Dinamica și structura cheltuielilor (publice) ale Uniunii Europene

1. Prezentare a Uniunii Europene

La baza actului de naştere a Comunităţilor Europene stă declaraţia din 9 mai 1950 a ministrului francez de externe Robert Schuman, care prezenta astfel un plan pus la punct împreună cu Jean Monnet, pe atunci comisar al planului de modernizare a Franţei de după război.

"Declaraţia Schuman" a devenit realitate la 18 aprilie 1951 prin semnarea, la Paris, de către şase ţări fondatoare (Franţa, R. F. Germania, Italia, Belgia, Olanda şi Luxemburg) a "Tratatului instituind Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului" (CECO), care a intrat în vigoare la 23 iulie 1952.

Principalele obiective ale Uniunii Europene sunt:

- promovarea progresului economic şi social (piaţa unică a fost instituită în 1993, iar moneda unică a fost lansată în 1999);

- să afirme identitatea Uniunii Europene pe scena internaţională (prin ajutor umanitar pentru ţările nemembre, o politică externă şi de securitate comună, implicare în rezolvarea crizelor internaţionale, poziţii comune în cadrul organizaţiilor internaţionale);

- să instituie cetăţenia europeană (care nu înlocuieşte cetăţenia naţională dar o completează, conferind un număr de drepturi civile şi politice cetăţenilor europeni);

- să dezvolte o zona de libertate, securitate şi justiţie (legată de funcţionarea pieţei interne şi în particular de libera circulaţie a persoanelor);

- să existe şi să se consolideze în baza dreptului comunitar (corpul legislaţiei adoptate de către instituţiile europene, împreună cu tratatele fondatoare);

2. Cheltuielile Uniunii. Generalităţi

În ceea ce priveşte cheltuielile, ca şi componentă a bugetului Uniunii Europene, ele sunt de natură administrativă şi operativă (funcţională). Cheltuielile administrative sunt destinate funcţionării instituţiilor şi altor organisme comunitare, incluzând cheltuielile de personal, iar cheltuielile operaţionale sunt cheltuieli ale Comisiei pentru scopuri economice şi sociale, cum ar fi cele destinate Fondului social european, Fondului european de garanţie agricolă, Fondului de dezvoltare regională sau Euratom-ului, pentru cercetare şi investiţii. Cheltuielile administrative atrase pentru investiţii prin dispoziţiile Tratatului asupra Uniunii Europene, relative la politica externă şi de securitate comună şi la cooperarea în domeniile justiţiei şi afacerilor interne (Titlurile V şi VI) sunt în sarcina bugetului, în timp ce cheltuielile operaţionale atrase de punerea în aplicare a acelor dispoziţii, pot fi puse în sarcina bugetului, potrivit condiţiilor avute în vedere de dispoziţiile respective (art. 199, alin. 2).

Toate veniturile şi cheltuielile comunitare trebuie să facă obiectul prevederii pentru fiecare exerciţiu bugetar şi să fie înscrise în buget. Trebuie asigurat, totodată, un echilibru între venituri şi cheltuieli.

Cheltuielile menţionate în buget sunt autorizate pentru un an financiar (care începe la 1 ianuarie şi se sfârşeşte la 1 decembrie), afară dacă prin reglementările adoptate conform art. 209 se prevede altfel. Conform condiţiilor stabilite prin asemenea reglementări, orice alocaţii bugetare, altele decât cele pentru cheltuielile de personal, care nu sunt cheltuite la sfârşitul anului financiar, pot să fie reportate numai în anul financiar următor. Alocaţiile bugetare vor fi clasificate pe categorii de grup de cheltuieli, potrivit naturii ori scopului lor şi conform reglementărilor adoptate în baza art. 209, în măsura în care poate fi necesar.