Deflatia. definire, manifestare, cazuri celebre

INTRODUCERE

Deflație înseamnă, conform dicționarului, orice scădere a prețurilor. Totuși, economiștii sunt atenți când folosesc acest cuvânt, pentru că scăderea prețurilor poate însemna ceva bun sau ceva rău. Pentru a face legătura cu semnificația negativă a cuvântului, Buiter (2003) definește deflația a fi „o scădere susținută a nivelului general al prețurilor bunurilor și serviciilor, adică o rată a inflației negativă în mod persistent”. Bernanke (2002), definește deflația ca pe „o scădere generală a prețurilor” cu accent pe cuvântul „general”. La orice moment în timp, în special într-o economie cu inflație scăzută „prețurile unor bunuri și servicii vor fi în scădere.

Declinul prețurilor într-un sector specific poate apărea deoarece productivitatea crește și costurile scad mai rapid în acel sector decât în altă parte sau din cauză că cererea pentru producția acelui sector este slabă relativ la cererea pentru alte produse și servicii. Scăderile prețurilor specifice unui sector, așa inconfortabile cum pot fi pentru producătorii din acel sector, nu sunt în general o problemă pentru economie în ansamblu și nu constituie deflație.

Deflația apare numai când scăderea prețurilor este așa de răspândită că indicele mai larg al prețurilor, cum ar fi indicele prețurilor de consum, înregistrează scăderi curente.”

Definirea termenului „deflație” se poate realiza în următorul mod: frânare sau resorbție totală a inflației, prin măsuri care vizează diminuarea masei monetare și reducerea cererii în raport cu oferta.

Deflația este procesul economic când inflația este negativa, implicit prețul produselor scade și atunci cu 10 lei cumperi mai mult decât înainte. Valoarea “reală” a banilor crește, ceea ce însemană ca moneda respectiva devine mai puternică. E un lucru extrem de bun însă exista o problemă numita o spirală deflaționistă.

Spirala deflaționistă înseamnă că se produc mai puține bunuri, care la rândul lor duce la salarii mai mici, care implicit duce iar la bunuri mai puține și tot așa.

Prin termenul ,,deflație” sunt desemnate toate scăderile considerabile ale prețurilor indiferent de cauzele lor, sau de efecte. Rata deflației poate fi definită și ca rata anuală de scădere a nivelului general al prețurilor, fiind, în alți termeni, o rată a inflației negative.

Pot fi diferențiate două niveluri de deflație: deflația deschisă și deflația târâtoare.

Până la cel de al II-lea Război Mondial, episoadele deflaționiste s-au caracterizat prin

fenomene de diminuare a prețului și a cantității de monedă în circulație, rambursarea datoriei

publice, reducerea cheltuielilor publice, contractarea creditelor private și diminuarea veniturilor și ale cererii nominale totale.

În anii’90 s-au manifestat aceleași fenomene, într-o formă modificată: o scădere a inflației dar nu o diminuare a prețurilor, o încetinire a vitezei de circulație, dar nu o diminuare a masei monetare, o frânare a creșterii veniturilor, dar nu o diminuare a lor, o încetinire a creșterii economice, dar nu o recesiune. Această formă a deflației, care s-a manifestat în țările membre ale U.E. la începutul anilor ’90, a fost desemnată deflație târâtoare.

Pot fi distinse următoarele trei forme de deflație: deflație monetară, deflația financiară, și deflația reală.

Deflația monetară se caracterizează prin diminuarea mijloacelor de plată în circulație, deci prin reducerea cantității de monedă aflată la dispoziția agenților economici.

Deflația financiară corespunde contractării creditului disponibil acordat prin sistemul bancar. Principala manifestare a acestor două forme de deflație este scăderea prețurilor bunurilor și serviciilor precum și a prețului activelor reale.

Deflația reală este sinonimă cu reducerea activității economice, acesta fiind un alt termen utilizat pentru a desemna recesiunea care însoțește, în general, deflația monetară sau financiară.

Se poate spune că rata deflației (definită și ca rată anuală de scădere a nivelului general al prețurilor, fiind o rată a inflației negative)caracterizează multiple fenomene economice care sunt într-o strânsă corelație cu prețurile.Ieftinirile într-un anumit sector pot apărea atunci când productivitatea crește, iar costurile de producție scad mai accelerat în acel sector decât în altele.

Deflația este de cele mai multe ori un efect colateral al prăbușirii cererii agregate, după cum spune președintele Rezervei Federale Americane - Ben Bernanke. Adică o scădere a consumului atât de puternică, încât vânzătorii trebuie să reducă prețurile, pentru a găsi cumpăratori.

În actualele condiții de criză deflația este un fenomen absolut firesc , iar scăderea sau cel puțin înghețarea prețurilor la majoritatea produselor și serviciilor este fixată practic în majoritatea țărilor afectate de criză, în care consumul (generat de scăderea veniturilor, reduceri salariale), activitatea economică sau de producție este în suspans sau declin.

Dezechilibrele macroeconomice din ultimul deceniu și criza financiară internațională sunt strâns legate și interrelaționate.Ratele reale mici de dobândă la nivel global, distorsiunile existente pe piața creditului, inovațiile financiare, dar și politicile de curs de schimb și monetare practicate de țările emergente, printre care și China au contribuit la declanșarea crizei financiare din SUA și la propagarea sa la nivel mondial.

Premisele crizei financiare din SUA și motivele transformării acesteia într-o criză economică la nivel global se regăsesc în politica monetară expansionistă practicată de un număr mare de bănci centrale care a contribuit la formarea unor bule speculative pe piața imobiliară, excesul de economii la nivel mondial, evaluarea și acoperirea necorespunzătoare a riscurilor de contrapartidă, precum și măsuri de politică monetară inadecvate luate imediat după declanșarea crizei financiare.

O altă explicație privind deflația este legată de subestimarea dinamicii cercurilor vicioase din economie în condițiile în care avem o lipsă relativă de lichiditate. Se manifestă de fapt o cerere sporită de lichiditate, atât firmele, cât și populația doresc să beneficieze de cât mai mulți bani lichizi. Această stare de fapt se poate vedea și în conduita băncilor, acestea fiind mult mai reticente la acordarea de credite.