Distribuția

1. Distribuţia – definiţie şi caracteristici generale

Definirea conceptuală a distribuţiei trebuie făcută din două unghiuri de vedere: al economiei în ansamblu, pe de-o parte, al întreprinderii, pe de altă parte. Fiecare unghi contribuie la a descrie şi explica o realitate particulară a distribuţiei. Trebuie reţinut însă că înţelegerea conţinutului complex al distribuţiei nu este posibilă decat dacă cele două unghiuri de abordare se consideră împreună, într-un demers logic al abordării macroeconomiei ca sumă a sute sau mii de pieţe organizate pe principii microeconomice la nivelul fiecărei întreprinderi. Dacă microeconomia presupune analiza comportamentului individului pe piaţă, macroeconomia se ocupă cu comportamentul colectiv, cu rezultatul deciziilor individuale luate fără o cunoaştere deplină a acţiunilor celorlalţi. Prin urmare, apropierea dintre cele doua paliere - macroeconomie şi microeconomie – de analiză a distribuţiei mărfurilor apare ca fiind dispensabilă pentr înţelegerea locului şi rolului pe care acest element al marketingului-mix le are.

Distribuţia reprezintă o componentă importantă a activităţii de marketing definind, la modul genera, procesul aducerii bunurilor şi serviciilor de la producător la consumator. Prin politica de distribuţie se urmăreşte crearea tuturor condiţilor care să faciliteze consumatorilor găsirea produselor necesare în locuri accesibile, la timpul oportun, în cantităţi suficiente şi de calitate corespunzătoare.

Distribuţia este reprezentată de activităţile economice prin care bunurile şi serviciile sunt orientate prin intermediul pieţei spre destinaţiile lor, precum şi procesele de distribuire şi redistribuire prin care venitul se repartizează diferitelor activităţi. Distribuţia desemnează mai întâi conţinutul şi mecanismul acţiunilor economice care acoperă spaţial şi timpul dintre producţie şi consum, adică “traseele” fluxurilor reale şi monetare, ansamblul operatiunilor lantul proceselor operative şi aparatul ethnic pe care-l presupune deplasarea marfurilor până ce ele ajung în sfera consumului. Prin intermediul distribuţiei se finalizează activitatea economică: întreprinderea producătoare sau comercială redobândeşte în formă bănească resursele investite de care au nevoie. În realizarea legăturii dintre producător şi consumator, distribuţia nu se limitează la rolul de intermediar pasiv, ci îşi asumă rolul de exponent al preocupărilor acestora, informandu-I şi influenţându-I, sporind astfel şansele realizării bunurilor şi satisfacerii nevoilor de consum.

Problematica distribuţiei mărfurilor, prin complexitatea sa, trebuie abordată într-un context mai larg, pentru a se putea evidenţia consistenţa şi perspectivele unui asemenea sector, luându-se în considerare, pe de o parte, diversitatea formelor sale-comerţ cu amănuntul, comerţ cu ridicata, comerţ mijlociu etc.-iar pe de altă parte, necesitatea unei evaluări corecte a rolului său, atat în ceea ce priveşte dezvoltarea producţiei, cât şi în promovarea şi modernizarea consumului, astfel încât să poată fi apropiată de toate celelalte forme şi sectoare ale pieţei. Într-o asemenea accepţiune, este necesar a se porni de la schimbul de mărfuri şi rolul acestuia în evoluţia economică a fiecărui stat sau comunitate.

Organizarea schimburilor de mărfuri, în realizarea cărora este antrenat comerţul, constituie unul dintre actele fundamentale ale societăţii. Acest act care antrenează întreaga structură socială, prin acţiuni mai mult sau mai putin spontane, defineşte, de fapt, locul economiei în ansamblul vieţii sociale, specializarea tot mai puternică şi delimitarea din ce în ce mai riguroasă a domeniilor de acţiune atât în cadrul frontierelor naţionale, cât şi pe scara mondială.

Multitudinea de întreprinzători particulari sau colectivi, ce produc sau comercializează produse, creşterea numărului de consumatori sau a întreprinderilor utilizatoare ce au nevoie de produse, apariţia cumparatorilor reprezentanţi, precum şi a diferitelor categorii de intermediari au generat, în timp, apariţia unui cadru propice desfăşurării şi derulării schimburilor repective. Un asemenea cadru este reprezentat de piată, care apare ca un ansamblu de medii de comunicaţii prin care vânzătorii se informează unilateral asupra a ceea ce se oferă, a ceea ce au nevoie, asupra preţurilor pe care le cer si pe care le propun, în scopul încheierii tranzacţiilor.

Pe masura dezvoltării societăţii, piaţa a cunoscut evoluţii spectaculoase, trecând prin stadii successive, de la forma sa tradiţională, reprezentată de halele publice, la forma sa modernă, bazată pe retele de comunicaţii şi de distribuţie, care generează adevărate şocuri asupra organizării schimburilor din întreaga lume. Un asemenea context impune, în actuala perioadă, o cercetare deosebită pentru a defini conţinutul complex al pieţei şi al limbajului comunicaţiilor, fenomen ce apare ca deosebit de important atât pentru dezvoltarea şi derularea actelor de vânzare-cumpărare, cât şi a activităţii comerciale în general.

O componentă importantă a activităţii pe care agenţii economici o desfăşoară în cadrul pieţei este reprezentată de procesul de comercializare.

În economia modernă, caracterizată printr-o complexitate deosebită, cazurile în care un producător poate să-şi vândă direct mărfurile realizate sunt mai rare. Fabricantul lumii moderne are posibilitatea de a apela la o serie de intermediari ce îndeplinesc în cadrul pieţei diverse funcţii, alcătuind anumite circuite comerciale sau intrând ca elemente componente ale lanţului logistic specific fiecărui produs destinat pieţei.

2. Conţinutul distribuţiei mărfurilor

Pentru a desemna conţinutul şi mecanismul sferei economice care acoperă spaţiul şi timpul dintre producţie şi consum, ştiinţa marketingului a optat pentru noţiunea de distribuţie – o noţiune cuprinzătoare, incluzând procese şi activităţi eterogene. În terminologia economică se folosesc în mod frecvent alte noţiuni pentru activitatea desfăşurată în sfera economică în discuţie, între care: “mişcarea mărfurilor”, “circulaţia mărfurilor”, “comercializarea mărfurilor”. Toate aceste noţiuni se întâlnesc unele cu altele şi se suprapun pe zone largi.Se poate sune însă, că noţiunea de “distribuţie” este cea mai cuprinzătoare, incluzându-le pe toate celelalte.