Cota unică de impozitare versus cota progresivă de impozitare

CAP. 1: ANALIZA - ISTORICUL COTEI UNICE

Cota unică de impozitare – denumită în literatura anglo-saxonă „flat tax“ – se referă la acelaşi nivel de impozitare pentru persoane fizice şi pentru companii, prin urmare vorbim de o rata unică de impozitare pentru toate tipurile de venit.

Cercetările empirice arată că adoptarea unei cote mai mici ca valoare este puternic corelată cu gradul de plată a taxelor, cu cât cota este mai mică, cu atât este mai mare probabilitatea de a fi colectată. Experţii vorbesc de un trend în privinţa introducerii cotei unice, ce se manifestă consistent şi coerent, şi ce porneşte din estul Europei, mergând spre vestul Continentului.

Cota unica de impozitare presupune acelasi rag de impozitare pentru persoane fizice si companii, deci un sistem de impozite corelate, cu rata unica de impozitare, pentru toate tipurile de venituri obtinute din diferite activitati. Succesul regimului cotei unice de impozitare depinde, se pare, de nivelul acestei rate: cu cat aceasta este mai mica, cu atat este mai eficienta colectarea ei.

Desi s-a constatat ca o rata mai mica de impozitare conduce, in general, la sporirea gradului de plata a taxelor respective, impozitele mai scazute pot conduce, dupa stabilizarea apetitului de plata al celor impozitati, la scaderea veniturilor la Bugetul de stat.

Cota unică nu este o inovaţie în politica fiscală, ci doar apare astfel, după un secol de impozitare progresivă a veniturilor. Ea mai era practicată doar în câteva mici state sau jurisdicţii fiscale, precum Hong Kong, Guersney sau Jersey. Ideea unei impozitări proporţionale (opuse celei progresive) a fost relansată în anii ’60 când Milton Friedman (1962) a propus pentru SUA un impozit federal de 23,5%. Hayek (1960) a adus şi el argumente împotriva ideii că impozitarea progresivă ar fi indispensabilă pentru a asigura redistribuirea veniturilor în favoarea celor săraci. Ulterior, Milton şi Rose Friedman (1979) vor pleda pentru un impozit federal de 20% asupra veniturilor persoanelor fizice. Hall şi Rabushka au făcut o propunere similară. Impozitarea în cotă unică nu a reţinut atenţia multor cercetători nici măcar după ce Ţările Baltice au adoptat această formă de impozitare la mijlocul anilor ’90. Acestea erau trei mici ţări care tocmai îşi câştigaseră independenţa, iar exemplul lor nu a fost urmat de nici un alt stat, până în 2001. Trecerea Federaţiei Ruse la cota unică a fost un punct de cotitură: începând din acel moment, aproape în fiecare an, cel puţin o ţară a adoptat cota unică. Astfel, ceea ce până atunci părea doar un „experiment Baltic“ putea fi considerat ca începutul unei revoluţii fiscale.

Cota unica de impozitare la nivelul de 17% a fost propusa in SUA, in 1996, de catre miliardarul Steve Forbes. Odinioara o fantezie a ideologilor pietei libere, cota unica incepe sa se impuna din ce in ce mai mult nu numai in constiinta liderilor UE, ci si in realitatea faptica propriu-zisa. Cota unica ar fi o solutie chiar si pentru economiile dezvoltate, scria din vara lui 2005, „Sunday Times”. In toamna aceluiasi an, „Wall Street Journal Europe” sublinia ca noile state membre ale UE au inceput sa adopte un sistem fiscal mai simplu, format dintr-o singura taxa, care exercita presiuni asupra vechii Europe.

Argumentele in favoarea taxei unice sunt directe si convingatoare. In primul rand, adoptarea ei va duce la simplificarea sistemului fiscal care va fi, astfel, mai usor de administrat si inteles.

Taxa unica de impozitare este mai simpla, mai eficienta si stimuleaza economia; acestea sunt concluziile unui studiu intreprins de englezul George Osborne. „Este vorba chiar de o competitie in domeniul fiscal”, spunea Erik Nielsen, economist in cadrul Bancii de Investitii Goldman Sachs, referindu-se la jocul de a atrage noi companii in mecanismul economic, prin stabilirea unui nivel mai scazut al taxelor in comparatie cu tarile vecine. „Cred, de asemenea, ca aceasta tendinta reflecta o schimbare de atitudine in Europa, catre o acceptare mai restransa a unor rate de impozitare ridicate”, a mai spus el. Eamon Bultler, director la Adam Smith Institute din Londra, a subliniat ca tarile Europei de Est stau marturie a incasarilor suplimentare la buget datorate taxei unice, care „schimba comportamentul” platitorului de taxe.

Avand in vedere aceste legitati in plata impozitelor, tarile membre UE, precum Germania, Italia, Austria, Finlanda, Danemarca si Grecia, au decis reducerea taxelor si impozitelor pe care le platesc cetatenii si firmele din tarile respective, in vederea stimularii investitiilor si a cresterii consumului. Valul introducerii cotei unice de impozitare s-a experimentat si se experimenteaza de la Estul catre Vestul european: cota unica de impozitare a fost aplicata pentru prima data in Estonia (1991), fiind urmata de Letonia (1994), Lituania (1994), Rusia (2001), Serbia (2003), Ucraina (2003), Slovacia (2004), Georgia (2004) si Romania (2005). Comisia Europeana considera ca nu este necesara deocamdata uniformizarea sistemelor de impozitare ale statelor membre UE. Daca transpun si implementeaza corect reglementarile adoptate la nivel comunitar, statele membre sunt libere sa aleaga sistemul de impozitare pe care il considera cel mai potrivit situatiei lor economice.

Cota unica de impozitare pare sa fie responsabila pentru cresterea economica pe care tarile central si est-europene au inregistrat-o in perioada imediat urmatoare introducerii ei, precum si pentru noile locuri de munca pe care aceste tari le-au creat. Unii analisti sustin ca impactul pozitiv al acestui regim fiscal este exagerat si se bazeaza, in primul rand, pe mana de lucru ieftina si calificata sau pe pozitia geografica, mai degraba, decat pe cota unica de impozitare. Este insa foarte clar ca reducerea taxelor elibereaza, pentru persoanele fizice si juridice, fonduri care pot fi cheltuite pe bunuri de larg consum, pot fi realizate noi investitii sau noi locuri de munca. Cota unica de impozitare, mai mica decat cota de impozitare din tara de origine atrage si noi investitii straine. Problema este ca aceasta cota unica de impozitare sa fie destul de scazuta pentru a fi acceptata din punct de vedere politic, dar si destul de ridicata pentru a asigura buna functionare a economiei.