Creditarea Persoanelor Fizice

Noţiunea de credit este utilizată în sensuri diferite, după cum este vorba de comerţ, de legislaţie fiscală sau de contabilitate. Ca şi o definiţie generală se poate spune că exprimă ansamblul de relaţii economice prin care capitalul disponibil, ca urmare a nesincronizării momentelor reproducţie, este reintrodus în circuitul economic.

Operaţiunea de creditare reprezintă actul prin care o bancă comercială se obligă să pună la dispoziţia clienţilor fondurile solicitate sau îşi ia un angajament prin semnătură, de natura avalului, cauţiunii sau garanţiei, în favoarea acestora.

Perioada de acordare a creditului cuprinde:

- perioada de timp în care creditul se angajează, respectiv de la o dată, stabilită prin contract, de punere a creditului la dispoziţia împrumutatului şi până la angajarea integrală a creditului;

- perioada de utilizare, cuprinde intervalul de timp dintre angajarea integrală a creditului şi data primei rate scadente

- perioada de graţie, reprezintă intervalul de timp în care beneficiarul de credite nu este obligat să restituie băncii sume din împrumuturile primite, împrumutatul achitând doar dobânzile datorate şi comisioanele şi taxele aferente;

- perioada de rambursare, este reprezentată de intervalul de timp în care sumele împrumutate clienţilor trebuie restituite integral băncii. Perioadele de rambursare şi de graţie se negociază cu fiecare solicitant de credite;

- perioada de întârziere, cuprinde intervalul de timp de la scadenţa creditului până la recuperarea efectivă a acestuia, inclusiv prin executarea silită sau lichidarea judiciară a debitorului.

La determinarea valorii creditului banca ia în considerare veniturile solicitantului; ca regulă generală, rata lunară de rambursat inclusiv dobânda nu pot depăşi 25% din venitul lunar al solicitantului.

Unul dintre principiile fundamentale de politică bancară este acela al prudenţei bancare. Conform acestui principiu, băncile comerciale sunt obligate să se asigure că solicitanţii de credite dispun de capacităţi certe de rambursare a creditelor şi de constituirea unor garanţii asigurătorii la valoarea creditului şi dobânzilor aferente. Garantarea creditelor acordate de bancă şi a dobânzilor aferente trebuie să fie integrală. Valoarea bunurilor acceptate drept garanţie se determină prin aplicarea unui coeficient, în funcţie de mărimea riscului stabilit în valorificarea acestora. În vederea acordării creditului, banca solicită garanţii, de obicei bunul care face obiectul creditului este luat garanţie prin constituirea unei ipoteci asupra acestuia în favoarea băncii.

Capacitatea de rambursare a creditului de către client este analizată de bancă pe baza unor informaţii care vizează în principal următoarele :

- situaţia parimonială şi starea socială (vârsta, familia, reputaţia, moralitatea) ;

- veniturile şi stabilitatea lor ;

- obiectul creditului.

Analiza dosarelor de credit, când numărul lor este mare şi valoarea unitară mică, devine costisitoare pentru bancă, iar compensarea cheltuielilor prin suportarea de către clienţi devine descurajantă pentru aceştia. În plus, procesul de investigare este greoi, cere timp, ceea ce conduce la micşorarea numărului de credite promovate de bancă.

Pentru depăşirea acestor inconveniente, băncile au posibilitatea de selecţie a solicitărilor de credit printr-o metodă de evaluare a cererii de credit prin punctaj: « credit scoring ».

Evaluarea creditului prin punctaj