Echilibrul Economic în România

Am ales această temă, din cauza importanţei şi locul pe care îl deţin acestea orice economie de pe glob.

Lucrarea de faţă este structurată pe trei capitole, în care tema aleasă este dezbătută pe îndelete.

În primul capitol ”Echilibrul şi dezechilibrul economic” am dezbătut noţiunile de echilibrul şi dezechilibrul economic, formele acestora şi teoriile cele mai importante întâlnite în gândirea economică.

Echilibrul economic (în general) semnifică egalitatea a două mărimi măsurabile interdependente (echilibru bugetar). Invers, dezechilibru economic înseamnă inegalitatea a două mărimi măsurabile interdependente.

În economia actuală echilibrul economic semnifică acea stare spre care tinde piaţa bunurilor economice, piaţa monetară, a capitalurilor, piaţa muncă, precum piaţa naţională în ansamblul sau în sensul egalizării cererii şi ofertei, respectiv în cel al unei asemenea diferenţe dintre ele care să nu depăşească anumite limite considerate normale şi care nu creează tensiuni sociale grave.

Economia în orice ţară este dominată de dezechilibrare. Dezechilibrele economice sunt expresia modificărilor limitelor resurselor şi tehnologiilor, a restricţiilor consumatorilor privind cumpărarea de bunuri şi servicii, inclusiv a unor greşeli de politică economică generală pe termen lung, reflectând neconcordanţa dintre cererea şi oferta agregată. Dezechilibrul economic se manifestă în formă de crize economice, de deficit bugetar, şomaj şi inflaţie.

Ce le mai importante teorii ce privesc cele două noţiuni sunt ce le enunţate de Leon Walras (Teoria echilibrului general) şi John Maynard Keynes ( Teoria keynesistă despre echilibru), după care au evoluat alte teorii privind fenomenele dintr-o economie.

În cel de al doilea capitol ”Echilibrul economic pe principalele pieţe”, am prezentat fenomenele de echilibru şi dezechilibru economic pe unele din principalele pieţe: piaţa bunurilor şi serviciilor, piaţa muncii, piaţa monetară.

Pe piaţa bunurilor şi serviciilor are loc întâlnirea ofertei cu cererea şi din aceasta ia naştere preţul şi cantitatea de echilibru, realizeazându-se echilibrul pieţei fiecărui bun. Echilibrul pe piaţa unui bun are un caracter dinamic, sub incidenţa modificării cererii şi ofertei. S-a amintit anterior că modificarea cererii şi ofertei deplasează spre dreapta (la creştere) şi spre stânga (la scădere) curbele cererii şi ofertei, preţul pieţei fiind dat. Modificările în mărimea cererii şi ofertei se realizează sub incidenţa factorilor (condiţiilor) cererii şi ofertei.

Realizarea stării de echilibru pe piaţa muncii presupune o raţionalizare a forţei de muncă, astfel încât exploatarea resurselor umane să se facă eficient, nu abuziv, în scopul realizării unui nivel ridicat al productivităţii muncii. Factorii cei mai importanţi care modelează echilibrul pe piaţa muncii sunt cererea şi oferta de muncă, astfel ca un rol semnificativ îl are relaţia dintre ofertantul de loc de muncă (angajatorul) şi cel care cere locul respectiv (angajat sau muncitor), relaţie care, în scopul satisfacerii nevoilor celor doua componente ale sale, se concentrează pe ”obiectul de schimb” (munca) şi valoarea sa (salariul).

De asemenea am prezentat noţiunea de ”şomaj”, ce reprezintă un excedent al ofertei în raport cu cererea de mână de lucru. Şomajul este un dezechilibru macroeconomic, un fenomen care concretizează subocuparea mâinii de lucru.

Analiza echilibrului pieţei muncii poate fi privată atât prin prisma analizei clasice cât şi prin analiza keynesiană a echilibrului pe piaţa forţei de muncă.

Echilibrul pieţei monetare este influenţat de mai mulţi factori, între care rata dobânzii deţine o pondere însemnată. La o anumită dimensiune a ratei dobânzii, presupunând celelalte condiţii neschimbate, mişcarea cererii şi mişcarea ofertei de monedă tind spre obţinerea echilibrului pieţei monetare.

Starea de echilibru a pieţei monetare se realizează atunci când, la o anumită mărime a ratei dobânzii, oferta de monedă este egală cu cererea de monedă, ambele fiind egale cu cantitatea masei monetare de echilibru.

Echilibrul pieţei monetare este complex şi dinamic, tocmai datorită specificităţii mecanismului în care se corelează cererea şi oferta de monedă, prin sistemul bancar, care manevrează rata dobânzii, în funcţie de interesele proprii, ca şi de solicitările clienţilor.