Crizele financiare internaționale

CAPITOLUL I

CRIZELE FINANCIARE. NOŢIUNI INTRODUCTIVE

1.1. Aspecte generale

Aproape în orice domeniu al activităţii umane există preocupări privind disfuncţionalităţile care pot să apară în interiorul lui şi, de aceea, se studiază cauzele, modul de apariţie şi manifestare a acestora, consecinţele lor. Crizele sunt astfel de disfuncţionalităţi. Ele au implicaţii majore în viaţa şi activitatea oamenilor, cu consecinţe şi urmări aproape întotdeauna nedorite. Poate, de aceea, majoritatea domeniilor ştiinţifice şi-au elaborat propria lor concepţie despre crize.

Economiştii analizează criza după criterii specifice, atribuindu-i caracteristicile unor fenomene cu urmări nefaste pentru organizaţii, instituţii şi grupuri sociale afectate: inflaţia, şomajul, stagnarea, recesiunea etc. Politologii vizează aspectele negative ale implicării politicului atribuind cauzele crizelor unor fenomene legate de eşecul conducerii politice, de aspectele neguvernabilităţii, de inconsistenţa şi incoerenţa sistemului politic, de inabilitatea partidelor politice de a rezolva conflictele sociale. Sociologii identifică originea crizelor în inechităţile sociale, în scăderea motivaţiei şi a iniţiativei, în revolta împotriva autorităţilor, în defecţiunile manifestate la nivelul mecanismelor de control social, în declinul moştenirii familiale, comunitare, civice şi religioase. Istoricii evaluează situaţiile de criză la nivel global, punându-le pe seama dezechilibrelor ce apar între elementele componente ale societăţilor datorită unor fenomene de dinamică socială: creşterea puterii militare a unor state, accentuarea tehnologizării etc. Psihologii consideră criza drept o destructurare a identităţii indivizilor, a simţului lor de evaluare şi semnificare datorate impulsurilor instinctuale, o influenţă a forţelor inconştientului colectiv, un efect al experienţelor traumatice datorate naşterii, bolii, accidentelor, declinului empatiei şi îndrumării parentale, experienţelor sociale care i-au făcut pe indivizi să se simtă ca nişte obiecte, implicaţiile impuse de teama şi negarea morţii etc.

Criza este un simptom extrem de evident prin faptul că ea relevă conflictul deschis, confruntarea. Violenţa este un semn indubitabil al crizei, obiectivat în faptul că oamenii întrec măsura şi se lasă dominaţi de sentimente şi instincte primare. Comportamentul lor normal încetează iar ei săvârşesc uneori acte necugetate.

Conflictele ce au loc pe plan internaţional sunt considerate drept crize. Recunoaşterea şi evaluarea lor impune analiza contextului în care se pot produce, cunoaşterea dinamicii riscurilor şi amenintărilor în raport cu natura şi categoria intereselor pe care acestea le-ar compromite, aprecierea nivelului contradicţiilor interne, zonale sau regionale: dezechilibrele economice, tehnico-ştiinţifice, politice, culturale; raporturile de forţe puternic afectate; prăbuşirea unor sisteme economice, politice şi de securitate; fenomenele care generează ameninţări şi provocări; nerespectarea sistemului de tratate care garantează pacea şi securitatea etc.

1.2. Tipurile de crize

Tipurile de crize pot fi stabilite în funcţie de criteriile pe care le aplicăm în clasificare: tipul de soluţii oferite la provocările mediului social; tipul de mediu în care are loc criza; domeniul în care apare criza; urgenţa rezolvării crizei; nivelul la care apare criza.

-După tipul de soluţii şi modul de rezolvare, identificăm:

a) crize de dezvoltare; c) crize de onestitate;

b) crize de legimitate; d) crize de competenţă.

-După tipul de mediu:

a) crize interne; b) crize externe.

-După domeniul în care apare criza:

a) crize politice; d) crize culturale;

b) crize economice; e) crize de comunicare;

c) crize ideologice; f) crize de imagine.

-După urgenţa rezolvării:

a) crize imediate; b) crize urgente;

c) crize susţinute.

-După nivelul la care apare criza:

a) crize locale; c) crize zonale;

b) crize naţionale; d) crize continentale;

f) crize mondiale.

Întrucât obiectul acestei lucrări este reprezentat de criza financiară actuală, care s-a transformat treptat în criză economică, în cele ce urmează vom încerca să o încadrăm într-unul din tipurile de crize menţionate mai sus fără a face o comparaţie între mai multe crize şi fără a face o descriere a crizelor din categoriile care nu au legătură directă cu obiectul lucrării. Vom începe prin a clasifica această criză economică prin luarea în calcul a faptului că în momentul declansării ei, criza a fost o criză internă ( a apărut în Statele Unite ale Americii) şi s-a extins rapind devenind astfel nu numai o criză externă, ci chiar o criză mondială.

Pentru a înţelege care este diferenţa între o criză internă şi una externă, prezentăm în rândurile de mai jos o scurtă descriere a fiecărei crize în parte, respectiv internă şi externă.

-Criza internă

Acest tip de criză domină atât interiorul unei organizaţii/instituţii, cât şi interiorul mediului social nerelevant al acestora, mediului-sarcina al organizaţiei/instituţiei. Sunt considerate crize interne şi crizele la nivel departamental, de ramură, precum şi crizele din interiorul statului naţional.Crizele interne pot degenera şi se pot transforma în crize externe. Ele contaminează vecinătatea specifică apropiată (organizaţiile din acelaşi domeniu pe lanţul productiv orizontal), apoi vecinătatea specifică îndepărtată (organizaţiile din acelaşi domeniu pe lanţul productiv vertical), ca, în cele din urmă, să afecteze domeniile conexe. De exemplu, o criză politică poate degenera în criză economică, culturală etc. Criza economică poate produce, la răndul ei, crize în toate celalte domenii de activitate.

-Criza externă

Sunt considerate crize externe cele care acţionează în exteriorul organizaţiilor, instituţiilor, domeniilor specifice, în afara teritoriului naţional. Însă, aceste crize pot afecta organizaţiile în modalităţi diverse, determinând apariţia şi dezvoltarea unor crize interne.