Creditul și rolul sau în economia de piață - studiu de caz pe exemplul României

INTRODUCERE

Relaţiile de credit au apărut pe o anumită treaptă a dezvoltării producţiei de mărfuri şi anume, atunci când această dezvoltare a permis trecerea mărfurilor de la vânzător la cumpărător, fără ca în acel moment să aibă loc şi un transfer de valoare în sens invers, acest transfer urmând să se facă ulterior, deci cu un decalaj în timp.

Conceptul de credit în literatura de specialitate este abordat din două puncte de vedere: juridic şi economic.

Din punct de vedere juridic, creditul exprimă o convenţie între creditori şi debitori şi care serveşte procesul de producţie şi de circulaţie a mărfurilor.

Din punct de vedere economic creditul exprimă relaţii de schimb de repartiţie a unei părţi din produsul naţional brut sau din venitul naţional, în vederea satisfacerii unor anumite nevoi de capital.

Marea majoritate a economiştilor abordează conceptul de credit în sensul că asemenea relaţii (de credit) fac parte integrantă din finanţele private în sens larg. Cu toate acestea, relaţiile de credit au o serie de particularităţi distincte care, în final, permit o demarcaţie a acestora din ansamblul relaţiilor financiare. Aceste particularităţi sunt legate, în primul rând, de faptul că, în cazul relaţiilor de credit transferul de valoare se realizează cu titlul rambursabil şi cu obligaţia plăţii unei dobânzi, în timp ce în cazul relaţiilor financiare (în sens restrans) transferul de valoare se realizează fără echivalent; în al doilea rând, aceste particularităţi privesc caracterul transferului, în sensul că în cazul relaţiilor de credit acest transfer are, de regulă, caracter temporar sau de durată, în timp ce în cazul relaţiilor financiare propriu-zise caracterul transferului este definitiv.

Necesitatea creditului este de natură obiectivă, în sensul că procesul reproducţiei sociale şi desfăşurarea acestuia determină, în ultimă instanţă, manifestarea relaţiilor de credit. În cadrul acestui process, apar, pe de o parte, necesităţi suplimentare de capital, care nu au alte posibilităţi de acoperire decât prin credit, iar pe de altă parte, în cadrul aceluiaşi proces apar şi resurse disponibile de capital, societăţi în ansamblul sau nefiindu-i indiferent modul de folosire a acestor disponibilităţi de capital.

Cap.1 Conţinutul şi trăsăturile creditului

Participarea în proporţie ridicată a creditului la finanţarea economiei, implicaţiile acestuia asupra creşterii economice şi echilibrul monetar, explică interesul literaturii domeniului pentru conţinutul creditului şi definirea lui.

Definirea creditului- scria economistul Italian Amedeo Gambino- rămâne într-adevăr o chestiune dintre cele mai controversate, iar belgianul Fernand Baudhuin susţine că nu lipsesc definiţii ale creditului şi că, mai fiecare economist propune propia-i definiţie.

Sistematizând numeroasele opinii exprimate, putem structura trei concepţii privind elementul fundamental în definirea creditului: creditul de încredere, creditul ca formă a relaţiilor de schimb şi creditul ca expresie a relaţiilor de redistribuire.

1. Creditul ca încredere. Unii economişti apreciază că ideea reprezenta principalul conţinut al creditului. Potrivit acestei concepţii, creditul este o categorie subiectivă, psihologică. Noţiunea de credit îşi are originea în latinescul “credito” (a avea încredere). Încrederea este necesară în relaţiile de împrumut, după cum fără ea nici vânzarea de mărfuri cu plată amânată n-ar putea avea loc. Pentru ca relaţia de credit să se manifeste, creditorul trebuie să aibă încredere în calităţile morale ale debitorului, să fie convins de bonitatea sa, de capacitatea sa financiară de a face plata la scadenţă, de solvabilitatea acestuia.

2. Creditul de schimb. Unii autori consideră creditul ca fiind o formă particulară a schimbului. Astfel, economistul francez Jean Marchal consideră creditul ca schimb separate în timp. Definiţia creditului de la care plecăm – scrie acesta – nu ridică dificultăţi. Operaţiunile de credit sunt operaţiuni de schimb care prezintă acea particularitate că un interval de timp apreciabil separă efectuarea prestaţiunii de efectuarea contraprestaţiunii. Profesorul Ştefan Dumitrescu în “Tratat şi monedă” publicat în 1948 considera creditul ca un schimb care începe în prezent şi se termină în viitor (p.126). Creditul- după cum se menţionează în “Dicţionarul economico-financiar şi contabil” apărut la Editura Simone, Napoli, 1992- înseamnă schimbarea unei prestaţiuni actuale în contra unei prestaţiuni viitoare între doi subiecţi: creditorul, care transferă bunuri, servicii sau bani (prestaţiunea actuală) şi debitorul, care-şi asumă obligaţia de a plăti bunurile sau de a restitui banii la scadenţă (prestaţiunea viitoare).

Totuşi, creditul nu este o formă a schimbului. Schimbul se caracterizează prin cedarea unei mărfi cu o anumită valoare de întrebuinţare şi obţinerea echivalentului general, a banilor, în vederea procurării unei alte mărfi, cu o altă valoare de întrebuinţare.

3. Creditul ca expresie a relaţiilor de redistribuire. Ceea ce deosebeşte esenţial creditul de schimbul de mărfuri este mobilul creditării care înseamnă redistribuirea valorii. Conţinutul economic specific al creditului este transferul unei părţi din produsul social, de la unii participanţi la circuitul economic către alţi participanţi la acest circuit, un transfer cu caracter temporar. Conţinutul economic principal al creditului este transferul de capital între persone fizice şi juridice, un transfer ce constituie- după expresia lui Marx- o formă specifică de mişcare a relaţiilor de împrumut. Creditul este o componentă a relaţiilor de repartiţie, o formă particulară a acestor relaţii cu caracter temporar, spre deosebire de relaţiile de redistribuire ce au loc pe linie fiscală, în raporturile cu bugetul public, cărora le sunt proprii redistribuiri valorice cu titlu definitiv.

Cele trei grupuri de conceptţii asupra creditului- încredere, formă specifică a schimbului, formă particulară a relaţiilor de redistribuire- se corelează între ele şi numai împreună configurează realţiile de credit în ansamblul lor.