Controlul Financiar Preventiv

Controlul financiar preventiv

Conceptul de control preventiv a apărut pentru prima dată în cadrul dezbaterii legii de reorganizare a Înaltei Curţi de Conturi în data de 29 ianuarie 1895. Fiind respinsă iniţial, ideea de control preventiv a fost reglementată prin Legea asupra contabilităţii publice, controlului bugetului şi a patrimoniului public din 31 iulie 1929. Acest tip de control a fost considerat o necesitate de către unii creditori străini care îl considerau o garanţie pentru recuperarea creanţelor faţă de România.

Controlul financiar preventiv este instituţionalizat prin Legea de reorganizare a Înaltei Curţi de Conturi, însă legea care stabileşte metodologia controlului preventiv este cea a contabilităţii publice

Controlul preventiv se efectua de către Înalta Curte de Conturi, organ suprem de control preventiv şi de gestiune asupra veniturilor şi cheltuielilor publice fiind gestionat de către consilieri-controlori ai angajării de cheltuieli ce funcţionau pe lângă toate serviciile şi întreprinderile publice ale căror bugete erau sau nu votate de Adunarea Deputaţilor.

Consilierii-controlori care gestionau controlul preventiv luau decizii asupra legalităţii angajării de cheltuieli şi a ordonanţelor de plată, folosirii creditelor în limitele alocaţiilor sau ale fondurilor şi creditelor aprobate cât şi asupra justei imputări, aplicând viza de control preventiv pe angajamentele şi ordonanţele de plată.

Răspunsul negativ al consilierului-controlor faţă de măsurile ilegale de cheltuire a banului public reprezenta refuzul de viză. În cazul primirii refuzului de viză motivele erau comunicate către Ministerul Finanţelor, pentru ca mai târziu să ajungă la Înalta Curte de Conturi care lua decizii asupra operaţiei, decizii ce puteau fi atacate de Consiliul de Miniştri.

Începând cu anul 1948, rolul controlului financiar este de a asigura respectarea legilor fiind organizat în conformitate cu structura şi organizarea economiei în cadrul unităţilor.

În decursul timpului, controlul financiar a suferit noi modificări, în prezent organizarea şi atribuţiile controlului financiar fiind stabilite în baza legii nr. 30/1991.

Conform acestei reglementări, scopul controlului preventiv îl reprezintă preîntâmpinarea încălcării dispoziţiilor legale în vigoare şi producerea de pagube exercitându-se asupra documentelor care includ operaţii de utilizare a fondurilor sau din care derivă drepturi ori obligaţii patrimoniale.

1. Metodologia de exercitare a controlului preventiv

1.1. Noţiuni – Organizare

Controlul preventiv are rolul eficientizării tuturor resurselor materiale şi băneşti, asigurând oprirea de la efectuarea tuturor operaţiilor economice şi financiare care nu sunt legale, reale, oportune şi necesare cu scopul de a preîntâmpina încălcarea dispoziţiilor legale şi păgubirea avutului public şi privat.

Controlul financiar preventiv prezintă următoarele caracteristici:

- control specializat implicând analiza activităţii economice şi financiare sub aspectul legalităţii, oportunităţii, folosirii raţionale a mijloacelor materiale, băneşti şi al apărării integrităţii proprietăţii

- control documentar reprezentând controlul operaţiilor financiare pe baza documentelor primare

- control anticipat care se distinge de celelalte forme de control prin controlul gestionar, ulterior şi ierarhic operativ-curent fiind un control preventiv prin excelență în totalitatea sa

- control profilactic semnificând un instrument specific al acţiunii de preîntâmpinare a deficiențelor, a operaţiilor nelegale, nereale şi neeconomice, a neregulilor şi a păgubirii patrimoniului administrat

- caracter patrimonial care generează sau stinge drepuri sau obligaţii patrimoniale ale unităţii faţă de alte unităţi sau persoane fizice

- caracter total simbolizând totalitatea documentelor în care sunt consemnate operaţiuni din care se nasc sau prin care se nasc drepturi şi obligaţii patrimoniale