Criza datoriilor suverane - cauze și consecințe

1.Introducere

În anii ’90, SUA ṣi Zona Euro au avut traiectorii similare în ceea ce priveṣte contractarea de datorii. Drept urmare, ponderea datoriilor publice în PIB a fost de 70% pentru ṭările care aveau să formeze Zona Euro ṣi 60% pentru SUA, pondere care spre sfârṣitul anilor ’90 a înregistrat scăderi, revenind la un nivel apropiat de cel din ’90 tocmai în 2007.

Criza financiară globală declanşată în anul 2007 a afectat deosebit de puternic economia ṭărilor din Uniunea Europeana, ceea ce a determinat în următorii ani apariṭia ṣi creṣterea deficitelor bugetare, precum ṣi creṣterea datoriilor suverane, ca urmare a măsurilor de relansare economică (creṣterea consumului, reducerea cheltuielilor ṣi încorporarea pierderilor aferente sistemului bancar în datoria publică). Iniṭierea unor operaṭiuni de către BCE a marcat începutul primei faze a crizei financiare globale care s-a intensificat în septembrie 2008, odată cu colapsul Lehman Brothers, afectănd Europa în aceeaṣi măsură ca ṣi SUA.

Cele două crize, ṣi anume cea din iulie 2007 respectiv cea din 2010-2011, sunt considerate a fi două crize distincte: prima, o criză financiară, a pieṭelor, iar cea de-a doua o criză a datoriilor suverane considerate a fi consecinṭa celei dintâi, în urma încercarii statelor de a stopa recesiunea asociată crizei financiare. Pe de altă parte, criza financiară ṣi cea a datoriilor publice pot fi privite ca doua crize distincte, fără influenṭa uneia asupra celeilalte, fiind astfel rezultate independente ale evoluṭiilor din sectorul public ṣi cel privat din anii ’80. Având în vedere că mediul afacerilor este unul imprevizibil ṣi supus întotdeauna la risc, o criză pe pieṭele financiare era oarecum asteptată, în timp ce criza datoriilor suverane poate fi controlată prin politicile publice care trebuie să fie aplicate în mod eficient.

Având în vedere că la nivel internațional au fost întreprinse numeroase măsuri pentru aplanarea crizei financiare la nivelul sistemului bancar, s-a simțit o ușoară revenire în prima parte a anului 2010, urmând ca în anul 2011 să își facă din nou resimțita prezența cu un impact puternic la nivelul datoriilor suverane, fenomen denumit criză sub formă de W”.

Datoriile suverane, privite ca o problemă fundamentală cu care se confruntă statele începând cu anul 2009, nu prezintă același grad de risc la nivelul tuturor statelor membre UE, astfel încât, pentru țările în curs de dezvoltare reprezintă o investiție mai riscantă, din cauza unei instabilități a guvernelor emitente de obligațiuni, în timp ce în țările dezvoltate acestea sunt considerate a fi o investiție sigură. Așadar, datoriile suverane se pot concretiza în obligațiuni cu scadență între 3 luni și 30 de ani, emise de un stat în scopul finanțării creșterii economice, acesta plătind rate de dobândă în vederea remunerării cumpărătorilor.

Făcând referire la opinia lui Keynes, conform căreia fiecare guvern trebuie să creeze condițiile necesare pentru ca cererea agregată să cunoască o creștere semnificativă, acestea trebuie să adopte permanent o poziție prin care să intervină atunci când există riscul de a se ajunge la recesiune.

2. Cadrul macroeconomic

Pe lângă avantajele adoptării monedei unice euro concretizate în transparența prețurilor, eliminarea costului de schimb monetar, facilitarea comerțului internațional și întărirea poziției Uniunii Europene pe plan mondial, există și dezavantaje analizate de eurosceptici, precum spațiul european nefiind capabil să se ajusteze uniform unui șoc economic, iar acest lucru a avut ca efect apariția unor probleme vizibile și mari pe piața muncii (cheltuielile cu salariile au înregistrat creșteri de 57% în Grecia, 40% în Spania și Italia și doar 2% în Germania).

Țările membre ale Uniunii Europene au fost nevoite să se confrunte cu o provocare majoră și anume să facă față șocurilor macroeconomice și financiare în vederea asigurării succesului monedei euro încă de la început. Eliminarea monedei naționale presupune ca politicile fiscale naționale să fie percepute ca un mijloc utilizat în promovarea politicilor macroeconomice anticiclice. Prin urmare, guvernele au fost nevoite să facă față ambelor costuri rezultate din riscurile unei crize bancare, întrucât reglementările bancare sunt considerate responsabilități naționale.

La nivel mondial, mărimea boom-ului creditului intern poate fi considerat un factor care prezice apariția crizei. Astfel, multe state, după ce s-au alăturat Zonei Euro au început să contracteze împrumuturi în monedă unică euro întrucât aceasta nu prezenta același grad de risc precum se întâmplă în trecut când statele se împrumutau într-o monedă care nu era a lor (liră sterlină, dolar american), existând posibilitatea ca această să fluctueze afectând în mod negativ țările respective.

3. Cauzele crizei datoriilor suverane

Odată cu apariția crizei financiare, fiecare stat a recurs la numeroase mijloace de redresare a economiei: creșterea eficienței cheltuielilor publice, reducerea șomajului și implicit, creșterea productivității muncii, reducerea efectelor îmbătrânirii populației, eficientizarea sistemelor publice de pensii și a societăților cu capital de stat. Astfel, prin calitatea slabă a politicilor fiscale și bugetare s-a ajuns la supraindatorarea sectorului public, fapt ce a reprezentat de fapt una dintre cauzele apariției crizei datoriilor suverane.