Contribuția Scolii Neoclasice în Gândirea Economică

INTRODUCERE

Prin cercetare, oamenii urmaresc sa-si sporeasca eficienta activitatilor desfasurate, sa se integreze tot mai benefic în mediul înconjurator, sa-si îmbunatateasca viata. De aceea, orice ramura a stiintei trebuie sa contribuie la gasirea unor solutii mai bune activitatii practice. Numai în masura în care cunoasterea rationala participa efectiv la îmbunatatirea vietii oamenilor (într-un domeniu sau altul) ea devine stiinta utila. Functia principala a oricarei ramuri de stiinta este cea utilitarista, practica.

În ultima treime a secolului al XIX-lea s-a format o grupare noua care si-a propus formarea unei paradigme de gândire si explicare a mecanismelor economiei reale si a societatii, diferita fundamental de cele anterioare. Când se credea ca stiinta descoperise si explicase convingator si definitiv mecanismele economice, o pleiada de intelectuali-tehnicieni pune totul sub semnul întrebarii si îsi asuma responsabilitatea elaborarii unei noi paradigme. Aceasta sarcina si-au asumat-o neoclasicii.

In lucrarea de fata, cu titlul „Contributia scolii neoclasice în gândirea economica”s-a încercat a se face o prezentare generalaa scolii mai sus enuntate, dar si a contributiilor reprezentantilor ei la dezvoltarea economiei, contributii care au luat forma unor teorii. N-am oprit la doar trei teorii: cea a valorii, a repartitiei si a echilibrului economic general.

În primul capitols-a încercat o explicare a conceptului de neoclasicismprintr-o paralela între reprezentantii clasici si cei neoclasici, s-a subliniat care sunt precursorii si fondatori acestui curent de gândire, încheindu-se cu o prezentare a continuatoriloracestor fondatori de seama a neoclasiicsmului.

Dupa ce s-a facut o caracterizare a reprezentantilor neoclasici si a doctrinei pe care ei au reprezentat-o cu maestrie, în capitolul II s-a incercat o relatare a teoriei valorii de care s-a ocupat William Stanley Jevons, Carl Menger, Alfred Marshall, cel din urma elaborând si teoria repartitiei, teorie ce estze prezentata tot în capitolul doi.

Teoria echilibrului economic general, prezentata în capitolul III, trateaza procesul de stabilire a echilibrului economic pe pietele din cadrul unei economii.

Se aprecieaza ca noua paradigma, dezvoltata începând cu 1870, a reprezentat o adevarata revolutie în gândirea economica si în cunoasterea umana.

Aceasta adevarata revolutie în gândirea economica, neoclasicismul, are în principal acelasi continut de idei, peste tot în lume, prezentând anumite particularitati de la o tara la alta. Astfel, Austria este dominata de orientarea psihologica reprezentata de Carl Menger, Eugen Böhm von Bawerwk, Friedrich von Wieser, în Elvetia dominanta a fost orientarea matematica având ca reprezentanti pe Leon Walras si Vilfredo Pareto, în Anglia s-a încercat o conciliere între teoria obiectiva si cea subiectiva despre valoare ocupându-se despre problema în cauza William Stanley Jevons si Alfred Marshall iar în America s-a încercat sa se studieze, în principal, mecanismele repartitiei bogatiei în societate, lucru demonstrat si realizat de John Bates Clark.

CAPITOLUL I: DEFINIREA CONCEPTULUI DE NEOCLASICISM

1.1 APARITIA CONCEPTULUI DE NEOCLASICISM

Aparitia marginalismului este conditionat de schimbari importante survenite în modul de functionare a economiei capitaliste din ultimele decenii ale secolului al XIX–lea în legatura cu trecerea de la libera concurenta la o economie în care monopolul si oligopolul îsi fac simtita prezenta.