Convergența reală și nominală cu modelul european - cazul României

1. Factorii creşterii economice in ţările din Europa centrală şi de est candidate la Uniunea Europeană.

După ce în 2007 Romania şi Bulgaria au aderat la Uniunea Europeana , Croaţia , Turcia si Macedonia fac eforturi pentru a îndeplini cerintele UE în vederea aderării. Alte cinci state din Balcanii de Vest - Albania, Bosnia şi Herţegovina, Muntenegru, Serbia şi Kosovo - figurează pe lista candidaţilor potenţiali la UE . Într-un discurs ţinut la Parlamentul European, comisarul Olli Rehn şi-a exprimat părerea cu privire la statele candidate la Uniune. În opinia sa cel mai bine plasată în cursa integrării este Croaţia, care în prezent se află pe ultima sută de metri cu negorierile, urmând să încheie o mare parte dintre capitole chiar în acest an. Deocamdată, singurul impediment este reprezentat de disputa teritorială cu Slovenia pentru o porţiune restrânsă din zona maritimă. În afară de acest diferend, Croaţia mai are de făcut eforturi în lupta cu corupţia şi crima organizată.

Referitor la Macedonia, Olli Rehn şi-a exprimat mâhnirea că această ţară are statutul de candidată de aproape trei ani şi încă nu a început negocierile. Problema Macedoniei este chiar numele ţării, aflat în dispută cu Grecia. Este cunoscut faptul că Athena a blocat Macedoniei intrarea în NATO tocmai din cauza utilizării numelui unei vechi provincii greceşti. Dincolo de chestiunea numelui, Macedonia mai are de trecut testul alegerilor democratice din acest an.

Turcia are deocamdată o problemă cu Cipru, privitoare la statul separatist Republica Turcă a Ciprului de Nord, situaţie care menţine în continuare insula divizată. În afară de acest aspect, dintre cele 35 de capitole a fost până acum închis doar unul, în timp ce alte zece au fost deschise. Pentru deschiderea altor capitole mai este nevoie ca guvernul de la Ankara să aplice o serie de reforme administrative.

În Croatia in 2006 situaţia creditelor se prezenta astfel: 42% credite pentru locuinţe, 48% credite pentru consum şi 10% alte credite iar în Turcia numai 12% sunt credite pentru consum, 33% credite pentru locuinţe şi 55% alte credite. Economia Turciei a inregistrat o crestere de 7,5% pentru primele sase luni ale anului 2006 conform Institutul turc de Statistică. Turcia a înregistrat o creştere economică de 6,3% pentru primul trimestru al 2006 şi de 8,5% pentru cel de-al doilea, conform datelor publicate de Institut. Creşterea economică a Turciei a fost de 5,9% in 2003, 9,9% in 2004 si de 7,6% in 2005. În februarie 2005, guvernul turc a încheiat un acord de împrumut pentru restructurare economică cu Fondul Monetar International (FMI) - în trecut 17 astfel de programe soldîndu-se cu eşecuri - care a presupus un ajutor financiar de aproximativ 16 miliarde de dolari venit dupa grava criză financiară cu care ţara s-a confruntat în 2001. Un nou acord stand-by pe trei ani a fost semnat cu FMI, acesta prevăzînd un ajutor financiar de 10 miliarde de dolari care ar permite Ankarei să termine cu succes procesul de restructurare economica.

În Turcia au loc noi transformări fundamentale în cadrul sistemului politiccare au ca scop alinierea ordinii interne la cerinţele UE.

• 9/2001: Parlamentul turc adoptă peste 30 de modificări ale Constituţiei

• 8/2001: Parlamentul turc adoptă reforme în domeniul drepturilor omului

• 1/2004: Desfiinţarea pedepsei cu moartea în Turcia

• 6/2005: Intră în vigoare noul drept penal modificat din Turcia

Principalii factori ce au generat creşterile economice in aceste ţări sunt:

• acumularea de economii (şi utilizarea lor pe post de capital productiv) duce la creşterea economică şi

implicit la dezvoltarea economică

• Ţările se pot transforma şi dezvolta economic mai repede, dacă se atrag investiţii străine, pentru că

duc la suplinirea capitalului care nu se poate crea prin acumulare internă

• Capitalul sub forma de investiţii străine directe este forma cea mai benefică pentru economia ţării

receptoare, datorită efectelor pozitive de durată asupra economiei domestice (nu sunt volatile ca alte

forme de capital)

• Stimulentele şi subvenţiile, în cazul ţărilor mai puţin avansate pe calea tranziţiei, pentru investiţii

sunt scumpe şi ineficiente şi ar trebui evitate, iar resursele aceste mai degrabă folosite la dezvolatarea

unui mediu instituţional adecvat

• Un mediul instituţional adecvat, stabil şi transparent atrage investiţii străine directe într-o măsură

mai mare decât în absenţa lui

• Um mediu insituţional dezvoltat are ca efect şi o creştere economică mai mare, datorită pierderilor

mai mici în funcţionarea ca atare a economiei

Până în prezent, Croaţia este ţara cel mai bine plasată şi din acest pluton ar urma să se integreze prima. Ca urmare a evoluţiilor economice din ultima periodă, nu ar fi exclus ca ţara balcanică să nu intre singură, ci împreună cu Islanda. Ţara insulară a fost lovită puternic de criză, politicienii islandezi susţinând că una dintre soluţii ar fi admiterea rapidă în UE şi adoptarea monedei euro. Cu toate acestea, având în vedere statutul de economie de piaţă şi deschisă, este posibil ca procesul de integrare a Islandei să dureze foarte puţin, iar admiterea în UE să se suprapună cu cea a Croaţiei.

2. Sustenabilitatea procesului de convergenţă economică

Folosirea termenului de convergenţă nominală ne duce cu gândul la economia monetară, la indicatorii macroeconomici ce caracterizează sustenabilitatea unei economii. În această secţiune, ne vom concentra strict pe respectarea sau nu a criteriilor de convergenţă nominală stabilite pentru aderarea la Uniunea Europeană şi, mai departe, în zona euro.

Criteriile de convergenţă reprezintă testul economic de evaluare a stadiului de pregătire a unei economii pentru a participa la etapa a treia a Uniunii Economice şi Monetare. Aceste criterii au fost stabilite prin Tratatul de la Maastricht, ratificat de către toate ţările membre UE în 1993, şi se referă la ţintele (target-uri) în domeniul inflaţiei, finanţelor publice, ratelor dobânzii şi cursurilor de schimb.

În plus, progresele înregistrate de statele membre şi de către statele candidate privind convergenţa spre Uniunea Economică şi Monetară sunt evaluate din perspectiva aceloraşi criterii de convergenţă referitoare la:

Stabilitatea preţurilor

Pe parcursul perioadei de referinţă de 12 luni cuprinse între aprilie 2007 şi martie 2008, valoarea de referinţă utilizată pentru criteriul stabilităţii preţurilor a fost de 3,2%, fiind calculată prin adăugarea a 1,5 puncte procentuale la media aritmetică neponderată a ratei inflaţiei măsurate prin IAPC în cursul acestui interval în Malta (1,5%), Olanda (1,7%) şi Danemarca (2,0%). Pe parcursul perioadei de referinţă, Slovacia şi Suedia au înregistrat rate medii ale inflaţiei măsurate prin intermediul IAPC inferioare valorii de referinţă, în timp ce în Polonia acest indicator s-a situat la o valoare egală celei de referinţă. În celelalte şapte ţări, inflaţia măsurată prin IAPC s-a plasat la valori superioare celei de referinţă, devieri substanţiale fiind observate în Bulgaria, Estonia, Letonia, Lituania şi Ungaria. Evoluţiile la nivelul inflaţiei au survenit, în general, în contextul unui mediu economic dinamic, dar au reflectat şi acţiunea unor factori exogeni. Pe plan intern, cererea puternică a contribuit la alimentarea presiunilor inflaţioniste într-un număr mare de ţări analizate. În multe dintre acestea, creşterea accelerată a gradului de ocupare a forţei de muncă, coroborată cu migraţia forţei de muncă în interiorul Uniunii Europene, a condus la îngustarea semnificativă a pieţelor forţei de muncă, exercitând presiuni în sensul creşterii asupra salariilor. Cel mai important factor exogen generator de inflaţie a fost reprezentat de scumpirea alimentelor şi a energiei, fapt ce a exercitat un impact puternic în majoritatea ţărilor central şi est-europene.