Diagnosticul Financiar al SC Petrom SA

INTRODUCERE

Prin prisma importanţei sale, diagnosticul financiar se referă la componenta cu cea mai mare „greutate” dintre diagnosticele parţiale.

Astfel, abordarea diagnosticului financiar pentru evaluare reprezintă unul din cele mai interesante şi, în acelaşi timp, complexe demersuri aferente activităţii de evaluare, această componentă de diagnostic având un rol cheie în efectuarea unei evaluări de calitate prin din perspectiva rolului determinant, şi anume:

• rolul de sintetizare a concluziilor rezultate din celelalte componente de diagnostic;

• rolul de asigurare a coerenţei în cadrul relaţiei dintre diagnostic şi metodele de evaluare (cu precădere metodele pe bază de venit).

Asigurarea cu resurse financiare suficiente şi gospodărirea lor judicioasă au un rol determinant în buna funcţionare a tuturor componentelor. Este de la sine înţeles de ce se acordă o importanţă deosebită atât asigurării firmei cu resurse financiare cât şi modului de utilizare a lor.

Aşadar, cu ajutorul diagnosticului financiar se stabileşte starea de sănătate financiară a firmei urmărindu-se dacă aceasta:

• utilizează sisteme şi metode de gestiune adecvate mărimii şi naturii activităţii sale;

• dispune sau este capabilă să atragă resurse financiare suficiente pentru asigurarea dezvoltării şi susţinerii activităţilor curente;

• integrează corect componentele financiare în strategia de ansamblu.

Constituirea la nivelul programat şi cu costuri minime şi alocarea resurselor financiare reprezintă mijlocul de consolidare a performanţelor comerciale, tehnice şi sociale pe care le vizează firma. De aici, rezultă locul important al funcţiei financiare în ansamblul funcţiilor firmei şi al diagnosticului financiar în cadrul diagnosticului global al firmei.

Diagnosticul financiar îşi propune, în primul rând, să repereze semnele şi simptomele care relevă dificultăţi financiare prezente şi în viitor (dificultăţi de trezorerie, scăderea capacităţi de autofinanţare) şi apoi să formuleze o apreciere asupra situaţiei financiare prin calcularea şi interpretarea indicatorilor de echilibru, rentabilitate şi de măsurare a riscurilor pentru identificarea cauzelor inteme şi de mediu, astfel ca factorii responsabili să poată adopta măsuri de corecţie a disfuncţionalităţilor constatate, dacă scopul analizei este îmbunătăţirea performanţelor manageriale, sau să-şi formeze o opinie cu privire la valoarea firmei dacă scopul analizei este evaluarea firmei pentru realizarea de tranzacţii comerciale, operaţiuni de fuziune sau divizare.

În mod concret, diagnosticul financiar urmăreşte constatarea faptului dacă firma este creatoare de valoare respectiv dacă are asigurat echilibrul financiar şi înţelegerea procesului de formare a valorii pentru a putea fi identificate cauzele de ineficacitate. Firma este creatoare de valoare dacă fluxurile de exploatare generate satisfac pretenţiile aportatorilor de capital, acţionari sau creditori, având în vedere riscurile pe care le comportă: risc de exploatare, risc financiar şi risc de faliment.

Diagnosticul financiar pentru evaluare urmăreşte trei obiective majore:

• să asigure înţelegerea performanţelor realizate de firma evaluată în ultimii 3-5 ani precum şi evidenţierea riscurilor activităţii firmei. In acest sens, gândirea perspectivelor viitoare de performanţă se susţine pe analiza tendinţelor care s-au manifestat de-a lungul perioadei diagnosticate.

• să permită ajustarea situaţiilor financiare istorice pentru a dezvolta abordarea pe bază de active, implicit corecţiile asupra elementelor de activ şi de pasiv şi a pregăti aplicarea abordării pe bază de venit prin estimarea abilităţii întreprinderii de a genera fluxuri de venit pentru aportatorii de capital.

• să asigure compararea cu firme similare pentru a stabili parametrii de risc, rentabilitate şi de valoare, aspecte fundamentale în abordarea prin comparaţie şi estimarea costului capitalului.

Diagnosticul financiar este rezultatul analizei financiare a firmei. Din spectrul larg al acesteia, utilă pentru evaluarea firmei considerăm a fi:

• analiza structurii patrimoniale a firmei;

• analiza gestiunii (rotaţiei) patrimoniului;

• analiza echilibrului financiar;

• analiza rentabilităţii;

• analiza riscului.

Analiza structurii patrimoniale a firmei se face cu ajutorul ratelor de structură patrimonială. Metoda ratelor constituie un instrument operaţional şi eficient al analizei financiare. Dintre ratele de structură ale elementelor de activ, cel mai frecvent folosite în literatura de specialitate şi cele mai consistente ca valoare informaţională sunt: rata activelor imobilizate, rata activelor circulante.

Analiza gestiunii (rotaţiei) patrimoniului – face legătura între informaţiile furnizate de bilanţul contabil şi cele din contul de profit şi pierdere. Aceasta are ca obiectiv stabilirea timpului necesar parcurgerii tuturor stadiilor circuitului economic de către capitalurile angajate de firmă. Din punct de vedere metodologic, un asemenea demers are la bază ratele de rotaţie (vitezele de rotaţie) ce caracterizează modul în care echipa de conducere a firmei gestionează judicios resursele acesteia şi realizează eficienţa economico-financiară.

Diagnosticul financiar trebuie să fie completat şi cu analiza echilibrului financiar al firmei, ca parte integrată a acestuia.

Sursa informaţională ce stă la baza analizei echilibrului financiar microeconomic o constituie bilanţul ca document sintetic, reprezentativ şi sugestiv al activităţii totale a firmei.

În teoria şi practica financiară s-au conturat în timp două abordări ale noţiunii de echilibru financiar: o abordare lichidativă şi o abordare funcţională.

Pornind de la bilanţul contabil, în funcţie de modalitatea de abordare a echilibrului financiar, se pot constitui: bilanţul financiar (lichiditate sau patrimonial) şi bilanţul funcţional.

Rentabilitatea ca măsură financiară a eficienţei economice, exprimă capacitatea unei activităţi de a produce venituri care să acopere cheltuielile antrenate de activitatea în cauză şi să conducă la obţinerea de venit net.

Analiza rentabilităţii nu constituie decât prima fereastră a diagnosticului financiar. Concluziile formulate sunt incomplete dacă analiza nu se continuă şi cu aceea a riscului. Cele două variabile, rentabilitatea şi riscul se intercondiţionează: rentabilitatea nu poate fi apreciată decât în funcţie de riscul suportat şi invers, riscul acceptat de investitori este direct proporţional cu rentabilitatea aşteptată.

În general, riscul este un concept greu de înţeles, în literatură existând o mulţime de controverse în încercările de definire şi măsurare a riscului.

CAPITOLUL 1.

PREZENTAREA FIRMEI S.C. PETROM S.A.

1.1. Scurt istoric

OMV Aktiengesellschaft este cea mai mare companie industrială listată din Austria, lucru dovedit de vânzările în valoare de 18,97 miliarde de euro şi un număr de 40.993 angajaţi în 2006 şi o capitalizare a pieţei de aproximativ 14 miliarde de euro. Lider în industria de petrol şi gaze din Europa Centrală, OMV desfăşoară activităţi de rafinare şi marketing în 13 ţări.

Cu OMV în calitate de acţionar majoritar, Petrom face parte din cel mai mare grup de petrol şi gaze din Europa Centrală, care are rezerve dovedite de petrol şi gaze de circa 1,3 miliarde de barili echivalent petrol (bep), o producţie zilnică de aproximativ 324.000 bep şi o capacitate de rafinare de 26,4 milioane tone pe an. În prezent, OMV deţine peste 2.540 de staţii de distribuţie în 13 ţări. Cota de piaţă a grupului în segmentul de Rafinare şi Marketing în regiunea Dunării este acum de aproximativ 20%.

Petrom este cea mai mare companie românească de petrol şi gaze, cu activităţi în sectoarele Explorare şi Producţie, Rafinare şi Produse Petrochimice, precum şi Comercializare. Petrom are o capacitate anuală de rafinare de 8 milioane tone şi circa 550 staţii de distribuţie carburanţi în România.

Compania deţine, de asemenea, o reţea internaţională de 82 de benzinării, localizate în Moldova şi Ungaria. Această reţea va fi extinsă cu 178 de staţii premium suplimentare în România, Bulgaria, Serbia şi Muntenegru, achiziţionate în ianuarie 2006.