Criza financiară

1.1. CRIZA FINANCIARA

A. Notiuni teoretice

Majoritatea modelelor definesc crizele valutare ca situaţii în care atacuri speculative neaşteptate determină devalorizarea bruscă a monedei naţionale într-un regim de curs fix (peg) sau deprecierea abruptă înregistrată de acesta într-un regim de curs flotant.

Modelele care încearcă să anticipeze numai atacurile reuşite asupra monedei definesc criza ca fiind indicată de o variaţie nominală sau reală suficient de mare a cursului de schimb într-o perioadă scurtă de timp. De exemplu, Frankel şi Rose (1996) catalogau drept criză situaţia în care deprecierea nominală a monedei naţionale depăşeşte 25 la sută într-un singur an, situându-se în acelaşi timp cu cel puţin 10 puncte procentuale peste nivelul anului precedent. Deficienţa acestei abordări este că nu se ţine cont de rata inflaţiei în definirea crizei valutare.

Kaminsky, Lizondo şi Reinhart (1998) lărgesc definiţia crizei în sensul că autorii consideră criză valutară şi situaţiile în care atacul speculativ nu reuşeşte, dar costurile evitării devalorizării respectiv deprecierii monedei naţionale sunt ridicate (creşterea ratelor dobânzii, pierderea rezervelor valutare). În aceste condiţii, criza poate fi evidenţiată din agregarea informaţiilor referitoare la variabilele macroeconomice ce privesc cursul valutar, rezervele valutare, rata inflaţiei şi rata dobânzii. Astfel, Eichengreen, Rose şi Wyplosz (1994), Kaminsky, Lizondo şi Reinhart (1998) şi Herrera şi Garcia (1999) construiesc indici de criză compoziţi şi definesc criza ca acea perioadă în care indicele de presiuni speculative atinge valori extreme (depăşeşte valoarea prag). Deficienta acestor indici rezidă din faptul ca aceştia identifică perioada de criză ex-post, valorile extreme fiind scoase în evidentă prin compararea cu valorile înregistrate în intervalul de timp analizat. De asemenea, aceşti indici de criză pot da rezultate conflictuale funcţie de perioada analizată.

Eichengreen, Rose şi Wyplosz (1994) definesc indicele de presiune speculativă ca medie ponderată a variaţiilor înregistrate de cursul de schimb, rata dobânzii şi rezervele valutare (raportate baza monetară). Ponderile sunt stabilite astfel încât varianţele condiţionate ale componentelor să fie egale.

B. Modele de crize financiare

Prima generaţie de modele de crize financiare are la bază lucrările publicate de Krugman (1979, 1987, 1991, 1993) cu privire la cursurile de schimb fixe şi cele care fluctuează în jurul unei benzi finite şi explicite („exchange rate target zones”) şi la atacurile speculative asupra acestora.

Caracteristicile pentru care o bancă centrală alege un regim de curs fix sunt: (i) acest regim poate minimiza instabilităţile macroeconomice cauzate de ciclul economic; (ii) în cazul unei bănci centrale care, datorită politicilor (inflaţioniste) anterioare, are o credibilitate redusă, este eficient în reducerea aşteptărilor inflaţioniste şi în creşterea credibilităţii acelei bănci centrale; (iii) un curs fix va proteja economia reală de baloane speculative (asupra cursului valutar); (iv) la nivel microeconomic, o ţară cu o piaţă monetară insuficient dezvoltată, îşi poate fixa cursul valutar pentru a oferi residenţilor o piaţă monetară sintetică având lichiditatea pieţei monetare a ţării din care provine moneda vehicol.

De obicei, în practică, regimurile de curs fix au benzi finite şi explicite în cadrul cărora cursul valutar poate varia. Conform modelului construit de Krugman (1991) referitor la target zones, un asemenea regim de politică monetară are două rezultate principale: (i) benzile de fluctuaţie credibile stabilizează cursul valutar mai mult decât variabilele economice fundamentale („honeymoon effect”) şi (ii) cursul valutar variază funcţie de evoluţia variabilelor fundamentale conform unei curbe S.

O caracteristică a regimurilor de curs fix este transformarea (căderea) lor inevitabilă într-un alt regim de politică monetară. Fregvent, căderea lor este spectaculoasă – intervenţii masive ale băncilor centrale în piaţa valutară şi înregistrarea de pierderi de către acestea; salturi majore ale ratelor dobânzii pe termen scurt; majoarea substanţială a spread-urilor pe pieţele financiare; impunerea de restricţii la mobilitatea capitalurilor; fluctuaţii majore ale valorii cursului valutar.

Conform modelelor de criză din prima generaţie (dezvoltate de Krugman, 1979), creaţia excesivă, sub un curs fix, de credit intern (comparativ cu creşterea cererii de bani) poate genera condiţiile pentru un atac speculativ brusc asupra monedei locale, care va conduce în final la abandonarea acestui regim de politică monetară în favoarea unui regim flexibil.

1.2.PIATA VALUTARA SI CURSUL VALUTAR

Piata valutara reprezinta ansamblul relatiilor financiar-valutare, prin care se desfasoara vanzari si cumparari de valuta (efectiva si in cont) si de devize (bilete la ordin, cecuri etc) exprimate in moneda straina. Pe piata valutara se confrunta cererea cu oferta de monede straine (valute) si se stabileste cursul (pretul) acestora exprimat in moneda nationala. Monedele starine se schimba pe moneda nationala pe toate pietele financiare ale lumii.

Piata valutara este deci, o piata speciala, pe care se tranzactioneaza numai doua marfuri: moneda nationala a tarii în care functioneaza acea piata valutara si moneda de referinta (valuta). Desi pe orice piata valutara se tranzactioneaza si alte valute, de obicei exista o valuta de referinta cursurile de schimb ale celorlalte valute stabilindu-se pe baza cursului de schimb fata de moneda de referinta.

Existenta schimburilor economice internationale, atât sub forma comertului exterior cât si sub forma miscarilor de capital, implica raportarea permanenta a unitatilor monetare ale diferitelor tari, unele fata de altele. Aceasta întrucât pentru achitarea importurilor, pentru efectuarea exporturilor ca si pentru reechilibrarea financiara între tari este necesara procurarea monedei straine în schimbul monedei proprii. Aceasta procurare este intermediata de piata valutara.

Piata valutara este o componenta esentiala a finantelor internationale, tranzactionarea valutei pe aceasta piata servind urmatoarelor scopuri principale: 1) finantarea comertului international; 2) facilitarea fluxurilor valutare internationale.