Diagnosticul riscului

Introducere

Diagnosticul riscului urmareste masura variabilitati rezultatelor intreprinderii la modificarea pozitiei intreprinderii( a cifrei de afaceri si a structurii cheltuielilor fixe si mobile) la modificarea structurii capitalurilor(proprii si imprumutate). Prin intermediul unei analiza retrospective, diagnosticul fianciar detecteaza stari de dezechilibru financiar.

Riscul este posibilitatea de a putea sa apara rezultate nedorite, respective posibilitatea ca o actiune viitoare sa genereze pierderi ce vor afecta patrimonial, interesele, activitatea si rezultatele unui agent economic. Riscurile sunt generate intern, de actvitatea desfasurata de intreprindere sau extern,de mediul economic-concurential.

In ansamblul activitatii ei, intreprinderea comporta trei riscuri:

- de exploatare (economie)

- de finantare (financiar)

- de faliment

Situatia intreprinderii va fi apreciata ca pozitiva daca, in urma diagnosticului ei financiar, rezulta o rentabilitate acoperitoare pentru riscurile pe care investitorii (actionarii si imprumutatorii) si le-au asumat, prin alocarea capitalurilor lor in activele intreprinderii.

Pentru efectuarea diagnosticului financiar se face apel la datele contabile din bilant si din contul de rezultate, la retratarea acestora, pentru obtinerea unui bilant financiar si la datele obtinute prin intocmirea tabloului de finantare.

RISCUL DE EXPLOATARE

Riscul de exploatare (economic) este determinat de incapacitatea intreprinderii de a se adapta la timp si cel mai mic cost la modificarile mediului in care-si desfasoara activitatea. Influenta negative asupra activitatii au,pe de o parte factori generali precum cresterea preturilor materiilor prime, energiei, sporirea salariilor, scaderea puterii de cumparare a consumatorilor dar si factori interni precum: structura costurilor, scaderea productivitatii in raport cu concurenta ca urmare a mentinerii in exploatare a unor echipamente cu randament scazut, realizarea de investitii al caror obiect nu mai este solocitat de piata la un interval de timp scurt de la punerea in functiune.

Diagnosticul riscului de exploatare se realizeaza, in primul rand prin determinarea efecului de levier al exploatarii, care masoara incidenta fluctuatiei volumului de activitate asupra rentabilitatii economice. Mai correct, acest effect are rolul de a evalua sensibilitatea rezultatului brut din exploatare la variatia volumului de activitate. Aceasta sensibilitate este conditionata de structura costurilor fixe sau variabile.

Coeficientul de levier al exploatarii se determina ca un raport intre variatia relative a rezultatului de exploatare si variatia relative a productiei vandute.

CLE = (1)

In care: RE = rezultatul din exploatare;

Q = productia vanduta, exprimata in unitati cantitative.

Dar rezultatul din exploatare, se determina astfel: RE = (p - cv) x Q – CF (2)

Cheltuielile fixe (CF) fiind constant, sporirea rezultatului din exploatare se determina numai datorita modificarii volumului productiei vandute, astfel: RE = (p – cv) x Q (3)

Inlocuind relatiile (2) si (3) in relatia de calcul a coeficientului de levier al exploatarii (1) se obtine: CLE = (4) sau CLE = (5)

In care:

Q = cantitatea de produse pentru care se calculeaza efectul de levier;

p = pretul unitar;

cv = cheltuielile variabile unitare;

CF cheltuielile fixe totale.

Coeficientul de levier al exploatarii este cel mai ridicat la societatea comerciala din ramura cea mai bine dotata ethnic, si semnifica faptul ca la cresterea cu 1% a volumului de activitate peste nivelul propus, se realizeaza o sporire a rezultatului din exploatare, cea mai ridicata ramura, reprezentata de nivelul determinat. In variatia leierului exploatarii, pot exista trei situatii: