Economia de piață

I. Introducere

Satisfacerea nevoilor umane s-a realizat, de-a lungul timpului, pe două căi distincte:

• fie din producţia proprie prin autoconsum,

• fie prin intermediul schimbului, cedând bunurile proprii în favoarea altor bunuri obţinute de alţi producători.

Autoconsumul desemnează procesul de utilizare a propriilor rezultate pentru satisfacerea nevoilor.

Schimbul reprezintă înstrăinarea rezultatelor propriei activităţi, primind în contraprestaţie alte bunuri necesare, inclusiv moneda.

Economia naturală (autarhică) reprezintă acea formă de organizare şi funcţionare a economiei în care nevoile individuale sau colective se satisfac prin autoconsum, fără a fi nevoie de schimb.

Economia naturală se caracterizează prin câteva trăsături specifice:

• diversificarea activităţii economice, în sensul că producătorul nespecializat îşi realizează prin munca proprie bunurilor necesare;

• importanţa acordată pământului, considerat a fi principalul factor de producţie;

• predominanţa nevoilor biologice;

• izolarea producătorului din punct de vedere economic;

• descentralizarea economiei redusă;

• diviziunea simplă, naturală a muncii.

Economia de schimb se defineşte ca fiind acea formă de organizare a activităţii economice în care agenţii economici, specializaţi şi autonomi, produc bunuri destinate vânzării, bunuri care sunt destinate schimbului prin actul de vânzare-cumpărare realizat pe piaţă.

Economia de schimb are trăsături proprii, prin care se diferenţiază de economia naturală astfel:

• specializarea agenţilor economici în producerea unor bunuri diferenţiate;

• schimbul, ca rezultantă a specializării, necesar ca producătorii să-şi schimbe între ei surplusul de bunuri pentru satisfacerea nevoilor economice;

• autonomia producătorilor;

• concentrarea activităţii economice în jurul pieţei;

• existenţa monedei (instituţionalizate) ce creează o nouă treaptă de organizare şi funcţionare a activităţii economice, şi anume producţia de mărfuri;

• desfăşurarea schimburilor economice sub forma unor tranzacţii bilaterale de piaţă (mişcări reciproce de bunuri şi bani între participanţii la schimb).

Specializarea agenţilor economici într-o activitate a fost determinată de interese economice, tradiţii, obiceiuri, experienţă sau întâmplare, iar mai târziu, a fost cauzată de interese economice, de avantajul obţinut dintr-o activitate, comparativ cu alta.

Specializarea agenţilor economici prezintă avantaje şi anume:

• oamenii acumulează mai multe cunoştinţe de specialitate, mai multă experienţă;

• se perfecţionează mijloacele de muncă;

• se economisesc resurse;

• costurile unitare ale produselor sunt mai reduse;

• se obţin producţii mai mari la bunurile în care agentul economic s-a specializat;

• producţia se diversifică sortimental, prin introducerea în fabricaţie a unor produse noi;

• se extind schimburile economice.

Economia de comandă este întâlnită în ţări precum Cuba, China, Coreea de Nord şi prezintă câteva caracteristici:

• este o economie etatizată deoarece proprietatea publică este dominantă, aproape toate mijloacele de producţie se află în proprietatea statului, resursele fiind alocate prin plan;

• este o economie birocratizată deoarece dispune de un mare aparat de stat caracterizat printr-un stil de muncă formalist;

• este o economie ineficientă deoarece bunurile nu sunt produse în raport cu cererea existentă, producătorii realizând bunuri decise de planificatori.

Incapabilă să soluţioneze problemele pe care le-a generat, în multe ţări „foste comuniste”, economia de comandă s-a prăbuşit lăsând locul economiei de traziţie, care nu are nici trăsăturile economiei de comandă şi nici trăsăturile economiei de piaţă, marcând trecerea de la sistemul falimentar al economiei centralizate la economia modernă de piaţă. Problemele pe care trebuie să le soluţioneze fostele state socialiste vizează câteva aspecte:

• stabilizarea macroeconomică;

• preţul şi reforma pieţei;

• crearea sectorului particular;

• privatizarea şi restructurarea întreprinderilor de stat;

• redefinirea rolului statului în economie.

II. Economia de piata

Economia de piaţă se defineşte ca fiind acea formă modernă de organizare şi funcţionare a economiei de schimb în care întreprinzătorii îşi desfăşoară activitatea economică în mod liber, autonom şi raţional, corespunzător cerinţelor pieţei în scopul satisfacerii unor nevoi existenţiale tot mai sporite, cu resurse economice limitate.

Economia de piata reprezinta tipul modern de economie.A fost creata începând cu secolul al XIX - lea, prima tara în care s-au pus bazele acesteia fiind Anglia.

Concept elaborat de Adam Smith si cristalizat în lucrarea “Avutia natiunilor”. Cel mai de seama reprezentant al economiei politice clasice fundamenteaza pentru prima data, în mod stiintific, un model al economiei de piata în care viata economica este reglata de concurenta, cerere, oferta, miscarea libera a preturilor si a salariilor, negând imixtiunea statului în viata economica.