Diversitatea Principiilor care Stau la Baza Evaluării Întreprinderii

Evaluarea este o activitate efectuată de profesionişti care respectă nişte principii, metode şi standarde specifice prin care se determină o valoare pentru proprietatea sau întreprinderea respectivă, care să fie cât mai apropiată de cea pe care o recunoaşte piaţa în urma tranzacţiilor.

Până la începutul secolului al XX-lea valoarea patrimonială a constituit un parametru esenţial de evaluare a întreprinderii. De fapt, evaluarea prin metoda patrimonială, numită si evaluarea prin active, constă în a estima o întreprindere în mod static, bilanţul fiind clişeul la un moment dat, care nu reflectă mişcările viitoare. Valoarea patrimonială se recomandă a fi folosită, în special, pentru evaluarea întreprinderii în lichidare, care nu mai desfăşoară nici o activitate.

Metodele de evaluare patrimonială sunt recunoscute pe scară largă de către specialişti din Europa Continentală, în timp ce specialiştii din America de Nord aproape că le ignoră, ei considerând drept valoare economică realistă cea care rezultă din actualizarea cash-flow-urilor previzionate. Şcoala financiară românească nu prezintă în acest moment o orientare de fond în ceea ce priveşte curentul de opinie continental sau american. În general, se poate constata predispoziţia autorilor români, cu pregătire în domeniul contabilităţii, spre metodele patrimoniale, iar a celor cu profil profesional financiar, spre cele financiare şi bursiere.

Procesul de evaluare a întreprinderii se desfăşoară cu respectarea unor principii de bază care sintetizează idei ale teorie economice, ale standardelor de evaluare, ale realităţilor precum şi ale logicii bunului simţ.

1. Un principiu de bază îl constituie cel al relativităţii valorii întreprinderii. Conform acestuia evaluarea trebuie să identifice valori deosebite funcţie de situaţiile în care se află întreprinderea. Astfel, va exista o valoare pentru întreprinderea în funcţiune, o alta pentru cea aflată în lichidare, apoi o multitudine de alte valori pentru firme pregatite pentru: cesiune, transformare, fuziune etc. Din această cauză acest principiu mai este numit şi al alternativelor.

2. Un alt principiu este cel al generalităţii valorii întreprinderii. Acesta completează pe precedentul şi are ca semnificaţie necesitatea ca valoarea întreprinderii să exprime ceea ce reprezintă „general”, esenţial, reprezentativ, eliminând punctele de vedere partizane ale subiecţilor interesaţi în acest proces precum şi situaţiile conjuncturale în care se poate afla firma. Acest principiu se cere a fi respectat atât de evaluatorii consultanţi, evaluatorii-arbitri cât şi de evaluatorii-experţi neutri.

3. Principiul compoziţiei se referă la faptul că valoarea întreprinderii rezultă întotdeauna din “compunerea”, cu ponderi variate, a două componente: una patrimonială (dată de valoarea bunurilor materialede care dispune) şi o alta financiară (exprimată prin mărimea câştigurilor de care e capabilă). Acest principiu realizează o legătură organică între structurale patrimoniale şi rolul bunurilor respective în procesul de formare a profitului întreprinderii.

4. Un alt principiu îl constituie cel al separării dintre cele două categorii conceptuale de bază: valoare şi preţ. Separarea este privită ca o consecinţă normală a deosebirii dintre caracterele fundamentale ale celor două concepte, respectiv caracterul subiectiv, propriu valorii şi cel obiectiv, pentru preţ. Din această cauză se impun mecanisme separate de dimensionare a lor. Valoarea urmează a se estima pe baza unei metodologii bine determinate în care se remarcă faze şi operaţiuni delimitate precis. Cerinţa estimării cât mai corecte a valorii precum şi schimbarea continuă a trăsăturilor obiectivului evaluării (întreprinderilor) face necesară perfecţionarea permanentă a metodologiei de de aprecierii a valorii.

5. Principiul substituţiei susţine ideea că valoarea economică a unui bun tinde să fie determinată de valoarea de cumpărare a altui bun cu care este substituibil (cu aceeaşi utilitate, cu aceeaşi dimensiune patrimonială) şi este la fel de mult dorit. Atunci când pe piaţă sunt disponibile mai multe bunuri similare cu preţuri diferite, acela care are preţul cel mai mic se va epuiza primul. Acest principiu se referă la toate bunurile evaluate, nu doar cele de acelaşi tip sau cu aceleaşi caracteristici. El se aplică şi în cazul bunurilor diferite între ele dar dorite în mod egal de cumpărătorii potenţiali. Din acest motiv, principiul substituţiei se mai numeşte principiul substituenţilor egal dezirabili.