Denominarea

Trecerea la leul greu este o problema de actualitate care inca framanta societatea economica romaneasca de la sfarsitul anului 2001. La aceea vreme a fost exprimata pentu prima data intentia de reducere a patru zerouri din coada “stufosului” leu - operatie cunoscuta sub numele de denominare. Ajustarea leului implica, pe langa taierea a patru zerouri, o operatiune suplimentara : taierea a patru litere. Cuvantul oficializat, denominalizare a pierdut patru litere transformandu-se in denominare. Acest substantiv luat din engleza, nu-l gasim nici in DEX si nici in alte dictionare romanesti. Pentru ca e un cuvant mai scurt cu patru litere si suna mai bine inclusiv legea a optat pentru denominare si nu pentru denominalizare.

Conform definitiei din dictionarul explicativ al limbii romane denominarea inseamna reducerea valorii nominale a insemnelor banesti.

Banii au o valoare dubla: una nominala exprimata de cifrele imprimate pe fiecare bancnota respectiv pe fiecare moneda care nu se schimba cat timp respectivele semne monetare raman in circulatie si o valoare reala, supusa schimbarii. Denominalizarea actioneaza doar asupra valorii nominale.

Trecand de defininia denominarii precum si de implicatiile la nivel lingvistic, lucrarea de fata isi propune o analiza amanuntita privind procesul de denominalizare pornind de la o scurta incursiune in istoria leului, continuand cu surprinderea motivelor introducerii leului greu si cu etapele denominarii in Romania, subliniind efectele denominarii in alte state lumii in vederea evaluarii si argumentarii consecintelor benefice si nefaste ale acestui fenomen asupra economiei nationale.

I. INFORMATII GENERALE LEGATE DE PROCESUL DE DENOMINARE:

Denumirea de leu a fost preluata de pe monedele olandeze care circulau intens in secolele XVI-XVII in Imperiul Otoman si, implicit, in Tarile Romane. Talerul olandez, moneda mare de argint de peste 27 grame, avea pe o fata efigia unui leu ridicat in doua picioare, de unde si denumirea de Loventhalersau

talerul-leu. Desi a circulat doar un secol, dupa ce a disparut fiind inlocuit de alte monede, leul a ramas in constiinta populatiei romanesti si in practica utilizarii ca moneda de calcul si de masurare a valorii marfurilor si a altor monede pana in a doua jumatate a secolului al XIX- lea.

Din punct de vedere juridic, moneda nationala a Romaniei, leul, aparea pentru prima data sub aceasta denumire in aprilie 1867, atunci cand a fost promulgata "Legea pentru înfiintarea unui sistem monetar si pentru fabricarea monedei nationale". Leul a devenit moneda nationala, el fiind împartit în 100 de bani. Emisia constanta de monede a fost inaugurata in 1870, o data cu infiintarea primei monetarii romanesti, unde s-a batut primul leu de argint.

Dupa 1880, cand s-a infiintat Banca Nationala a Romaniei, au aparut si bancnotele de 20 lei, 100 lei si 1.000 lei, cu acoperire in aurul din depozitul bancii. Leul avea asigurata convertibilitatea libera. Prin noul sistem monetar, Romania era conectata la sistemele moderne europene si, pana la primul razboi mondial, a avut una din cele mai puternice monede ale continentului.

Anii razboiului, cu cheltuielile lor imense pentru inarmare, cu evacuarea tezaurului BNR la Iasi si apoi in Rusia, si cu dereglarea economica, au avut efecte dezastruoase asupra monedei noastre nationale. In 1919, dupã razboi, leul romanesc se numara printre cele mai slabe monede europene.

Catre sfarsitul deceniului al III-lea, leul traverseaza o noua criza, incheiata prin stabilizarea sa in februarie 1929.

Astfel, in 1938, venitul pe locuitor din Romania (97 de $) era mai mare decat cel inregistrat in Grecia (76$) sau Portugalia (81$), tari care acum inregistreaza un venit pe locuitor mai mare de aproximativ cinci ori decat cel din

tara noastra.

Situatia leului dupa cel de-al doilea razboi mondial era in tonul epocii. Franta cunostea in perioada 1945 - 1947 o inflatie de 20.000 la suta. Germania, Olanda, Belgia sau Italia aveau aceleasi probleme.

Preturile o luau rezna de la o zi la alta. In Romania, o banala paine costa, in iulie 1947, 165.000 de lei, dupa ce in 1938 ea putea fi cumparata cu 8 lei. Zaharul costa 440.000 de lei, iar carnea de porc 250.000 de lei kilogramul, in conditiile in care salariul mediu al unui functionar al statului era de 2,3 milioane de lei. Se impunea cu necesitate o noua reforma a leului.

Prima denominare a monedei românesti a avut loc în august 1947, când au fost taiate patru zerouri, iar suma rezultata a fost divizata la doi. Stabilizarea monetara din august 1947 s-a facut la un raport de 20.000 de lei vechi pentru unul nou, insa schimbarea s-a facut in limita unor sume diferentiate pe categorii sociale. Astfel, taranii au primit dreptul de a preschimba cei mai multi bani, si anume 5 milioane de lei vechi. Au urmat salariatii, pensionarii si cei cu profesii liberale recunoscute oficial, care au avut o limita de 3 milioane de lei vechi. Restul populatiei a avut dreptul sa schimbe 1,5 milioane de lei vechi. Intreprinderilor li s-a convertit totalul salariilor din iunie 1947, in timp ce micii comercianti au fost exclusi.