Cultura organizațională și rolul ei în dezvoltarea instituțiilor publice

Introducere

Cultura organizațională este un concept în care s-au afirmat recent și a influențat semnificativ modul de gândire și acțiune al cercetătorilor, a managerilor și întreprinzătorilor, a specialiștilor din diverse organizații, profesorilor și studenților, din toate zonele lumii. Acest interes a crescut exponențial, ca urmare a presiunilor venite din interiorul și exteriorul organizațiilor, presiuni ce solicitau o cunoaștere mai bună și o amplificare a competitivității organizațiilor și componenților acestora pentru a reuși să supraviețuiască și să se dezvolte în noile condiții. Dezvoltarea conceptului de cultura organizaționala a fost favorizată și de reconsiderarea majoră a rolului pe care resursa umană îl are în evoluția organizației.

Conceptul de cultură organizațională este fundamental pentru explicarea unor fenomene critice în funcționarea organizațiilor, fenomene precum crearea ierarhiei de valori de care depinde procesul de direcționare strategică a sistemului, stabilirea cadrului paradigmatic al relațiilor interumane, interpretarea timpului și spațiului, configurarea sistemului informațional sau determinarea atitudinilor fundamentale față de mediul intern și extern.

Componentele culturii organizaționale sunt asemănătoare cu cele ale culturii naționale, întâlnim și aici eroi, ritualuri, mituri și, într-o anumită măsură, valori.

Cunoașterea culturii organizaționale este necesară și utilă, întrucât constituie, probabil, unicul și cel mai folositor element anticipativ, pe termen lung, al unei organizații. Poate fi dificil pentru cineva atât din interior cât și din afară să pătrundă în cultura organizației, aceasta fiind deseori considerată drept un univers de convingeri, valori și concepții oferite odată pentru totdeauna și care este rareori declarat ori supus chestionării, mai ales de cei care au o experiență limitată în privința altor organizații sau culturi. Cu toate acestea, o asemenea înțelegere a comportării colective este esențială, în situațiile în care este nevoie ca organizația sa se adapteze unor condiții schimbătoare, incluzând aspirațiile și așteptările membrilor ei.

Administrația publică din România trebuie să-și întărească continuu capacitatea administrativă de aplicare a aquis-ului comunitar, să-și adapteze structura pentru a face față cerințelor comunității, să încorporeze schimbarea și să-și îmbunătățească permanent viziunea și modul său de lucru.

Impactul culturii asupra randamentului organizației în perspectivă este în principal un fenomen pozitiv, necesar pentru a restabili un mod de abordare echilibrat al problemelor organizației. Un sistem informațional sofisticat pentru conducere nu poate duce la nici o îmbunătățire a performanțelor dacă se ignoră cultura.

Cultura organizațională

Cultura organizațională a făcut obiectul analizelor unor specialiști de renume în domeniul managementului și psihologiei organizaționale. Teoriile asupra organizațiilor economice au cunoscut, începând cu anii `60, o dezvoltare foarte rapidă - pornind de la diferitele aspecte considerate relevante pentru studiul unei organizații și până la schimbări radicale de perspective în înțelegerea „raționalității organizaționale” și a relaționării unei organizații la mediul său fizic, social și organizațional. Fiecare perspectivă teoretică aduce cu sine nu numai un mod de definire și explicare a structurilor și comportamentelor organizaționale, dar și un mod specific de înțelegere a schimbării organizaționale și a tipului de intervenție organizațională necesară.

Definirea conceptului de cultură a organizației

În mod obișnuit, definim cultura ca fiind deși diferențierea între cultură și civilizație rămâne oarecum confuză.

În legătură cu acest concept s-au exprimat diferite puncte de vedere de către specialiști din lumea întreagă. O parte importantă din cercetări se referă la cultura națională, în general, iar altele se referă la cultura organizațională din sectorul privat, în special. Foarte puține sunt accepțiunile referitoare la relația dintre cultura națională și cultura organizațiilor din sectorul public, care dobândește valențe deosebite în noul context determinat de tendințele de globalizare și regionalizare a mondosistemului.

Înainte însă de a ajunge la aceste implicații și la analiza rolului organizațiilor publice în acest context se consideră necesar și oportun să se explice proveniența conceptului de cultură și principalele caracteristici, după care se va insista asupra formelor particulare de manifestare a implicațiilor culturii naționale asupra culturii organizațiilor din sectorul public.

Termenul „cultură” provine din verbul din limba latină „colere”, care înseamnă „a cultiva, a înfrumuseța”. De altfel cuvântul „cultura” este rădăcina primară a termenului „cultură”. Cultura nu și-ar fi schimbat niciodată semnificația inițială, aceea de muncă a pământului, fără intervenția lui Cicero, care a asociat-o unui alt termen: anumus. Cultura animi a devenit astfel „grădina sufletului”, „cultura spiritului”.

În literatura mondială de management s-au formulat diverse definiții pentru noțiunea de cultură , abordarea făcându-se din unghiuri diferite funcție de interesul manifestat de analiști, între care amintesc:

- Geert Hofstede consideră cultura drept “o programare mentală colectivă care ne face să acceptăm ceva împreună, ca membri ai grupului/națiunii din care facem parte

- Edgar Schein definește cultura ca fiind “modalitatea prin care un grup de oameni rezolvă problemele (P) cu care se confruntă permanent”, înțelegând că este vorba despre relațiile interumane din activitatea zilnică a unei organizații.

Unii cercetători translatează definiția de la nivel național la nivel organizațional. Reținem din literatura de specialitate o definiție celebră prin simplitatea ei, formulată de către Marvin Bower, fost director general la McKensey & Company: „Cultura este modul în care se fac lucrurile aici la noi”.

În accepțiunea specialistei Linda Smircich, „cultura este un set de valori, credințe profunde, concepții și moduri de gândire, toate împărtășite de către membrii unei organizații noilor membri, cărora le va fi prezentată ca fiind corectă.”