Dimensiunea istorică a UE

Analizata din perspectiva aparitiei, în timp, a ideii de unitate în spatiul european, este

imposibil sa nu observam ca aceasta este plasata în mod diferit de catre juristi, economisti,

filosofi, sociologi, psihologi si, nu în ultimul rând,de catre istorici, istorici care nici ei nu sunt

unanimi cu privire la originea unei astfel de idei, respectiv a unui astfel de demers. Fiind vorba

despre dimensiunea istorica a Uniunii Europene, nu-i putem ignora chiar pe istoricii care

vorbesc despre ideea de unitate la nivel european înca din Antichitate, ori identifica unele

evenimente care au avut loc în acest spatiu cu începuturile unei astfel de integrari sau o

deplaseaza catre prima jumatate a secolului XX1.

Ratiunea unei astfel de cercetari atât de profunde se gaseste în faptul ca, independent de

vointa, pe care în mod individual ne-o exprimam, noi suntem contemporanii punerii în aplicare

a unei idei de foarte multa vreme aparute, iar nevoia de cunoastere este cu atât mai mare cu cât

prezenta noastra în marea familie numita Uniunea Europeana este mai aproape ca oricând. Este

o estimare pe care ne-o confera evolutiile înregistrate de tara noastra imediat dupa anul 1990,

dar, mai ales, evolutiile statelor europene (inclusiv Olanda, primul stat fondator al UE care a

ratificat Tratatul de aderare a României si Bulgariei la UE si, în egala masura, bineînteles,

unanimitatea înregistrata destul de rar, în Camera Comunelor din Marea Britanie, cu privire la

acelasi instrument) referitoare la inevitabila prezenta a României în UE.

1 În acest sens, Stelian Scaunas, „Aspecte istorice ale civilizatiei europene ca premise ale ideii de unitate europeana”, în

Analele Universitatii Româno-Germane din Sibiu, nr. 3/2004: „Spatiul european, leagan al uneia din marile civilizatii ale

lumii, s-a confruntat cu ideea de unitate chiar din perioada antichitatii, când Roma, prin campaniile sale militare, se pare

ca urmarea un asemenea deziderat”. În continuare arata ca „Europa, printesa mitologica, frumoasa fiica a regelui Agenor

(Regele Tirului, în antica Fenicie) a fost si ea obiect de disputa cauzata de frumusete. Chiar Zeus, îndragostit de ea, a

rapit-o si a dus-o în Creta (aici, Europa a nascut pe Minos, Radamante si Sarpedon), iar chipul ei pictat a înfrumusetat

multe din palatele Antichitatii. Crestinii sunt cei care, mai târziu, au delimitat mai precis continentul european, dându-i

acest nume princiar (Cartea Genezei, cf. Sf. Ieronim si Sf. Ambrosie, sec. IV – fiii lui Noe primesc în stapânire câte un

teritoriu: Sem, fiul cel mare, primeste Asia, al doilea fiu – Ham, primeste Africa, iar Iafet, al treilea fiu, primeste Europa)”.

În acelasi sens, parafrazând cotidianul belgian „Le soir”, numarul aparut în data de 30

aprilie 2004, la „1 ianuarie 2007 vom fi 27!”2. Începând cu aceasta data, potrivit calendarului

comun stabilit, tara noastra se va numara printre statele membre ale Uniunii Europene – forma

cea mai avansata a constructiei europene, constructie care a aparut din dorinta oamenilor

politici, vizionarii Jean Monnet, Robert Schuman, Konrad Adenauer (pentru a cita numai pe

unii dintre ei!), a caror ambitie a fost aceea de a pastra pacea în Europa si de a asigura

prosperitatea economica.

Aderarea la Uniunea Europeana este etapa finala a unui vast proces pe care orice stat care

doreste sa faca parte din „marea familie europeana” trebuie sa-l parcurga. Pentru tara noastra

acest proces a început odata cu semnarea Acordului european instituind o asociere între

România, pe de o parte si Comunitatile Europene si statele membre ale acestora, pe de alta

parte, în anul 19933. Cu toate acestea, relatiile României cu ceea ce stim ca înseamna

Comunitatile Europene au debutat înca din anul 1980, când între cele doua entitati a fost

încheiat un Acord comercial, Acord care, ulterior, a fost suspendat de catre Comunitati din

cauza încalcarii drepturilor omului în perioada regimului comunist.

În rândurile care urmeaza, nu ne propunem sa prezentam si sa analizam procesul de

aderare a României la UE, acest lucru întâmplându-se într-un numar viitor. Pe parcursul mai

multor numere, vom aduce în prim planul atentiei caracteristicile Uniunii Europene, adica ceea

ce particularizeaza aceasta entitate pe scena internationala, cu raportare la alte subiecte de drept

international. Vom proceda astfel, pentru ca parcurgerea de catre tara noastra a etapelor

destinate aderarii la Uniunea Europeana, iar ca finalitatea integrarea în UE, presupune, între

altele, cunoasterea, dar, mai ales, întelegerea specificitatii acestui subiect special de drept

international4 din punctul de vedere al institutiilor care actioneaza la acest nivel si, în egala

masura, cu privire la normele care guverneaza întreaga lor activitate.