Dezvoltarea și Specializarea Serviciilor în România și Belgia

Introducere

În vederea realizării acestui proiect, am ales spre analiză serviciile de învăţământ din România. Am ales acest sector întrucât învăţământul reprezintă, pentru toate ţările lumii, unul dintre serviciile cele mai importante din categoria celor finanţate de la buget. Acesta intervine în educarea permanentă a oamenilor, contribuind astfel la dezvoltarea societăţii

Fenomenul cunoaşterii stă la baza progresului societăţii,astfel supravieţuirea, dezvoltarea atât a societăţii cât şi a organizaţiilor fiind asigurate de resurse strategice precum informaţia şi cunoaşterea.

Spre deosebire de societăţile preindustriale şi industriale, în care cunoaşterea era acumulată în special prin experienţă, în economia cunoaşterii oamenii, ca principala forţă motrice a economiei, trebuie să înveţe, atât înainte de a pătrunde pe piaţa muncii, la şcoală, parcurgând diferitele nivele de instruire specifice, dar şi după aceea, adaptându-se prin diferite subsisteme specifice educaţiei permanente si ale cerinţelor tot mai complexe. Capacitatea umană de a crea şi folosi în mod efectiv şi inteligent cunoştinţele pe o bază în continuă schimbare contează cel mai mult. Educaţia şi formarea permanentă constituie cea mai bună cale pentru fiecare fiinţă umană de a se dezvolta.

În România, învăţământul superior este cel care generează specialiştii care vor conduce într-un viitor apropiat societatea.Realizarea unei conduite orientate spre calitate constituie o constrângere majoră în procesul de integrare europeană a României fiind în acelaşi timp “elementul vital pentru atingerea unei economii prospere” (M.Juran).

Capitolul I. Analiza nivelului de dezvoltare şi specializare a învăţământului în România

Mulţi dintre compatrioţii noştri împărtăşesc părerea că învăţământul din ţara noastră are un nivel deosebit,care poate fi constatat atât prin rezultatele remarcabile obţinute de elevii şi studenţii români ce iau parte la competiţiile ştiinţifice internaţionale, precum şi prin faptul că numeroşi specialişti români cu studii în ţară şi care lucrează în străinătate sunt foarte bine apreciaţi în munca lor. Sistemul de învăţământ reprezintă subsistemul principal al sistemului de educaţie. După 1989 învăţământul românesc a înregistrat progrese în ciuda condiţiilor economice dificile şi a schimbărilor care au intervenit în viaţa socială. După 1998 a fost demarată reforma în educaţie, ca urmare a democratizării treptate şi a infuziei fondurilor europene şi ale Băncii Mondiale.

În România, învăţământul obligatoriu durează 10 ani şi este împărţit în trei cicluri: învăţământ primar (4 ani),prima etapă a nivelului secundar inferior general (4 ani) şi a doua etapă a nivelului secundar inferior, care oferă cursuri generale, de specializare sau profesionale (2ani).În România au dreptul la învăţătură toţi cetăţenii ţării indiferent de origine socială, sex, apartenenţă, politică sau religioasă şi învăţământul superior. Învăţământul general obligatoriu este de 8 clase. Învăţământul de stat are un caracter deschis, fiecărui cetăţean asigurându-i-se accesul la toate gradele şi formele de învăţământ şi este gratuit. Statul sprijină material, cu precădere, pe elevii şi studenţii care obţin rezultate foarte bune la învăţătură şi dovedesc aptitudini deosebite pentru formarea lor în domeniul unei profesiuni.

În sistemul de educaţie românesc există însă şi probleme grave legate de: subfinanţare, slaba calitate a actului educaţional, absenţa unei descentralizări reale a sistemului de educaţie, cumulul iraţional de ore al multor cadre universitare, stabilirea priorităţilor naţionale de alocare a fondurilor în funcţie de competenţe şi de nevoile pieţei, garantarea egalităţii de şanse pentru cei din mediul rural.