Echilibrul financiar al întreprinderii - SC Confort SA Galați

INTRODUCERE

Echilibrul financiar al întreprinderii – componenta a echilibrului economic general.

Problema echilibrului general al economiei ocupa un loc de seama în teoria si practica economica.

Definirea echilibrului variaza de la o teorie la alta, dar asa cum arata laureatul la premiul Nobel pentru economie, francezul E. Malinvaud conceptul de baza ramâne acelasi.

Termenul de echilibru a fost introdus si fundamentat în economie din stiintele naturii în cadrul teoriei preturilor si alocarii resurselor. L. Walras i-a acordat un loc proeminent (1874), demonstrând ca atunci când oferta unui bun este egala cu cererea sa, piata respectiva se afla “într-o stare stationara” sau în echilibru.

A. Marshall vorbea de “un echilibru temporar”, pentru a insista asupra faptului ca se schimba în timp conditiile egalitatii între cerere si oferta.

Mai târziu conceptul a fost utilizat în afara acestui context particular. J. Keynes, în lucrarea Teoria generala a folosirii mâinii de lucru, a dobânzii si a banilor si mai ales discipolii sai au studiat modul cum echilibrul ocuparii fortei de munca depindea de politicile financiare si monetare. Progresul economiei matematice a contribuit mult la raspândirea aceluiasi concept abstract în toate ramurile stiintei economice.

Mult timp, termenul de echilibru a fost asociat cu ideea unei ordini economice, care ar satisface cel mai bine nevoile umane. De exemplu A. Marshall s-a referit la “echilibrul dintre dorinta si efort”. O examinare atenta a acestui concept a fost facuta si de F. Machlup în lucrarea “Equilibrium and disequilibrum”. Pornind de la premisa ca modelul sau, ca si echilibrele sale sunt “constructii mentale”, notiunea de echilibru fiind intim legata de modelul în care ea apare, el a definit echilibrul drept “o constelatie, variabile incorelate alese astfel încât sa se adapteze una celeilalte, pentru ca nici o tendinta inerenta spre schimbare sa nu predomine în modelul construit de ele”.

E. Malinvaud în opera “Logic Methodology and Philosophy of Science” formuleaza urmatoarea definitie: “un echilibru este o stare în care actiunile diferitilor agenti sunt reciproc consistente una cu alta si individual compatibile cu comportamentul acestor agenti”.

Starea de echilibru economic este o expresie a compatibilitatii, a concordantei relative a deciziilor luate de agentii economici producatori si respectiv consumatori, aceasta mentinându-se într-o anumita perioada de timp, pâna în momentul în care intervin factori perturbatori, cu actiune contrarie.

În economie actioneaza în permanenta forte contradictorii care tind spre stari de echilibru. În conditiile economiei de piata concurentiala, echilibrul economic se manifesta sub forma unei stari proprii pietei generata de actiunea agentilor economici în calitatea lor de producatori-vânzatori si de cumparatori-consumatori. Agentii economici producatori urmaresc maximizarea profiturilor lor în timp ce agentii economici consumatori, satisfacerea trebuintelor lor.

În functie de continutul proceselor economice si de modul de exprimare a rezultatelor economice, echilibrul economic îmbraca urmatoarele forme: materiala, valorica si resursele de munca.

Echilibrul economic material exprima acea stare de concordanta relativa între volumul, structura si calitatea productiei (oferta globala) pe de o parte si nevoile de consum final si de productie (cerere globala) sub aspect cantitativ, structural si calitativ, pe de alta parte.