Costuri și beneficii ale aderării la Uniunea Europeană pentru țările candidate din Europa Centrală și de Est

Prabusirea cortinei de fier care a separat, timp de peste 40 de ani, tarile foste

comuniste din Europa Centrala si de Est de tarile Europei Occidentale, a

reprezentat un eveniment istoric cu consecinte majore pentru viitorul continentului

european. Esecul doctrinei comuniste pe toate planurile - economic, politic, social,

cultural, - a readus în tarile Europei Centrale si de Est optiunea pentru valorile

statului de drept si ale economiei libere de piata. Ideea reunificarii Europei a

început tot mai mult sa prinda contur, mai întâi pe plan ideologic, al discursului

politic, iar apoi si în planul realitatii:

- În anii 92-93, cele 10 tari foste comuniste au semnat Acordurile de Asociere la

Uniunea Europeana;

- în iunie 1993, Consiliul European de la Copenhaga a hotarât ca „tarile asociate

din Europa Centrala si de Est care doresc vor deveni membre ale Uniunii

Europene”, cu conditia ca acestea „sa satisfaca conditiile economice si politice

cerute”;

- în anii 94-95 tarile asociate si-au depus în mod oficial candidatura pentru

aderarea la Uniunea Europeana;

- în decembrie 1997, Consiliul European de la Luxembourg a hotarât sa deschida

negocierile de aderare cu cinci din cele zece tari candidate (Republica Ceha,

Estonia, Ungaria, Polonia si Slovenia);

- în decembrie 1999, Consiliul European de la Helsinki a hotarât deschiderea

negocierilor de aderare si cu celelalte cinci state candidate din Europa Centrala

si de Est (Bulgaria, Letonia, Lituania, Slovacia si România).

Extinderea Uniunii Europene spre est este în primul rând o optiune politica menita

sa restabileasca si sa mentina pacea si prosperitatea pe întreg continentul european.

Sub aspect economic însa, extinderea ridica multe semne de întrebare. Spre

deosebire de extinderile anterioare, de data aceasta este vorba despre integrarea

unor tari care reprezinta 34% din suprafata celor 15 state membre si 29% din

populatia acestora, dar numai aproximativ 5% din PIB-ul Uniunii Europene.

Decalajele mari existente în plan economic au determinat, mai ales în tarile

membre, preocupari tot mai evidente pentru evaluarea efectelor extinderii: daca din

punct de vedere politic, al stabilitatii în Europa, beneficiile extinderii erau unanim

INTRODUCERE

acceptate, pe plan economic însa au existat si mai exista numeroase temeri ca vor

aparea costuri pentru Statele Membre, determinate în special de aplicarea Politicii

Agricole Comune si a Politicii Regionale în noile state membre, dar mai ales ca

aceste costuri ar putea fi mai mari decât beneficiile economice ale extinderii.

Temeri la fel de mari exista si în ce priveste libera circulatie a fortei de munca,

presiunile economice si sociale generate de migratia lucratorilor din cele zece tari

candidate fiind evaluate ca putând avea efecte extrem de negative. Aceste puncte

de vedere sunt reflectate pe larg în numeroasele lucrari din literatura de specialitate

din statele membre, dintre care mentionam: Richard Baldwin (1994): „Towards an

integrated Europe”, Comisia Europeana (1997): „Agenda 2000”, House of Lords

(1997): „The financial consequences of enlargement”, Kym Anderson si Rod Tyers

(1995): „Implications of EU expansion for European Agriculture”, Fritz Breuss

(1998): „Economic Evaluation of EU Enlargement on EU Incumbents”, Marc

Maresceau, ed. (1997): „Enlarging the EU. Relations between the EU and Central

and Eastern Europe”, si exemplele ar putea continua.

Fata de aceasta dimensiune ampla pe care a capatat-o evaluarea costurilor

extinderii în literatura de specialitate vestica, beneficiile, desi nu au fost neglijate,

au fost mentionate mai mult descriptiv, fara însa ca evaluarii lor cantitative sa i se

acorde aceeasi importanta.

În tarile candidate, preocuparile pentru evaluarea costurilor si beneficiilor aderarii

nu au fost însa la fel de sustinute. Pe de o parte, tarile candidate si-au pus mai

degraba problema beneficiilor decât pe cea a costurilor integrarii. Aderarea la

Uniunea Europeana, obiectiv politic de prima importanta, a fost într-o anumita

masura perceputa ca o solutie la problemele lor economice, considerându-se, mai

mult sau mai putin intuitiv, ca beneficiile aderarii vor fi net superioare costurilor.

Pe de alta parte, activitatile de cercetare s-au restrâns mult în aceste tari dupa 1989,

majoritatea resurselor financiare bugetare fiind directionate spre masuri de

sustinere a reformelor economice. În sfârsit, administratia din tarile candidate,

caracterizata prin preponderenta vechilor structurilor comuniste si mentinerea unei

abordari preponderent politice, nu a avut capacitatea sau dorinta de a utiliza un

asemenea instrument al analizei costuri-beneficii ale aderarii la Uniunea

Europeana