Econometrie

1. Obiectivele Econometriei

Econometria are ca obiect cunoaşterea mecanismelor de desfăşurare a proceselor economice, descrise de seriile de date statistice, prin utilizarea metodelor cantitative de natură statistică sau matematică.

Definiţia istorică a econometriei a fost formulată de R. Frisch în primul număr al revistei „Econometrica”, în ianuarie 1933: „experienţa a arătat că fiecare din următoarele trei puncte de vedere, al statisticii, al teoriei economice şi al matematicii, este o condiţie necesară, dar nu şi suficientă, pentru o înţelegere efectivă a realităţilor cantitative din economia modernă; unificarea lor este aceea care asigură eficienţa. Econometria este tocmai această unificare”.

Definiţia restrictivă propusă de Cowles Commission for Research in Economics (Chicago, 1940-1950), consideră că econometria presupune investigarea fenomenelor economice numai cu ajutorul modelelor aleatoare (stochastice, probabilistice); ea include doar cercetările economice ce utilizează metodele inducţiei matematice la verificarea relaţiilor cantitative formulate în teoria economică cu privire la fenomenele sau procesele studiate.

Definiţia extinsă a econometriei, promovată de economiştii din ţările anglo-saxone, consideră că econometria în sens larg înseamnă econometria în sens restrâns, la care se adaugă metodele cercetării operaţionale.

În prezent, econometria cuprinde şi tehnicile moderne de analiză a datelor (analiza marilor tabele, de exemplu). Econometria poate fi folosită în două moduri, care nu sunt mutual exclusive:

- ca instrument de previziune (date fiind valori ipotetice ale anumitor variabile, putem previziona valoarea variabilei de interes).

- ca metodă explicativă (poate fi folosită pentru a confirma sau infirma o teorie economică).

Obiectivele finale urmărite de econometrie sunt exprimate:

- la nivel macroeconomic (creşterea economică, controlul inflaţiei, ocuparea forţei de muncă, echilibrul balanţei de plăţi etc.);

- la nivel mezoeconomic (obiective regionale);

- la nivel microeconomic (firma: creşterea profitului, creşterea calităţii, creşterea cotei de piaţă etc.);

- la nivel individual (maximizarea venitului etc).

2. Specificul Econometriei în raport cu alte discipline de măsurare cantitativă

Econometria s-a format şi se dezvoltă nu în urma unui proces de diversificare a ştiinţei economice, ci prin integrarea dintre teoria economică, matematică şi statistică.

În cadrul aceastei triade, teorie economică - matematică - statistică, locul central îl ocupă teoria economică. Deşi penetrarea ştiinţei economice de către metodele statistico-matematice reprezintă un progres calitativ, nu trebuie uitat faptul că fenomenele economice, pe lângă componenta lor cuantificabilă, conţin aspecte care nu pot fi reprezentate prin cantitate. Aceste particularităţi ale fenomenelor economice constituie, în general, limitele econometriei în sistemul ştiinţelor economice.

De remarcat că raporturile econometriei cu ştiinţele economice nu sunt numai de dependenţă. Un model econometric nu se poate elabora dacă nu s-a constituit o teorie economică a obiectului cercetat. Modelul astfel construit reprezintă o verigă intermediară între teorie şi realitate

În prezent, tipologia metodelor econometrice utilizate de ştiinţele economice este extrem de vastă. Folosirea din ce în ce mai amplă a acestor modele la investigarea fenomenelor economice se datorează progreselor însemnate făcute în domeniul metodelor de estimare a parametrilor modelelor şi al testelor de verificare pe care se fundamentează acestea şi, nu în ultimul rând, al utilizării calculatoarelor electronice care permit rezolvarea operativă a celor mai complexe modele econometrice.

Particularizând legăturile econometriei cu unele dintre disciplinele economice, este necesar să subliniem corespondenţa dintre modelarea econometrică şi previziune. Previziunea macro sau microeconomică reprezintă un domeniu care utilizează în mare măsură rezultatele simulării şi, mai ales, ale predicţiei econometrice. Activitatea de previziune a economiei este aceea care „oferă" o serie de elemente utile elaborării modelului privind, îndeosebi, etapa de specificare a acestuia. În această etapă, previziunea defineşte variabilele endogene (rezultative) şi pachetul variabilelor exogene corespunzătoare obiectivelor urmărite în funcţie de informaţiile statistice existente. Econometria, la rândul ei, contribuie la obţinerea variantelor economice, oferind informaţii cu privire la comportamentul variabilelor endogene în diverse alternative de acţionare a pârghiilor economice. În acest fel, previziunii economice i se oferă o perspectivă în legătură cu ceea ce s-ar putea întâmpla în viitor, fie şi în linii mari, în raport cu diferitele variante ale politicii economice care ar putea fi aplicate.

De asemenea, trebuie remarcată legătura econometriei cu sistemul financiar-contabil, domeniu în care modelarea pătrunde tot mai mult (modelele ARCH).

Domeniul cooperării economice internaţionale, ca, de altfel, şi cel privind comerţul interior, domeniu în care previziunile sunt greu de realizat, altfel decât cu ajutorul metodelor statistice, reprezintă, de asemenea, sectoare ale economiei ce pot beneficia de rezultatele econometriei în ceea ce priveşte planificarea şi eficientizarea activităţilor desfăşurate. Este totodată necesar să subliniem frecvenţa tot mai mare a aplicării metodelor econometrice în lucrări din domeniul biologiei, medicinei, demografiei şi, în special, în domeniul marketingului sau managementului.

Modelul econometric - expresie formală, inductivă a unei legităţi economice - reprezintă un mijloc de cunoaştere a unui obiect economic, iar modelarea econometrică este o metodă care conduce la obţinerea de cunoştiinţe sau informaţii noi privind starea, structura (conexiunile dintre elemente) şi evoluţia unui proces sau sistem economic.