Dezvoltarea Durabilă a Agriculturii în Spatiul Județului Călărași

1.1.Introducere

Importanţa durabilităţii ca un concept cheie legat de elaborarea de politici privind protecţia mediului a crescut rapid în ultimii ani. În zilele noastre durabilitatea este aplicată în multe domenii, în timp ce, surprinzător, interpretările acestui concept sunt adesea diverse. Elementele de bază ale durabilităţii pot fi găsite în cea mai des folosită definiţie a dezvoltării durabile dată de Lester Brown, fondatorul Worldwatch Institute: "Dezvoltarea durabilă este dezvoltarea care îmbină cerinţele prezentului fără a compromite capacitatea generaţiilor viitoare de a-şi satisface propriile nevoi". Această definiţie a fost preluată în raportul intitulat "Our Common Future - Viitorul nostru comun" de World Commission on Environment and Development al Comisiei Brundtland . După opinia unor specialişti această definiţie implică faptul că acţiunile, politicile, proiectele trebuie să fie judecate prin impactul pe care îl au asupra mediului alături de criteriile tradiţionale de eficienţă. În loc de a limita conceptul de durabilitate la "durabilitate ecologică" alţi specialişti privesc dezvoltarea durabilă ca un echilibru între trei componente: mediu, economic şi social. Dacă dezvoltarea este durabilă atunci interesele economice, sociale şi de mediu ar trebui să fie în echilibru acum şi în viitor.

În sectorul agricol legătura dintre eficienţă, echitate şi mediu este evidentă. Performanţa economică în agricultură depinde, în primul rând de disponibilitatea şi calitatea resurselor naturale. Daunele provocate mediului pot să afecteze negativ productivitatea agricolă şi venitul care la rândul lor pot face presiuni asupra structurii economice şi sociale în comunităţile rurale. Primul pas pentru a înţelege un sistem agricol este înţelegerea relaţiilor dintre sistem şi numeroşii factori fizici, chimici şi biologici care îl influenţează. Orice decizie ce priveşte astfel de sisteme cere o explorare analitică a datelor implicate.Problemele de dezvoltare durabilă necesită luarea de decizii raţionale. Complexitatea problemelor face ca luarea deciziei să devină din ce în ce mai dificilă.

Conceptul de dezvoltare durabila vizeaza atat calitatea ,cat si cantitatea cresterii economice si cuprinde trei dimensiuni ale bunastarii:economic,de mediu si social.Progresul spre dezvoltare durabila presupune ca obiectivele de crestere a eficientei economice si a bunastarii materiale trebuie sa tina cont si de obiectivele sociale si ecologice si trebuie sa fie plasate intr-o perspective inter-temporala. De asemenea presupune faptul ca,capitalul,sau activele de baza ale economiilor si societatilor noastre,este conservat;aceasta este un determinant cheie a potentialului de a satisface necesitatile generatiilor prezente si viitoare.

Elementul cheie al dezvoltarii durabile il reprezinta reconcilierea intre procesul de dezvoltare si calitatea mediului, promovarea procesului integrat de elaborare si luarea deciziilor, atit la nivel global, cit si regional, national sau local. De asemenea, dezvoltarea durabila depinde de distribuirea corecta a costurilor si beneficiilor dezvoltarii intre generatii si natiuni.

Conceptul dezvoltarii durabile este unul fluid, care va evolua in timp.Strategiile de dezvoltare durabila evidentiaza interdependenta intre local si global, intre tarile dezvoltate si cele in curs de dezvoltare, accentuind necesitatea cooperarii in cadrul si intre sectoarele economic, social si de mediu.

1.2.Conceptul de dezvoltare durabila al agriculturii

Termenii de "Agricultura durabila" sau "Agricultura ecologica" sunt foarte actuali astazi, in Romania si in intreg spatiul european. Prin comparatie cu agricultura intensiva, care utilizeaza ingrasaminte si pesticide de sinteza, pentru acoperirea necesarului culturilor agricole in substante nutritive si pentru controlul buruienilor, bolilor si daunatorilor, "tehnologiile ecologice" sunt orientate spre diminuarea interventiilor chimice, reducerea impactului poluant al activitatilor agricole asupra mediului si spre realizarea de produse agricole cu calitate biologica superioara. In prezent, politicile agricole la nivel european, suscin fermele ecologice, procesarea si comercializarea produselor ecologice. Este un proces care se afla in plina dezvoltare in Romania si de mare interes pentru toti care sunt implicati, intr-un fel sau in altul, in filierele producere-procesare-comercializare-consum al produselor agricole ecologice.

Realizarea, pentru generaţiile următoare, a unei agriculturi durabile şi performante presupune în primul rând o restructurare profundă şi conştientă a agriculturii practicate astăzi, o schimare a mentalităţii şi a modalităţilor de exploatare a resurselor naturale.

Agricultura durabilă ( sustenabilă ), presupune în primul rând elaborarea unor sisteme de cultivare a pământului care să satisfacă cantitativ şi calitativ nevoile curente ale oamenilor fără a se compromite cerinţele sau opţiunile viitoarelor generaţii şi totodată fară să provoace deteriorarea ireversibilă a mediului natural..

Este interesant de semnalat că în unanimitate cercetătorii din domeniul agriculturii, care este un sistem biotehnologic şi ecologico-economic, caută cu străduinţă o schimbare „ideală” pentru un ecosistem mai puţin poluant şi energofag. Trecerea la o agricultură alternativă în sensul larg al cuvântului trebuie să se facă treptat, ca „un proces lent de schimbări care permite folosirea pe termen lung a mediului, pentru ca dezvoltarea economică să rămână posibilă „concomitent cu menţinerea calităţii mediului la un nivel acceptabil”, arată un reprezentant al Ministerului Mediului din Olanda. Cu alte cuvinte, nu ne trebuie o agricultură biologică, ci una durabilă, integrată şi ecologică. Este nevoie de o agricultură de tranziţie, adică biologică, microbiologică şi industrială, toate la un loc, dar gestionate după principii ecologice. Pe măsură ce omenirea va acumula experienţă, se va putea trece la ecoagricultura propriu-zisă, care are ca fundament ecotehnica şi biotehnica.

Agricultura durabilă presupune tehnologii viabile economic pe o perioadă lungă de timp, cu recolte ridicate, obţinute cu costuri mai reduse. Orice sistem agricol trebuie să aibă o productivitate pe termen lung şi cât mai ridicată, care este condiţionată nu numai de calitatea bazei de resurse, dar şi de cadrul social şi economic. De aceea, durabilitatea sistemelor de producţie agricolă, după H. Zegeye şi A. Runge-Metzer (1992), are o dimensiune fizică şi una socio-economică. Mai concret, pentru a fi durabil şi viabil un sistem trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: menţinerea şi ameliorarea mediului fizic şi rezistenţă la presiunile exterioare sau la perturbaţiile puternice; satisfacerea cerinţelor societăţii în produse alimentare; asigurarea bunăstării economice şi sociale a producătorilor agricoli. Perenitatea sistemului depinde de justiţia socială, de asigurarea nu numai a unui venit momentan, ci şi a unui sprijin financiar constant, care să evite degradarea pământului şi sărăcirea producătorului şi să consolideze comunitatea rurală .