Criza din 1929-1933 și criza din 2008-2012, manifestare și mod de răspândire

1. Instabilitatea caracteristică economică

Instabilitatea este o trăsătură a economiei din ce in ce mai vizibilă în timp. Acest fapt este dovedit de alternanţa creştere economică – recesiune, prin prisma evenimentelor uşor vizibile precum crizele economice înregistrate de-a lungul timpului şi perioadele de creştere economic.

Reflectând asupra secolelor XX – XXI putem observa că economia a întâlnit numeroase situaţii de dezechilibru fie că au avut s-au nu un impact puternic resimtit la nivel mondial. Câteva dintre aceste situaţii sunt:

• Criza din 1907 s-a manifestat printr-o depreciere uriaşă ( 50%) a indicelui bursier DJI (Dow Jones Industrial Average), inevitabil urmat de colapsul din sistemul bancar. În urma colapsului economic, ca şi soluţie viitoare preventivă a fost înfiinţat “Sistemul Rezervelor Federale” ( FED), menit sa vegheze asupra sistemului bancar.

• Criza din 1929 – 1923, numită şi „Marea criză” datorită impactului dramatic ce s-a răspândit cu repeziciune în întreaga lume. Semnele acesteia şi+au făcut simţită prezenţa încă de la începutul anului 1928 dar lovitura decisivă avea să fie în ziua de 29 octombrie 1929 după o cadere masivă a Bursei de stocuri New York.

• Criza petrolului 1973. A început în octombrie 1973 cand OAPEC (Organizaţia Ţărilor Arabe Exportatoare de Petrol) au decis să stopeze exportul de petrol către SUA şi încă alte câteva ţări dezvoltate precum Olanda ce au sprijinit Israielul în razboiul impotriva cualiţiei ţărilor arabe. Preţul petrolului a înregistrat în acea perioadă o creştere de 300%. În timpul recesiunii PNB al SUA a scăzut cu 3,2%, rata şomajului ajungând până la 9%.

• Criza financiară din 1986 – 1987, cunoscută şi sub numele de Lunea Neagră, s-a manifestat prin că caderea burselor din întreaga lume:

Tab.1 Decăderea burselor (procente)

Ţara Procent

Hong Kong 45,8%

Noua Zelandă 60%

Australia 41,8%

Spania 31%

Anglia 26,4%

SUA 22,68%

Canada 22,5%

Experţii în domeniu nu au reuşit să ajungă la un consens privind cauzele acestei crize. Printre ipotezele formulate de acestia posibile cause ar fi:

- Panica în masă, în mometul în care s-a aflat de anumite scăderi pe piaţa bursieră;

- Disputele asupra tranzacţiilor financiare internaţionale pe fondul unor probleme de politică monetară între reprezentanţii “G7” (cele şapte ţări puternic industrializate) şi SUA

- Cause economice de natură internă specifice sistemului bancar din fiecare ţară.

• Criza asiatică din 1997 – 1999. În urma hotărârii guvernului tailandez de a lăsa cursul de schimb liber, moneda locală, bah-ul s-a devalorizat puternic. Cu o datorie externă destul de mare Thailanda aproape că a intrat în faliment. Criza s-a răspandit în zonă cuprinzând toată Asia de Sud-Est, inclusiv Japonia. Pentru stabilizare Korea de Sud, Indonezia şi Thailanda au primit un împrumut de la FMI în valoare de 40 miliarde dolari.

• Criza din 2008 – 2012. Ca şi „Marea criză” din 1929-1933, colapsul din 2008 a avut la bază un “balon speculativ”. Creditul ieftin şi facil de obţinut a permis supra îndatorarea actorilor implicaţi în jocul speculativ de pe piaţa imobiliară şi bursiră. Începând cu luna decembrie 2007 şi până în 10 octombrie 2008 indicele TED Spread ( descrie riscul de creditare în economia general) a crescut până la valoarea recod de 4,65%. Criza s-a agravat când, în 2008, bursele de valori din întreaga lume s-au prăbuşit sau au intrat întro perioadă instabilă.

Luând în considerare exemplele de mai sus putem afirma că starea naturală a economiei şi a pieţelor nu este de echilibru, ci dezechilibru. Echilibrul este tranzitoriu, ocuparea deplină a forţei de muncă de asemnea, pentru că sistemul nu se poate opri singur în acel punct de echilibru, el va evolua şi dincolo de acesta, intrând într-o noua etapă de dezechilibru.

Fig. 1. Notă sugestivă asupra evoluţiei (progresul) economiei în timp.