Cuprins
- Introducere 2
- Cap.1 Factorii de mediu şi impactul asupra stării de sănătate 8
- 1.1. Apa pentru consum uman 8
- 1.2. Starea de sănătate a comunitatii in relaţie cu calitatea locuirii 11
- 1.3. Evaluarea stării de sănătate si factorii de risc din colectivităţile de copii si tineri 13
- 1.4. Evaluarea riscurilor profesionale 17
- Cap.2. Prezentarea Autoritatii de Sănătate Publica Tulcea si locul sau in sistemul de sănătate 19
- 2.1. Caracteristici tipologice ale Autoritarii de Sănătate Publica a Judeţului Tulcea¬ 19
- 2.2. Obiective caracteristice activităţii analizate 22
- Cap.3.Situatia manageriala a Autoritarii de Sănătate Publica Tulcea 24
- 3.1. Subsistemul metodologic managerial 26
- 3.2. Subsistemul decizional 29
- 3.3 Subsistemul informaţional 31
- 3.4. Subsistemul organizatoric 38
- Cap.4.Analiza viabilităţii manageriale 46
- 4.1 Analiza indicatorilor economici 46
- 4.2 Analiza indicatorilor stării de sănătate in sistemul de sanitar 47
- 4.3 Analiza serviciilor oferite de Autoritatea de Sănătate Publica Tulcea 59
- 4.4Evidentierea cauzala a principalelor puncte forte si puncte slabe 69
- Cap 5.Proiectarea sistemului de management la nivelul Autoritarii de Sănătate a Judeţului Tulcea 73
- 5.1 Proiectarea decizionala a managementului 73
- 5.2 Proiectarea sistemului informaţional managerial 75
- 5.3 Proiectarea organizatorica a managementului 78
- Concluzii si recomandări de amplificare a potenţialului de viabilitate 79
- Bibliografie 81
Extras din proiect
Introducere
România a ales în reformarea sistemului medical public, modelul german al asigurărilor de sănătate. Modificările ultimilor ani din sistemul medical nu au rezolvat problemele serviciilor oferite, sistemul din momentul de faţă fiind unul hibrid, punând chiar sub semnul întrebării nevoia de trecere la asigurări sociale de sănătate.
Trebuie precizat că fiecare dintre modelele actuale europene de organizare şi finanţare a serviciilor întâmpină probleme legate de costuri înalte, disparităţi între regiuni, grupuri sociale, în oferta de servicii, neputând asigura toate obiectivele propuse, la cel mai înalt nivel.
Dincolo de invocarea permanentă a lipsei resurselor ca motivaţie a nerezolvării unor probleme ale sistemului actual public de sănătate din România, unele tipuri de politică socială adoptată în timp util în sfera sănătăţii, pot determina schimbări benefice. Unu dintre din obiectivele de dezvoltare socială durabilă ar putea fi creşterea finanţării serviciilor sanitare de prevenţie şi curative şi un management mai eficient al resurselor existente, având în vedere că dezvoltarea socială este influenţată, direct, de investirea în capitalul uman.
Starea de sănătatea a unei naţiuni corelează cu multiple dimensiuni ale calităţii vieţii: venit, loc de muncă, locuire şi utilităţi, echitate şi calitate a serviciilor de sănătate şi educaţie şi nu numai. Conform definiţiilor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, adoptate în ultimii 30 de ani, sănătatea unui om nu ar trebui să se rezume doar la o lipsă a bolii, ci la o stare de prosperitate atât fizică, cât şi mentală şi socială. Prin această definire modernă, sănătatea individului este strâns legată de conceptul de calitate a vieţii, mai mult ca niciodată. Pornind de la această viziune, în ţările dezvoltate oferta de servicii de sănătate este combinată cu succes, în prezent, cu servicii de consiliere psihologică sau de asistare socială, cu servicii la domiciliul pacientului sau servicii eficiente medico-sociale, pentru persoane cu dizabilităţi sau persoane cu alte tipuri de probleme medicale şi sociale, în acelaşi timp. Politicile sociale în domeniul sanitar se combină, eficient, cu alte tipuri de politică socială, pentru o investire cât mai adecvată în recuperarea capitalului uman al respectivei comunităţi.
S-a vorbit foarte mult, în ultimul timp, în mass-media românească, despre sănătatea publică. Chiar dacă termenul ca atare, sănătate publică, nu a fost folosit explicit, s-au dezbătut numeroase aspecte care sunt legate de sănătatea publică: posibilitatea transmiterii de la păsări la om a unui anumit virus, condiţiile care impun instituirea unei carantine, posibilitatea utilizării la un moment dat pe scară largă populaţională umană a unui medicament antiviral etc. Acestea sunt probleme reale, concrete şi care necesită intervenţii specifice şi urgente. Puţini sunt însă cei care au răgazul de a se apleca asupra aspectelor teoretice, filozofice ale sănătăţii publice. Cu toate acestea, programele, proiectele, intervenţiile dar şi reglementările şi legile din domeniul sănătăţii publice se bazează pe o anumită filozofie, o anumită ideologie şi o anumită paradigmă, chiar dacă acestea nu sunt, cel mai adesea, explicite şi nu sunt construite si nici asumate in mod deliberat.
Sănătatea publică poate fi conceptualizată în cel puţin cinci moduri diferite: ca stare de sănătate a populaţiei, adică a comunităţilor umane; ca implicare a statului, a autorităţilor publice pentru asigurarea sănătăţii populaţiei; ca sistem social şi ca implicare a societăţii pentru protejarea şi promovarea sănătăţii; ca profesie medicală; ca ansamblu de cunoştinţe, abilităţi
Se consideră la nivel internaţional că profesioniştii din sănătatea publică ar trebui să-şi dezvolte competenţele în şase domenii. Primul domeniu este cel al competenţelor analitice. Aceasta se referă la capacitatea de a defini o problemă, de a înţelege aspectele etice, politice, ştiinţifice şi economice implicate de o problemă de sănătate publică. Al doilea domeniu vizează competenţele de comunicare. Profesioniştii trebuie să fie capabili să comunice cu diferite tipuri de public ţintă. Al treilea domeniu cuprinde competenţele din domeniul politicilor publice şi al planificării aplicate în sănătatea publică. Implică analiza politicilor dar şi dezvoltarea, implementarea şi evaluarea politicilor şi planificarea şi evaluarea intervenţiilor, a proiectelor şi a programelor. Al patrulea domeniu este cel al competenţele culturale, adică interacţiunea empatică şi profesionistă cu persoane şi comunităţi diferite cultural, etnic, religios, sexual şi ca stil de viaţă. Al cincilea domeniu se referă la cunoaşterea teoriilor, a metodelor şi a tehnicilor din ştiinţele care stau la baza sănătăţii publice, şi anume epidemiologie, biostatistică, demografie etc. Al şaselea domeniu cuprinde competenţele din domeniul managementului şi planificării financiare.
Credem că aceste programe de formare profesională pot fi dezvoltate ţinând cont de modelul pedagogic al celor 20 de competenţe transdisciplinare, model propus încă din anii 1980 de pedagogul belgian D’Hainaut.
Astfel, profesioniştii din sănătatea publică ar avea şansa de a-şi forma competenţa de a căuta şi de judeca critic informaţiile indiferent de sursa acestora, de a construi modele narative, simbolice sau chiar formale, matematice, de a identifica şi de a rezolva prin algoritmi sau prin euristici problemele de sănătate publică. Totodată, le-ar fi stimulată creativitatea, intuiţia, dar şi empatia şi sensibilitatea faţă de aspectele spirituale, religioase dar şi cele multiculturale şi etnice ale sănătăţii publice. Aceasta ar însemna profesionişti ai sănătăţii publice care ar conştientiza nu numai latura ştiinţifică dar şi latura paradoxală, complexă, de artă, a sanatatii publice.
Sistemul serviciilor de sănătate cuprinde ansamblul resurselor umane, materiale, financiare, simbolice si informaţionale utilizate in combinaţii variabile pentru a produce îngrijiri si servicii care au ca scop imbunatatirea si menţinerea stării de sănătate .
Figura nr.1
Preview document
Conținut arhivă zip
- Diagnosticarea Viabilitatii Manageriale la ASP Tulcea.doc