Criza Financiară Internațională

Criza economico-financiară

National Bureau of Economic Research (NBER) defineşte criza ca fiind “o scădere semnificativă a activităţii economice pentru câteva luni reflectată în scăderea PIB, scăderea veniturilor individuale, reducerea nivelului ocupării, diminuarea producţiei industriale şi a consumului“.

Există unii specialişti care clasifică aceste crize în crize sociale (inflaţie în creştere, şomaj, sărăcie), în crize financiare (volatilitate accentuată pe pieţele de capital, căderea burselor şi revenirea lor spectaculoasă), crize politice (care pot degenera în războaie), crize locale sau internaţionale, crize cauzate de dezastre naturale sau crize economice generalizate.

Perioada actuală de criză prin care trecem poate fi încadrată în faza de regresie economică (declin) din cadrul ciclului economic. În această etapă consumul, producția, nivelul de trai scad, și în general toți indicatorii macroeconomici care măsoară performanțele unei economii înregistrează scăderi.

Crize economice importante din secolul XX:

• Panica din 1907 (SUA)

Această criză a fost generată de colapsul sistemului bancar (din cauza aceasta se mai și numește „the 1907 Bankers’ Panic”), sistem care pe fondul recesiunii existente la momentul respectiv, s-a confruntat cu retrageri masive de bani, cu falimente și cu o scădere drastică a încrederii în bănci. La acel moment, nu exista nici o instituție “oficială” care să garanteze depozitele sau să injecteze lichiditate în economie (FED s-a înființat în 1913). DJIA s-a prăbușit în luna martie, urmată de o altă scădere serioasă în octombrie, moment în care Trezoreria SUA împreună cu banca JP Morgan au asigurat lichiditatea necesară sistemului bancar. Încrederea s-a restabilit în februarie 1908.

• Criza din Mexic 1994

În anii dinaintea acestei crize, economia mexicană a crescut foarte mult iar în condițiile în care cursul valutar era ținut strict sub control, dezechilibrele economice creșteau foarte repede. Cu ceva timp înainte de alegeri, Administrația condusă de președintele Carlos Salinas de Gortari a decis să injecteze foarte mulți bani în economie, în creșterea salariilor și pensiilor mărind astfel deficitul bugetar până la un nivel nesustenabil. Cum se întâmplă de obicei, Gotari a pierdut alegerile iar noul președinte Ernesto Zedillo, a decis că un control strict al cursului valutar este o greșeală și prin urmare, a lăsat moneda națională să fluctueze liber. Datorită tensiunilor anterioare acumulate în economie, peso s-a devalorizat cu 80% față de dolar în doar o săptămână (de la 4 la 7.2 peso pe $). SUA a intervenit rapid prin cumpărarea de peso direct din piață și prin garantarea unui împrumut de $50 miliarde, situația revenind la normal peste trei săptămâni când moneda s-a stabilizat la un nivel de 6 peso/dolar.

• Criza economică din Argentina – 1999-2002

Această criză își are originea la începutul anilor 80-90, perioadă în care Argentina a trecut printr-o dictatură militară, printr-un război cu Anglia (războiul insulelor Falklands), printr-o inflație galopantă care ajunsese la un nivel de 200% pe lună (!!) în iulie 1989 și în plus, datoria publică era la un nivel nesustenabil. În anul 1999 populația a început să își retragă masiv banii din bănci, să îi transforme în dolari, să îi transfere peste graniță iar în momentul în care guvernul a înghețat depozitele pentru un an, situația a degenerat în sensul că au avut loc revolte populare extrem de violente, oamenii îndreptându-și furia spre bănci și spre companiile americane și europene care activau în Argentina. Dacă înainte de 1999 cursul valutar era fix (1 peso = 1 dolar), în momentul în care a fost liberalizat, moneda națională s-a devalorizat de la 1/1 la 4/1. Situația s-a normalizat începând cu 2002/2003.

• Hiperinflaţia din Germania post WW1, 1918-1924

În 1914, rata de schimb între marca şi dolar era de 4 la 1. În 1923, această rată ajunsese la 1 bilion (1000 de miliarde) la 1. După primul război mondial, prin Tratatul de la Versailles, Germania a fost obligată de către ţările câştigătoare să plătească în rate, despăgubiri de război în valoare de 132 de miliarde de mărci-aur, (aproximativ 200 de miliarde de dolari în banii actuali), rata anuală fiind de 2 miliarde de mărci aur plus 26% din valoarea exporturilor. Aceste penalizări erau uriaşe, reprezentând cu mult mai mult decât totalul aurului său devizelor deţinute de către Germania. Situaţia s-a calmat la sfârşitul anului 1923 când a avut loc reforma monetară prin introducerea Rentenmark. Mulţi istorici cred că aceşti ani de hiperinflaţie l-au ajutat pe Hitler să ajungă la putere, acesta speculând nemulţumirea poporului german la adresa ţărilor care au obligat Germania să plătească despăgubiri.

• Souk Al-Manakh Kuwait- 1982

Souk Al-Manakh reprezenta o bursă paralelă celei oficiale în care se tranzacţionau instrumente financiare foarte riscante. Mulţi arabi s-au îmbogăţit în urma exploziei preţului petrolului în anii 70 iar în anii care au urmat, pe fondul speculaţiilor la bursă, indicii bursieri au crescut foarte mult. În 1977, bursa oficială a clacat. În acel moment, Guvernul a intervenit impunând reguli de tranzacţionare extrem de rigide, situaţie care i-a împins pe speculatori spre bursa neoficială Souk Al-Manakh. Trebuie spus că în perioada sa de glorie, Al-Manakh avea a treia capitalizare din lume, dupa NYSE şi bursa de la Tokio. În urma acestui accident, cu exceptia unei singure bănci comerciale, toate celelalte bănci din Kuwait au dat faliment sau au fost naţionalizate.

• Lunea neagră – 19 octombrie 1987

Această dată a rămas în istorie drept ziua cu cele mai mari scăderi bursiere din istorie. În 1986, economia SUA a început să dea rateuri însă cu toate acestea, DJIA şi-a atins maximul în august 1987 ajungând la un nivel de 2722 de puncte, cu 44% mai mult decât a avut la sfârşitul lui 1986. În data de de 19 octombrie, bursele s-au prăbuşit, iar DJIA a scăzut cu 22.6% într-o singură zi, companiile pierzând $500 de miliarde din capitalizare.

• Criza financiară din Rusia -1998

Criza financiară din Rusia a fost declanșată inițial de criza asiatică ce a generat scăderea prețurilor materiilor prime (petrol, gaz, metale), de al căror export Rusia era dependentă în proporție de 80%. Pe fondul scăderii veniturilor, această țară s-a văzut în situația de a nu iși mai onora datoriile externe, intrând practic în încetare de plăți. Înainte de 1998, Guvernul a emis bonduri pentru a își acoperi deficitele iar în momentul în care aceste bonduri ajungeau la maturitate, acestea se plăteau prin emiterea unor noi bonduri, datoria fiind astfel “rostogolită”. Dobânda plătită de Guvern pentru aceste bonduri ajunsese la un moment dat la 150% pe an. Toată această schemă piramidală a căzut în 13 august 1998 când bursa și cursul valutar s-au prăbușit. Economia a început recuperarea în 1999-2000.

• Criza asiatică din 1997-1999

Totul a început în Thailanda în iulie 1997 când moneda locală, bath-ul, s-a devalorizat masiv în momentul în care Guvernul a hotărât să lase cursul liber (până la momentul respectiv moneda era legată de dolar). Având și o datorie externă uriașă, Thailanda aproape că a intrat în faliment iar această criză s-a răspândit rapid în zonă, cuprinzând toată Asia de Sud-Est, inclusiv Japonia. Cele mai afectate țări au fost Korea de Sud, Indonezia și Thailanda, țări care au fost ajutate de către FMI prin intermediul unui împrumut în valoare de $40 miliarde, alocat în special eforturilor de stabilizare a cursurilor valutare. Doi ani mai târziu, economiile din zonă au început să își revină.

• Marea Depresiune interbelică – 1929-1933

Criza economică mondială a început brusc într-o perioadă de prosperitate și optimism economic, printr-un krach bursier pe Wall Street în octombrie 1929, cuprinzând Statele Unite și răspândindu-se apoi în întreaga lume. Criza financiară a fost un indicator al depresiunii generale a economiei mondiale: producția și prețurile industriale s-au prăbușit, marasmul agricol, latent după sfârșitul Primului Război Mondial, s-a accentuat, comerțul internațional s-a dezorganizat. Șomajul, mizeria, antagonismele sociale s-au extins. Criza economică, acutizând înfruntările politice, a favorizat ascensiunea regimurilor autoritare, a agravat tensiunile internaționale, a devenit o catastrofă la scară mondială. Singura țară care nu a fost atinsă de aceasta a fost URSS. Anul de vârf al crizei economice a fost 1932.