cu plata în rate (daca bunul trece în proprietatea utilizatorului). Asemanarea survine însa numai prin prisma finalitatii. Deosebirea consta în faptul ca daca prin operatiunea de vânzare a unui anumit bun se obtine echivalentul ei banesc, prin leasing se cedeaza dreptul de folosinta a unui bun.

2. Din punctul de vedere al utilizatorului, leasingul constituie o forma de creditare în cadrul careia sumele necesare achizitionarii bunului se obtin prin exploatarea acestuia, iar rambursarea lui se face esalonat sub forma ratelor de leasing si, în final, a valorii reziduale. Creditul obtinut este însa sub forma de echipamente si nu baneasca.

Rezulta ca pentru utilizator leasingul este o afacere pe banii societatii de finantare, el asigurând managementul afacerii. Tot din acest punct de vedere, leasingul apare ca o vânzare în rate în cadrul careia dreptul de proprietate se transfera o data cu ultima rata.

Deosebirea fata de vânzarea în rate apare la durata de rambursare a ratelor care in Romania trebuie sa fie de minim un an si maxim sapte ani respectiv sa acopere minim 75% din durata de functionare normala a bunului.

Contractul de leasing face parte din categoria contractelor de locatie, prezentând o serie de aspecte specifice ce tin de obiectul si tehnica de realizare a acestei operatiuni comerciale. Particularitatile pe care le prezinta diferitele forme de leasing se reflecta si în contractele ce reglementeaza aceste operatiuni, neexistând un tip de contract universal valabil.

Contractul de leasing este reglementat în principal prin Ordonanta Guvernului nr. 51/1997 privind operatiunile de leasing si societatile de leasing cu modificarile ulterioare (prin Legea nr. 90/1998 si prin Legea nr. 99/1999 privind unele masuri pentru accelerarea reformei economice) a fost republicata în Monitorul Oficial al României Partea I, nr.9/12.01.2000. De asemenea, prin intrarea în vigoare a Codului Fiscal au fost abrogate literele e) si f) ale articolului 2 din Ordonanta Guvernului nr. 51/1997 si înlocuite cu pct. 7 si 8 art. 7 din Codul Fiscal (Legea nr. 571/2003). Cadrul juridic a fost perfectionat prin apritia Legii nr. 28 / 26. 01.2006 (legea Institutiilor Financiare Nonbancare)