Diminuarea migrației forței de muncă - redeschiderea fabricii de țigarete din Sfântu Gheorghe

1. Matricea de inventariere a abilităţilor

2. Matricea sarcinilor/responsabilităţilor

I. Introducere

1. Scopul si obiectivele proiectului

Scopul proiectului: Diminuarea migraţiei forţei de muncă

Obiectivul principal al proiectului:

- Oferirea locurilor de muncă pentru cei care pleacă deoarece nu au unde sa lucreze, prin redeschiderea fabricilor inchise;

Obiectivele secundare:

- Creşterea veniturilor acestora, pentru a putea duce un trai decent;

- Împiedicarea plecării familiilor la muncă în străinătate astfel reducerea numărului de copii rămaşi pe seama străinilor;

- Oferirea unor locuinţe la un preţ rezonabil;

2. Analiza situaţiei existente

Migraţia a devenit un fenomen global ce afectează majoritatea statelor de pe harta

lumii. După 1989, odată cu căderea regimului comunist, migraţia în România a devenit un fenomen îngrijorător, până la 15 procente din populaţia României părăsind de atunci ţara. Potrivit Eurostat, 96929 persoane au părăsit România în perioada imediat următoare revoluţiei, pe fondul deschiderii graniţelor, atingând 170000 persoane în următorii trei ani. În această perioadă, 75% dintre emigranţii legali permanenţi au fost etnici germani, maghiari şi evrei. Ulterior, ca o consecinţă a introducerii restricţiilor privind viza şi permisele de lucru, rata migraţiei în România a scăzut, în schimb rata migraţiei temporare a cunoscut o explozie fără precedent, transformându-se într-un fenomen îngrijorător, cu implicaţii sociale,economice şi psihologice profunde.

Analizând dinamica acestui fenomen de-a lungul celor 18 ani post-comunism,

putem deosebi trei perioade ce caracterizează

-o prima perioadă, între 1990 şi 1995, caracterizată printr-o rată a emigrării de 7 persoane la 1000 locuitori, ţările de destinaţie fiind Israel, Turcia, Italia, Ungaria şi Germania.

-a doua perioadă, între 1996-2001, cu o rată a emigrării de 7 persoane la 1000 locuitori, ţările de destinaţie fiind Spania, Statele Unite şi Canada.

-a treia perioadă, din 2001 şi până în prezent, pe fondul apariţiei vizelor Schengen şi a intregrării României în Uniunea Europeană, rata emigrării a crescut la 28 persoane la

1000 locuitori, ţărle de destinaţie fiind Italia (40% din emigranţii activi pe piaţa muncii),

Spania (18%), Germania (5%), Ungaria (5%) şi Israel (6%).

Imigrarea către România a fost scăzută, în general persoane din ţările sărace.

Se apreciază însă că, pe fondul apartenenţei României la Uniunea Europeană, în perioada

2013-2015 aproximativ 200000-300000 lucrători străini vor intra pe piaţa muncii în

România.

Tendinţa generală în cercetarea economică este de a considera migraţia, în special a persoanelor înalt calficate, ca o externalitate negativă pentru ţara natală.

Noile abordări ale acestui fenomen oferă ca o soluţie posibilă considerarea emigranţilor plecaţi în străinătate ca un potenţial câştig şi nu o pierdere. Dacă ţara de provenienţă a acestor persoane găseşte o cale de valorificare a experienţei câştigate de emigranţii temporari în ţara primitoare, atunci externalitatea negativă ar deveni una pozitivă. Au fost sugerate două modalităţi de a contracara acest fenomen: fie ca să se ofere acestora motive suficiente pentru a nu pleca, sau pentru a se întoarce, fie pentru constituirea lor în diaspore şi folosirea acestora în dezvoltarea societăţii mamă.

3. Cauzele emigrării

3.1 Cauze subiective ale migraţiei

Există o multitudine de cause identificate şi clasificate de către specialişti ca fiind determinante pentru acest fenomen atât de complex. Pentru o analiză corectă am împărţit cauzele ce generează migraţia permanentă în cauze subiective şi cause obiective. Conjuncturile economice nefavorabile, situaţia politică şi socială pot provoca presiuni psihologice asupra individului, generând dorinţa indivizilor de a căuta un loc de viaţă care să le împlinească aspiraţiile. O altă explicaţie oferită este că în cadrul Noii Ordini Mondiale societăţile aparţin uneia din cele două categorii: meritocraţia şi oligarhia. Meritocraţia atrage se pare elitele, pe când oligarhia generează fluxul de capital uman către societăţile meritocratice. Este mult vehiculată ideea unei domnii a elitelor în noua societate deschisă, globalizată. Într-o societate de tip meritocratic, pentru ca o persoană să facă parte din rândul elitelor trebuie ca să corespundă criteriilor formulate de acestea, pentru că regulile de intrare sunt fixe.

Trebuie să posede o inteligenţă ridicată, educaţie, imaginaţie şi capacitate de adaptare ridicată la noile tehnologii şi descoperiri ce se succed în ritm ameţitor. O persoană este acceptată într-un astfel de cerc elitist dacă satisface o serie de parametrii inerenţi. Respingerea unei astfel de persoane în ciuda faptului că satisface aceşti parametrii inerenţi poate fi un prilej de a stârni conflicte şi frustrări in rândul persoanelor respective şi apariţia dorinţei de a emigra către societăţi cele vor oferi mediul propice dezvoltării şi împlinirii profesionale şi sociale şi care le va recunoaşte potenţialul propriu.

Aceasta ar fi o importantă cauză subiectivă a acestui fenomen. Pe lângă aceasta, foarte des invocată este problema financiară, diferenţa mare dintre veniturile obţinute de o persoană într-o ţară dezvoltată şi una la fel de bine pregătită într-o ţară subdezvoltată sau în curs de dezvoltare. Analizând atent aceste două cauze majore, se observă că există între ele o corelaţie directă pozitivă, societatea de tip oligarhic fiind întotdeauna şi o societate în care nivelul de trai este foarte scăzut.

3.2 Cauze obiective ale migraţiei

Piaţa muncii s-a mondializat şi a cunoscut o creştere fără precedent, apărând astfel un complex de factori ce determină pe de o parte nevoia atragerii de capital uman din exterior, iar pe de altă parte dorinţa de a emigra spre societăţi care oferă împlinirea aspiraţiilor indivizilor. Acest complex de cauze obiective le putem clasifica în cauze

obiective endogene şi exogene.

Cauzele obiective endogene însumează conjuncturile interne, economice, sociale şi politice din interiorul unui stat. Exemplul sovietic este foarte sugestiv în acest sens. Politica de deschidere a preşedintelui Gorbaciov a dus în timp la pierderea controlului politic, căderea economiei, dispariţia treptată a restricţiilor existente în perioada comunistă în ceea ce priveşte fluxurile de capital uman, migraţia forţei de muncă. Creşterea accentuată a inflaţiei, devalorizarea accentuată, scăderea dramatică a fondurilor destinate cercetării ştiinţifice a dus la apariţia dorinţei de a emigra.

La acestea se adaugă contracţia cererii interne pentru un anumit segment, determinată de prăbuşirea economiei datorită schimbărilor politice, deschiderea accentuată, pătrunderea capitalului străin şi ieşirea celui autohton. Instituţiile susţinute integral de către stat au fost cele mai afectate, statul nu a conştientizat problemele noi apărute, neexistând astfel nici un program eficient care să stopeze scurgerile de capital uman. Însă ceea mai importantă cauză obiectivă endogenă este standardul scăzut de viaţă în ţările natale ale celor care aleg calea emigrării, siguranţa şi confortul ce nu mulţumeşte, precum şi lipsa bazei materiale desfăşurării unei activităţi de cercetare la standarde internaţionale.