Cum Funcționează Uniunea Europeană

Uniunea Europeană este un parteneriat economic şi politic unic în lume, care reuneşte 27 de ţări.

Timp de peste o jumătate de secol a contribuit la menţinerea păcii, stabilităţii şi prosperităţii, a ridicat standardele de viaţă, a lansat o monedă unică şi a evoluat constant către crearea unei pieţe unice în cadrul căreia persoanele, bunurile, serviciile şi capitalul să poată circula liber, ca şi cum s-ar afla pe teritoriul unei singure ţări.

Succesul Uniunii Europene se datorează, în mare măsură, modului său de funcţionare neobişnuit (statele membre rămân naţiuni suverane independente, dar suveranitatea tuturor este reunită pentru a obţine o putere şi o influenţă mondială pe care niciuna dintre ele nu ar putea să o atingă pe cont propriu). Departe de a fi o federaţie, ca Statele Unite ale Americii, UE este mult mai mult decât o organizaţie pentru cooperare între guverne, cum sunt Naţiunile Unite. De fapt, UE este unică.

În practică, prin reunirea suveranităţii se înţelege că statele membre deleagă anumite puteri de decizie unor instituţii comune pe care le-au creat, astfel încât deciziile cu privire la probleme specifice de interes comun să poată fi adoptate în mod democratic, la nivel european.

Principalele instituţii ale Uniunii Europene, cunoscute ca instituţii centrale şi implicate în

procesul de decizie, sunt reprezentate de Parlamentul European, Consiliul Uniunii Europene şi

Comisia Europeană. Rol consultativ în procesul de decizie au Comitetul Economic şi Social,

Comitetul Regiunilor. Consiliul European are rol de stimulator al discuţiilor şi inţiativelor comunitare. Alte instituţii cu rol important în funcţionarea UE sunt: Curtea Europeană de Justiţie (împreună cu Tribunalul Primei Instanţe), Curtea de Conturi şi Ombudsmanul European. Nu în ultimul rând, avem instituţia financiară reprezentată de Banca Europeană de Investiţii – care sprijină implementarea politicilor UE (alături de Fondurile Structurale şi de programele comunitare) – şi Banca Central Europeană – creată în scopul sprijinirii uniunii economice şi monetare.

I.Tratele

Tratatele pot fi clasificate astfel:

a. tratate de bază: Tratatul de la Roma şi cel de la Maastricht;

b. tratate care modifică tratatele de bază: Actul Unic European, Tratatul de la Amsterdam, Tratatul de la Nisa;

c. tratate care reglementează domenii specifice: Tratatul privind constituirea Comunităţii Europene a Cărbunelui şi Oţelului (Tratatul de la Paris), respectiv Tratatul de constituire a Comunităţii Europene a Energiei Atomice.

• Tratatul de la Paris

Procesul integrării comunitare a fost deschis de Declaraţia lui Robert Schuman la 9 mai 1950 care a condus la semnarea pe 18 aprilie 1951 decătre: Belgia, Franţa, Italia, Olanda, Luxembug, Germania a Tratatului instituind Comunitatea Europeană a Carbunelui şi Otelului (CECO) şi intrarea în vigoare la 23 iulie 1952.

• Tratatul de la Roma

Prin semnarea , la Roma, pe 25 martie 1957, a două tratate, se creează: Comunitatea Economică Europeană (CEE) şi Comunitatea Europeană a Energiei Atomice (EURATOM).

Acest tratat stabileşte o serie de politici concrete pe diferite domenii: uniunea vamală, politica agricolă comună, politica comercială comună, politica concurenţială.

• Actul Unic European

Semnat la 28 februarie 1986, intră în vigoare pe 1 iulie 1986, modificând Tratatul de la Roma. El relansează construcţia europeană care are nevoie de un nou imbold, atât economic, cât şi instituţional.

• Tratatul de la Mastricht

Tratatul a fost semnat pe 7 februarie 1992 şi a intrat în vigoare la 1 noiembrie 1993 avand drept obiectiv principal crearea Uniunii Europene .

Prin Tratatul de la Mastricht a fost instituită o nouă organizaţie numită Uniunea Europenă care se sprijină pe trei piloni: CE (Comunitatea Europenă ), PESC (Politica Externă de Securitate Comuno) şi JAI (Justiţia şi Afacerile Interne).

• Tratatul de la Amsterdam

Acest Tratat a fost semnat în 2 octombrie 1997şi a intrat în vigoare de la 1 mai 1999. Acesta a extins suveranitatea reunită a statelor membre asupra mai multor domenii, ceea ce a avut ca rezultat o extindere a drepturilor cetăţenilor şi o interacţiune mai strânsă în politicile sociale şi de ocupare a forţei de muncă.

• Tratatul de la Nisa

Acest tratat a fost semnat la 26 februarie 2001, şi a intrat în vigoare de la 1 februarie 2003. Acesta a adus alte modificări în cadrul celorlalte Tratate, simplificând sistemul decizional al UE pentru ca acesta să funcţioneze eficient şi după aderarea altor state;

• Tratatul Constituţiei

Proiectul de Tratat de instituire a unei Constituţii pentru Europa a fost aprobat şi semnat în octombrie 2004, dar nu a intrat în vigoare pentru că nu a fost ratificat de toate statele membre ale UE.

• Tratatul de la Lisabona

Asupra acestui tratat s-a ajuns la un acord în 2007, dar nu va intra în vigoare înainte de ratificarea sa de către toate statele membre. Acesta îi va permite UE să devină mai democratică şi mai transparentă, va introduce metode de lucru şi norme privind votul simplificate, va garanta drepturile noastre fundamentale prin intermediul unei carte şi îi va permite Uniunii să se exprime printr-o singură voce în ceea ce priveşte aspectele globale.

II. Procesul decizional în cadrul Uniunii Europene

Procesul decizional la nivelul Uniunii Europene implică diferite instituţii UE, în special:

• Parlamentul European (PE/Parlamentul)

• Consiliul Uniunii Europene

• Comisia Europeană.

În general, Comisia Europeană propune proiecte legislative noi, dar Consiliul şi Parlamentul sunt cele care le adoptă. În anumite situaţii, Consiliul poate hotărâ singur. Există şi alte instituţii care au un rol specific în acest proces.

Principalele tipuri de legislaţie a UE sunt directivele (stabilesc un obiectiv comun pentru toate statele membre, dar lasă la latitudinea autorităţilor naţionale să hotărască forma şi modalitatea de realizare a acestui obiectiv) şi regulamentele (se aplică direct pe întregul teritoriu al UE de îndată ce intră în vigoare, fără acţiuni suplimentare din partea statului membru).

Normele şi procedurile din cadrul procesului decizional al UE sunt prevăzute în tratate. Fiecare nouă propunere de proiect legislativ european trebuie să aibă la bază un articol specific din tratat, menţionat ca „temei legal” pentru propunerea respectivă. Astfel se determină procedura legislativă care trebuie urmată. Cele trei proceduri principale sunt „codecizia”, „consultarea” şi „avizul conform”.