Criza economică mondială 1929-1933, versus criza economică actuală - influențele asupra economiei românești

1. Presiunea contextului internaţional asupra economiei româneşti

La sfârşitul anului 1929 a izbucnit o profundă criză de supraproducţie, care a zguduit întreaga lume industrializată. Efectele marii crize economice, manifestate în America de Nord, Europa şi alte ţări industrializate din întreaga lume, s-au făcut simţite până prin 1939, fiind cea mai gravă criză pe care a cunoscut-o lumea industrializată.

Criza economică a provocat dezechilibre grave în toate domeniile vieţii economice, manifestate în scăderea puternică a producţiei industriale – în special a producţiei de bunuri de producător şi de consumator, şi agricole, a valorii acţiunilor la bursă, în creşterea masivă a ratei şomajului, în scăderea preţurilor, în înrăutăţirea situaţiei maselor populaţiei în contextul creşterii permanente a costului vieţii.

La nivel internaţional, marea depresiune economică din anii 1929 ¬-1933 a fost cea mai severă criză economică din timpurile moderne. Milioane de persoane şi-au pierdut locurile de muncă, iar mulţi agricultori, industriaşi şi oameni de afaceri au dat faliment. Ţările industrializate şi cele care furnizau produsele primare (alimente şi materii prime) au fost afectate deopotrivă.

Deşi economia americană înregistra un regres încă de la începutul anului 1929, se poate spune că marea criză a început o dată cu colapsul catastrofal al preţurilor acţiunilor la bursa din New York, în octombrie 1929. În următorii trei ani preţul acţiunilor de bursă a continuat să scadă în Statele Unite ale Americii, până spre sfârşitul anului 1932 reducându-¬se cu circa 20% faţă de valoarea lor din 1929. Pe lângă ruinarea a mii de investitori privaţi, acest declin abrupt al valorii bunurilor a avut efecte grave şi asupra băncilor şi altor instituţii financiare, în principal cele pe acţiuni. Multe bănci au fost obligate să-şi declare insolvabilitatea: în 1933, 11.000 din cele 25.000 bănci din Statele Unite ale Americii erau în faliment. Falimentarea unui număr atât de mare de bănci, combinată cu scăderea generalizată a încrederii în economie, a dus la o reducere dramatică a nivelului consumului şi cererii şi, implicit, al producţiei, agravând, astfel, spirala descendentă. Rezultatul a fost scăderea dramatică a producţiei şi creşterea şomajului: în 1932, producţia manufacturieră americană scăzuse la 54% din nivelul anului 1929, iar rata şomajului crescuse la 12-15 milioane de muncitori, reprezentând 25-30% din forţa de muncă.

Marea criză economică a început în Statele Unite ale Americii, dar s-a extins şi s-a transformat într-o criză mondială, datorită relaţiilor de interdependenţă dintre economia americană şi economiile europene, dezvoltate după sfârşitul primului război mondial. Statele Unite ale Americii ieşeau din război ca un creditor major şi finanţator al Europei postbelice, a cărei economie fusese grav afectată de conflagraţia mondială, de datoriile de război şi, în cazul Germaniei şi al naţiunilor învinse, de necesitatea de a plăti reparaţiile de război. Prin urmare, o dată ce economia americană a intrat în declin, iar fluxul creditelor americane de investiţii spre Europa a fost stopat, economiile europene au resimţit din plin efectele crizei. Criza mondială a afectat cel mai mult ţările care erau cel mai îndatorate Statelor Unite, respectiv Germania şi Marea Britanie. În Germania, rata şomajului a crescut dramatic începând cu sfârşitul anului 1929, la începutul anului 1932 ajungând la 6 milioane de muncitori, reprezentând 25% din forţa de muncă. Marea Britanie a fost mai puţin afectată, dar efectele crizei asupra sectorului industrial şi de export s-au făcut simţite până în preajma celui de-al doilea război mondial. Până în 1931, multe alte ţări din întreaga lume erau afectate de marea criză economică.

Aproape toate ţările afectate de criză au încercat să-şi protejeze producţia internă prin impunerea de tarife vamale sau creşterea celor existente şi stabilirea unor taxe pe importuri. Efectul acestor măsuri restrictive a fost reducerea drastică a comerţului internaţional: în 1932, valoarea totală a comerţului mondial se redusese la mai mult de jumătate, toate ţările luând măsuri împotriva importurilor de bunuri străine în încercarea de a-şi proteja economiile naţionale.

Producţia industrială a lumii capitaliste a cunoscut o scădere de circa 37%, iar în unele ţări, scăderea a fost şi mai dramatică. În comparaţie cu anul 1929, producţia industrială a S.U.A. a scăzut în 1932 cu aproape 50%, a Germaniei cu peste 40%, a Franţei cu peste 30%, iar a Angliei cu aproape 30%. Criza industrială s-a împletit cu criza agrară, extinzându-se rapid asupra sectorului creditului, al comerţului, sfera valutară şi finanţe, ducând la generalizarea şi agravarea crizei economice mondiale în ansamblu.