Descentralizarea Serviciilor Publice

INTRODUCERE

Motto:

„Se poate guverna de departe, dar se poate administra numai de aproape“

Decret francez-1852

Administraţia publicã reprezintã o “mare afacere publicã“, în care suntem cu toţii implicaţi în calitatea noastrã de cetãţeni şi, ca urmare, este necesar sã nu rãmânem pasivi la lucrurile care ne privesc şi pe care le putem schimba sau îmbunãtãţi în mod direct sau indirect.

Dupã mai mult de patru decenii de conducere centralizatã, România a adoptat, în decembrie 1991, o nouã Constituţie prin care s-au instituit autonomia local şi descentralizarea serviciilor publice, ca principii de bazã ale administaţiei publice în unitãţile administrativ-teritoriale.

În decursul ultimului deceniu, România a fãcut paşi importanţi în planul descentralizãrii financiare, dar procesul de implementare a acestei politici a întâmpinat multe probleme din cauza inexistenţei unei strategii naţionale a descentralizãrii. În cadrul acestui proces au putut fi identificate trei cicluri: 1991-1994, 1998-2000, 2001 – pânã în prezent. De asemenea, un rãspuns adecvat la problemele din sistemul administraţiei publice din România în domeniul descentralizãrii şi deconcentrãrii a fost formulat în cadrul strategiei actualizate privind accelerarea reformei în administraţia publicã .

Autonomia financiarã a autoritãţilor administraţiei publice locale este absolut necesarã deoarece asigurã suportul material al funcţionãrii, iar pe de altã parte comunitãţile locale îşi cunosc posibilitãţile proprii privind cheltuielile ce trebuie acoperite pentru producerea de servicii publice pe plan local.

Descentralizarea administraţiei publice duce la creșterea importanţei administraţiei publice locale. Acest lucru presupune o mai mare responsabilitate în fundamentarea veniturilor locale şi în stabilirea destinaţiilor acestor venituri.

Pentru realizarea unei autonomii reale este necesar ca bugetele locale sã dispunã de surse de finanţare proprii, prin intermediul cãrora sã se poatã asigura necesarul (cea mai mare parte a lui) de resurse pentru acoperirea cheltuielilor generate de sarcini din ce în ce mai multe şi mai complexe.

Organizarea distinctã a finanţelor locale, pe baza autonomiei financiare a administraţiilor locale, permite degrevarea finanţelor centrale de anumite cheltuieli, reducerea numãrului şi amploarei fluxurilor baneşti între cele douã niveluri structurale ale finanţelor publice precum şi o mai clarã urmãrire a modului cum sunt folosite fondurile constituite.

CAPITOLUL I. DESCENTRALIZAREA ÎN ADMINISTRAȚIA PUBLICÃ

1.1 NOTIUNI GENERALE

Noţiunea descentralizãrii are o accepţiune largã şi una restrânsã. În sens larg, prin descentralizare se înţelege orice transfer de atribuţii din plan central în plan local. În sens restrâns, descentralizarea este legatã de procedeul de realizare a acesteia, respectiv descentralizatea teritorialã – prin transferul de atribuţii cãtre unitãţile administrativ-teritoriale, şi descentralizarea pe servicii – prin desprinderea unor servicii publice din competenţa centralã sau localã, dându-se lor o organizare autonomã.

Noua Lege cadru a descentralizãrii nr. 195 din 22 mai 2006, defineşte descentralizarea astfel: transferul de competenţã administrativã şi financiarã de la nivelul administraţiei publice centrale la nivelul administraţiei publice locale sau cãtre sectorul privat.

Atunci când vorbim despre descentralizare trebuie sa avem în vedere cã aceasta reprezintã, mai înainte de toate, repunerea completã a principiilor democrației la bazã doctrinei filosofice și a structurilor statului ceea ce se considerã cã este valabil și în cazul statului român, odatã cu intrarea în vigoare a Constituției din 1991. În acest context, descentralizarea semnificã acea organizare administrativa care admite colectivitãților umane sã se administreze ele însele sub controlul statului, ce le atribuie personalitate juridicã, și le permite constituirea unor autoritãții proprii dotându-le cu resursele necesare. Privitã sub acest aspect, descentralizarea este acel sistem potrivit cãruia administrarea intereselor locale se realizeazã de cãtre autoritãți liber alese de cãtre cetãțenii colectivitãților respective, care au la dispoziție, conform normelor constituționale, mijloace financiare proprii și putere autonomã de decizie motive pentru care se considerã cã acest sistem rãspunde ideii de libertate.

Descentralizarea este fenomenul opus centralizãrii în care autoritãțiile locale nu mai sunt subordonate ierarhic celor locale ci au o anumitã autonomie și putere de legiferare, liberã exprimare a electoratului bazat pe liberul exercițiu al drepturilor și libertãților cetãțeanului la nivel local.