Econometrie

1. OBIECTIVELE DISCIPLINEI

Modifi¬cările în domeniul lumii reale - determinate, sub raportul cauzalităţii, de diferite influenţe ale unor factori simpli sau complecşi, sesizabili sau ascunşi, esenţiali sau neesenţiali - se manifestă la dimensiuni ce se cer a fi cunoscute, pentru a le putea asigura un comportament normal, de dorit sau necesar. Sesizarea, definirea şi măsurarea acestor influenţe sunt posibile în condiţiile stăpânirii unor metode şi tehnici adecvate fiecărui domeniu supus transformărilor.

Econometria este o ramură a economiei („o economie de intenţie ştiinţifică” afirma Fr. Perroux) care se ocupă de analiza cantitativă a comportamentului economic. În general, comportamentul economic descris de teoria economică stă la baza formulării ipotezelor pe care se construieste un model teoretic al „mersului” economiei. Impactul dintre modelul teoretic şi realitatea reflectată prin date este analizat de econometrie apelând îndosebi la metodele statisticii.

Dezvoltarea rapidă a econometriei a generat formularea mai multor definiţii cu privire la domeniul acestei discipline, marea lor majoritate fiind incluse într-una din următoarele trei grupe:

a) definiţia istorică - econometria este o unificare a statisticii, economiei şi matematicii;

b) definiţia restrictivă - “econometria presupune investigarea fenomenelor economice numai cu ajutorul modelelor aleatoare (stochastice, probabilistice);

c) definiţia extinsă - “econometria în sens larg înseamnă econometria în sens restrâns, la care se adaugă metodele cercetării operaţionale”

Econometria urmăreste:

- să evidenţieze relaţii esenţiale acolo unde o multitudine de cauze şi efecte se înlanţuie şi creează un adevărat amalgam de conexiuni;

- să cuantifice manifestări şi relaţii între fenomene într-un domeniu unde predomină aprecierile calitative, caracterizările subiective sau chiar ambigue;

- să prevadă evoluţii şi implicaţii într-o zonă în care previziunile fie sunt considerate dificile, dacă nu imposibile, fie că se bazează pe păreri personale, fler, experienţă.

2. SPECIFICUL DISCIPLINEI ÎN RAPORT CU ALTE DISCIPLINE DE MĂSURARE CANTITATIVĂ

Econometria are ca obiect cunoaşterea mecanismelor de desfăşurare a proceselor economice, descrise de seriile de date statistice, prin utilizarea metodelor cantitative de natură statistică sau matematică.

Pornind de la faptul că econometria este o rezultantă a acestor discipline, preluând caracteristici de la fiecare dintre ele, consider că este important să se sublinieze diferenţele ce particularizează domeniul econometriei.

Domeniul econometriei nu se precizează în raport cu o anumită natură a proceselor şi fenomenelor economice, ci în legătură cu un anumit mod de a concepe rezolvarea problemelor economice, în general. Nu se vorbeşte despre econometrie numai la nivel macroeconomic, lăsând pe seama cercetării operaţionale microeconomia. Econometria evoluează şi alege structuri de modele economico-matematice pentru procese sau fenomene economice, indiferent de nivelul la care acestea se produc sau sunt aşteptate.

Economia şi econometria se deosebesc în unele privinţe şi anume:

- economia se foloseşte frecvent de relaţii de tip determinist, în timp ce econometria se bazează, de multe ori, pe relaţii de natură aleatoare, motiv pentru care perturbaţia este frecvent luată în calcul;

- economia se bazează îndeosebi pe raţionamente fundamentate pe experienţe din trecut (practica economică) şi pe ipoteze care, în cele mai multe cazuri, au valabilitate doar în condiţii de absolută normalitate; econometria se bazează îndeosebi pe informaţii concentrate în datele statistice, pe teoria economică precum şi pe soluţiile rezultate din rezolvarea modelului.

Particularităţile econometriei în raport cu statistica au drept punct de plecare următoarele aspecte:

- opţiunea între modele porneşte de la necesităţile de analiză şi previziune din economie;

- accentul deosebit de mare pus în econometrie pe ipotezele metodelor de estimare şi mai ales pe procedeele destinate atenuării sau eliminării frecventelor nerespectări ale ipotezelor de către datele empirice privind evoluţia fenomenelor economice;

- faptul că unitatea, cazul, elementul pot face obiect de studiu în econometrie.

În ce priveşte delimitarea în raport cu matematica se are în vedere faptul că deşi econometria utilizează formulări abstracte, totuşi în spatele fiecărui simbol literar se află o variabilă economică al cărei comportament trebuie avut mereu în atenţie. Utilizarea abuzivă de formule, deseori pentru demonstraţii străine de economic, reprezintă un aspect destul de criticat.

Nu orice model conceput la graniţa dintre analiza economică, matematică şi statistică este automat econometric. Econometria reţine pentru domeniul său fenomenele şi procesele de masă, la baza cărora stau elemente de cauzalitate care nu pot fi descrise şi caracterizate decât sub aspect stochastic.

3. CARACTERISTICI ALE MODELELOR ECONOMETRICE

ALTE ASPECTE SPECIFICE ECONOMETRIEI

Modelul econometric este instrumentul de cercetare ştiinţifică ce stă la baza econometriei. Modelul econometric, prin definiţie, este un model economic formulat astfel încât parametrii să poată fi estimaţi dacă se face presupunerea că modelul este corect.

Modelul econometric poate fi privit ca o îmbinare a modelului economic cu cel statistic, fiind o construcţie teoretică care are un scop prestabilit (previziune, prognoză, simulare, verificare a unei teorii) şi o bază în teoria economică şi o modalitate de redare schematică bazate pe modelul statistic (ecuaţiile de regresie), precum şi pe egalităţi (identităţi, ecuaţii de balanţă) rezultate din conceptele teoriei economice.

Un model econometric are următoarele caracteristici:

- descrie diverse tipuri de sisteme economice reale pe baza legăturilor de tip statistic privind comportamentele de natură economică dintre variabilele rezultative şi factorii economici, demografici, naturali, sociali, politici etc.;

- descrie sistemul de dependenţe printr-un sistem formal echivalent de tip ramificat de legături cauzale, inclusiv legături de interdependenţă, care poate fi structurat după principiul ordonării ierarhice în mai multe trepte;

- caracterizează mai puţin normativ sistemului real socio-economic datorită elasticităţii mari a reprezentărilor econometrice;

- descrie static şi dinamic sistemul socio-economic oferind posibilitatea prognozelor şi previziunilor active.