Dobânda

Elementele definitorii ale dobânzii

Dobânda este în mod firesc comună cu conceptul de capital şi cu elementele timp şi risc. Aceste concepte şi elemente se regăsesc în cele mai succinte formulări ale dobânzii.

Astfel, într-un sens, dobânda poate fi considerată ca o remunerare pe care capitalistul o primeşte pentru folosirea capitalului propriu (dobânda originară a capitalului) sau pentru capitalul încredinţat altor persoane spre utilizare (dobânda împrumutului) pe o durată dată, pentru o folosire oarecare.

În sens restrâns, sau ca formulă mai mult utilizată, dobânda este suma ce revine proprietarului la rambursarea sumei împrumutate sau preţul folosiri capitalului şi totodată remunerarea riscului pe care îl implică împrumutul respectiv.

În aceste formulări regăsim unele caracteristici, unele elemente descriptive, însă lipsesc precizările cu privire la originea dobânzii, la legile de formare şi la justificarea sa.

În aceasta, o contribuţie pe deplin şi-a adus-o, unul din cei mai importanţi analişti ai dobânzii. Acesta, în cercetările sale, porneşte de la unele constatări empirice, cu care sunt de acord economiştii din vremea sa:

• dobânda unui capital se produce independent de activitatea personală a capitalistului;

• pare că este o calitate firească a capitalului;

• se formează fără ca acesta (capitalul) să se epuizeze (deci dincolo de limitele umane) şi are astfel o durată eternă de constituire.

Factorii care determină nivelul dobânzii

Ca element al contractului de credit, nivelul dobânzii este acceptat, în fiecare caz în parte, de creditor şi debitor ca urmare a unei negocieri de durată sau mai operative.

Fiecare dintre părţi doreşte să aibă în contextul acceptării soluţiei, anumite orientări care să motiveze şi să justifice decizia adoptată.

Deci se pune problema de a discerna şi considera factorii cu audienţă şi acceptabilitate generală. Un prim asemenea factor este productivitatea capitalului. Întreprinzătorul, atunci când îşi propune să mobilizeze un capital suplimentar, trebuie să evalueze posibilităţile de, respectiv dimensiunile profitului, întrucât el va trebui să remunereze corespunzător pe deţinătorul de capital.

Contractul de credit care include ca un element semnificativ nivelul dobânzii, este de fapt un acord între cele două părţi interesate, cu privire la nivelul dobânzii, sau altfel exprimat, un compromis între cele două părţi. Angajându-se a plăti o anumită dobândă, debitorul admite o anumită diminuare a profitului său net.

Deci Profitul total = Dobândă + Profitul net

Evident că productivitatea capitalului poate fi diferită de la etapă la etapă, fapt perceptibil pentru ambele părţi care îşi vor stabili poziţiile în consecinţă.

Deţinătorii de capitaluri, în mare măsură provenite din economii, în calitate de creditori trebuie să aprecieze gradul real de productivitate a capitalului, atunci când îşi formulează pretenţiile cu privire la dobânzi, creând condiţii ca întreprinzătorii să continue să existe şi să poată astfel şi în viitor capitalul oferit.

Iată deci contextul în care, în fiecare moment dat, nivelul dobânzii reflectă şi exprimă nivelul de productivitate a capitalului de care este intim legat.

Un al doilea factor ce determină nivelul dobânzii este lichiditatea.

Independent de orice alte condiţii, creditorii vor prefera acea formă de împrumut care să le asigure lichiditatea. Deci se preferă formele scurte.

Orice angajare mai îndelungată a resurselor creditului, orice diminuare a lichidităţii sale este însoţită de o sporire a sumelor plătite ca dobânzi, implicând o creştere a ratei dobânzii.

Deci stabilitatea nivelului dat al obânzii în cadrul contractului de credit este o expresie a între care doresc o cât mai ridicată lichiditate şi debitorii interesaţi în a plăti cât mai puţin pentru aceasta.

Riscul nerambursării este un alt factor general al nivelului dobânzii.

Rambursarea la termen este o condiţie a pepetuării raporturilor de credit şi a sistemului de credit. Rambursarea este o cerinţă generală care poate fi asigurată dacă în cazurile particulare se iau măsuri necesare de evitare şi acoperire a acestui risc.

Aceste cerinţe, în general acceptate, conduc la separarea elementelor de structură a dobânzii în:

• dobândă pură care este costul utiilizării capitalului;

• plata necesară pentru recuperarea riscului nerambursării, respectiv pentru acoperirea pagubelor suferite pe această cale.