Conținutul și Sursele Riscului în Economie

După cel de-al doilea război mondial activitățile economice au cunoscut o puternică internaționalizare, și implicit o creștere fără precedent a comerțului internațional. În acest context, firmele care au hotărât să-și internaționalizeze afacerile au avut posibilitatea de a beneficia de oportunitățile oferite de spațiile de implantare, dar în același timp s-au supus și amenințărilor de pe aceste piețe, motiv pentru care și-au îndreptat atenția spre gestionarea acestor riscuri.

Conform primelor abordări, riscul se limitează la situațiile în care se pot identifica probabilități obiective pentru rezultatele posibile. Aceleași abordări susțin că incertitutdinea descrie situațiile în care identificarea probabilităților este imposibilă. Se recunoaște imposibilitatea asocierii unor probabilități obiective la rezultatele posibile ale deciziilor economice. Din această perspectivă, concluzia primelor abordări este că deciziile economice sunt supuse incertitudinii, și mai puțin riscului.

Abordarea actuală în economie renunță la distincția dintre risc și incertitudine. Înovații teoretice ulterioare dezvoltă un cadru riguros pentru interpretarea probabilităților subiective. În acest cadru, opiniile producătorilor și ale consumatorilor pot fi sistematizate în termenii probabilităților. Se consideră că se pot asocia în mod riguros probabilități subiective la rezultatele posibile ale deciziilor, astfel încât orice situație de incertitudine în sensul abordărilor timpurii se transformă într-o alegere în condiții de risc.

Riscul implică dispersia rezultatelor posibile față de media acestora în sens atât pozitiv (câștiguri relative), cât și negativ (pierderi negative). Dina această perspectivă, riscul poate fi definit ca posibilitatea unor rezultate favorabile sau nefavorabile. Aprecierea rezultatelor posibile este relativă. Rezultatul favorabil depășește media anticipată, în timp ce rezultatul nefavorabil este inferior mediei aniticipate. Orice decizie economică implcă un anumit grad de risc, motiv pentru care decidentul trebuie să își asume riscul deciziilor și să-l administreze în folosul său.

Teoria contractelor își are originea în insuficiența modelelor de echilibru general, idee născută în anii 1960, și este cea mai generală teorie la care poate apela economia informațiilor. S-a convenit detașarea temporală de modelele echilibrului general – care furnizau o descriere coerentă, dar mai puțin realistă a ecnomiei – pentru a se întoarce către modelele care iau în considerare complexitatea comportamentelor strategice ale agenților. Aceste modele sunt modele de echilibru parțial, care descriu interacțiunea dintre un număr mic de agenți, ele rezumând proprietățile cadrului instituțional prlevat cu ajutorul uni contract. Modelele teoriei contractelor au fost și sunt utilizate in continuare în teoria jocurilor și a informației asimetrice, cu o descriere, în general lipsită de negociere: modelul Principal – Agent.

CAPITOLUL 1. CONȚINUTUL ȘI SURSELE RISCULUI ÎN ECONOMIE

Indiferent de tipul de activitate economică pe care un agent economic/firmă o desfăşoară acesta se supune anumitor riscuri, mai mult sau mai puţin grave, mai mult sau mai puţin cunoscute, mai uşor sau mai greu de evitat. Acesta este motivul pentru care, înainte de a începe orice tip de activitate economică trebuie să se realizeze o identificare a riscurilor precum şi o evaluare a acestora în vederea focusării pe riscurile cele mai ridicate acceptând astfel doar pe acelea care nu afectează decât într-o mică măsură activitatea firmei.

Motivul pentru care evaluarea riscurilor la care se supune o firmă prin activităţile pe care le desfăşoară este că o insuficientă cunoaştere a acestor riscuri, o evaluare grşită a acestora cât şi lipsa unei protecţii adecvate împotriva acestuia va afecta în mod direct rezultatul final al activităţii desfăşurate.

1.1. Conceptul de risc

Progresul tehnic cât şi cel industrial au favorizat apariţia a numeroase tipuri de riscuri care afecteză sfera afacerilor atât naţionale cât şi internaţionale. Astfel, la riscurile clasice s-au alăturat şi alte riscuri mult mai ample şi care au o tendinţă de apariţie mult mai freventă decât cele clasice.

Mediul internaţional de afaceri este influenţat de evoluţia contradictorie a economiei mondiale şi de fenomene de instabilitate care caracterizează majoritatea economiilor naţionale. În viaţa economică intervin mulţi factori şi condiţii a căror apariţie, manifestare şi evoluţie este greu de prognozat cu exactitate. Din acest motiv, tranzacţiile economice internaţionale se desfăşoară, în prezent, în condiţii de risc şi incertitudine.

Riscurile sunt strâns legate de modificările imprevizibile care au loc în cadrul mediilor: politic, economic şi social.

Important este caracterul riscurilor care este bazat pe reflexivitate şi nu pe pericol. Acest lucru se referă la faptul că riscurile sunt de fapt „operaţiuni pe care fiinţa umană le realizează şi nu acţiuni imprevizibile, incontrolabile şi care ţin de acţiunile oamenilor”

Riscurile dau naștere unui grad ridicat de incertitudine în domeniul afacerilor, fapt pentru care este vital să se ţină pasul sau, mai bine, să se anticipeze evoluţiile ce se mainfestă la nivelul mediilor: politic, economic şi social.

Într-o primă abordare, riscul presupune o abordare ca un fenomen simetric care poate să determine apariţia unor pierderi la manifestare, precum şi oportunitatea unui câştig

Riscurile pot fi definite pornind de la mai multe puncte cheie, şi anume:domeniul analizat, unitatea de analiză (entitatea pentru care riscul este analizat şi evaluat) : individul, populaţia, o tranzacţie, un proiect, o organizaţie în ansamblul său sau pe un departament

Abordarea conceptuală a noţiunii de risc este foarte diversificată, motiv pentru care un grup de cercetători au propus un model conceptual de definire a riscului (fig. 1.1) care să integreze aspectele specifice tuturor domeniilor.