Doctrine economice - Dirijismul economic și ecomonistii eterodocși

CAPITOLUL I : Conținutul legilor psihologice invocate de John Maynard Keynes pentru a explica dezechilibrele din economia contemporană

1.1 John Maynard Keynes (1883-1946)

Economist de renume mondial, mai precis, cel mai de seama economist occidental de la mijlocul sec. al XX-lea, John M. Keynes este fiul profesorului universitar britanic de economie politică John Neville Keynes. Format la cele mai înalte universități britanice în spiritul neoclasicismului, J.M. Keynes a fost un gânditor neconformist, care a supus criticii teoria economică dominantă din timpul său, a avut preocupări multiple, de la știință și artăpână la speculații bursiere și îndeletniciri manageriale. El a fost, un timp, înalt funcționar, apoi consilier la Ministerul de Finanțe britanic și în alte instituții financiare. Paralel cu aceste activități, el deține funcția de profesor universitar de economie la Colegiul Regal din Cambridge și conduce o revistă economică - Economic Journal -

Opera economică a lui Keynes este vastă și diversă. Ea reflectă doua etape din gândirea sa economică :

- în prima etapă, Keynes evoluează, în esență, pe linia tradițională, neoclasică. Prima sa lucrare publicată în această perioadă s-a intitulat ”Circulația monetară și finanțele în India” (1913), iar în anul 1919 publica lucrarea ”Consecințele economice ale păcii”

- cea de-a doua etapă este marcată de lucrarea economică fundamentală a lui J.M. Keynes intitulată ”Teoria generală a folosirii mâinii de lucru, a dobânzii și a banilor” publicată în anul 1936 și având un succes imediat și răsunător, fiind acceptată și apreciată de majoritatea economiștilor și politicienilor.

1.2 Economia dirijată a lui Keynes își propune să contracareze prin măsuri de politică economică, dezechilibrele economice, față de care așa-zisul mecanism de reglare automată a pieței susținut de clasici ( teoria ” mâinii invizibile” a lui Smith ) se dovedește neputincios, asigurând, în același timp, păstrarea, valabilitatea avantajelor tradiționale ale individualismului. În concepția lui Keynes, fără un cadru economic creat de implicarea statului, ”individualismul capitalist”, sub acțiunea unor ”legi psihologice fundamentale” influențează negativ echilibrul economic, generând șomaj, crize economice.

Concluzia analizei lui John Maynard Keynes este că volumul ocupării este determinat de punctul de intersecție dintre funcția ofertei globale și funcția cererii globale, punct în care se realizează starea de echilibru economic.

Psihologia societății este de așa natură încât, atunci când se mărește venitul real global, consumul global crește, dar nu cu aceeași mărime cu venitul. Rezultă că întreprinzătorii ar suferi pierderi dacă întregul spor al ocupării mâinii de lucru ar fi îndreptat spre satisfacerea cererii sporite de bunuri destinate consumului imediat (neproductiv, notat de el cu D1).

Prin urmare, ca să fie justificat un anumit volum de ocupare, trebuie să existe un volum de investiții curente suficient de mare pentru a absorbi surplusul producției totale peste cantitatea pe care colectivitatea dorește s-o consume la nivelul dat al ocupării. Căci dacă nu există acest volum de investiții (consum productiv notat cu D2), încasările întreprinzătorilor vor fi mai mici decât cele necesare pentru a-i determina să ofere volumul respectiv de ocupare.

Rezultă, deci, că la o mărime dată a ceea ce vom denumi înclinația colectivității spre consum (prima lege psihologică fundamentală), nivelul de echilibru al ocupării, adică nivelul la care nu mai există mobiluri pentru întreprinzători în ansamblul lor nici de a extinde, nici de a restrânge folosirea mâinii de lucru, va depinde de volumul investițiilor curente.

La rândul său, volumul investițiilor curente va depinde de ceea ce vom denumi imboldul la investiții (legat de a doua lege psihologică fundamentală), iar imboldul la investiții depinde, după cum vom vedea, de raportul dintre curba eficienței marginale a capitalului (parte componentă a celei de-a doua legi) și complexul de rate ale dobânzii (legat de cea de-a treia lege) percepute la împrumuturi cu scadențe și cu riscuri diferite”. Complexul de rate ale dobânzii este guvernat, în teoria lui Keynes, de a treia lege psihologică fundamentală, cea a înclinației spre valori lichide. Sunt demne de reținut propozițiile prin care Keynes însuși rezumă teoria sa:

1) Dependența nivelului venitului nominal și real de volumul ocupării mâinii de lucru, în cazul în care starea tehnicii, a resurselor și a costurilor sunt date;

2) Dependența raportului dintre cheltuielile scontate pentru consumul neproductiv (D1) și venitul colectivității de înclinație spre consum. Consumul ține de nivelul venitului global, dependent la rândul său de nivelul ocupării N, exceptând cazurile în care au loc variații ale înclinației spre consum;

3) Mărimea lui N pe care întreprinzătorii decid să-l folosească depinde de suma cererii D (adică cererea efectivă) formată din cheltuielile scontate pentru bunurile de consum D1 și cele pentru investiții noi D2;

4) Întrucât D1 + D2 = DΦ(N), în care Φ este funcția ofertei globale, și întrucât D1 este o funcție de N pe care o putem scrie X(N) și care depinde de înclinația spre consum, rezultă că Φ(N) - X(N) = D2;

5) Drept urmare, volumul ocupării în stare de echilibru depinde: (I) de funcția ofertei globale, Φ; (II) de înclinația spre consum, X; (III) de volumul investițiilor D2. Aceasta este, după autor, esența teoriei generale a folosirii mâinii de lucru.