Diagnosticul și evaluarea întreprinderii

Cap. I. Diagnosticul întreprinderii

I.1. Diagnosticul întreprinderii – notiuni generale

În practica administrarii si conducerii societatilor comerciale sunt numeroase problemele cu care se confrunta managerii acestora. În contextul tot mai complicatelor relatii între unitatile economice si mediu, incertitudinea si riscul au dimensiuni din ce în ce mai mari sî o frecventa de aparitie tot mai mare. Acestea fac ca procesul decizional sa fie tot mai complex iar costul greselilor sa fie în continua crestere. Planificarea strategica a activitatii da posibilitatea întreprinderilor sa nu se supuna ci mai degraba sa-si orienteze viitorul, diminuând riscul nerealizarii produselor la piata la dimensiuni rezonabile.

Premisa de baza în functionarea eficienta a unei firme este ca toate activitatile ei sa se desfasoare în conformitate cu parametrii înscrisi în planurile de dezvoltare. Pentru o derulare eficienta a activitatilor propuse în directia dorita managerul trebuie sa-si asigure posibilitatea de a le controla. Controlul presupune cunoastere (deci informatie) si capacitatea de influentare (conducere). Aparitia unor factori perturbatori, atât din interiorul întreprinderii cât si din exteriorul ei, genereaza întreruperi sau desincronizari în desfasurarea activitatilor prevazute, ceea ce determina nevoia de control în întreprindere. Controlul trebuie sa asigure conformitatea întreprinderii cu obiectivele acesteia, atribuite prin planificare, sa mentina întreprinderea într-o relatie de echilibru, conform cu parametrii stabiliti. În acest sens se impune efectuarea unor analize care sa permita identificarea din vreme a tendintelor majore si a factorilor perturbatori ce se manifesta în cadrul mediului, în vederea adaptarii rapide si eficiente la schimbarile acestuia. Astfel, deoarece nici o activitate nu se desfasoara faraprobleme, controlul, ca atribut al managementului este indispensabil si se desfasoara în doua etape :

- analiza;

- diagnosticul.

Originea termenului de diagnostic provine din limba greaca de la termenul „diagnostikos” care înseamna „apt pentru a discerne” sau de a delimita un subiect oarecare dupa manifestarile lui.

Conform dictionarulul explicativ al limbii române, notiunea de diagnostic se refera în principal la latura medicala a acestui termen si desemneaza „determinarea precisa a bolii de care sufera cineva, pe baza datelor clinice si a examenelor de laborator; diagnoza”. În sens mai larg, diagnosticul reprezinta o previziune sau ipoteza trasa din anumite semne. Din punct de vedere tehnic sau facându-se referire la acest termen din punct de vedere economic putem afirma ca acesta este o metoda de depistare a erorilor dintr-un program sau cele aparute într-un segment al economiei dar presupune si luarea de masuri în vederea corijarii acestora.

Potrivit altor aprecieri se poate spune ca notinea de diagnostic defineste aprecierea facuta asupra unei firme sau a unei activitati a acesteia, pe baza informatiilor cantitative obtinute prin analiza economica, permitând ca, pornind de la diferitele analize realizate sa fie relevanta evolutia anormala a unui fenomen.

Situatiile care impun evaluari economice pot fi grupate în doua categorii:

- situatii care tin de viata curenta a întreprinderii;

- situatii exceptie, care tin în principal de participarea întreprinderii la acte

comerciale si juridice de importanta deosebita.