Economia de Piață

În lume există în prezent o mare varietate de tipuri specifice de organizare şi reglare a activităţii economice,dar sistemul economiei de piaţă a devenit predominant în lumea contemporană.Între economia de piaţă şi economia de schimb se pune adesea semnul de egal, datorită faptului că prima păstrează majoritatea trăsaturilor caracteristice.În principiu,economia de piaţă este considerată o formă evoluată(formă modernă) a economiei de schimb.Ea este opusul economiei centralizate, de comandă, aşa cum economia de schimb este opusul celei naturale.Economia de piaţă este "un mecanism complex de coordonare a oamenilor,activităţilor şi firmelor printr-un sistem de pieţe şi preţuri.

Pilonii acesteia sunt piaţa şi preţurile.Piaţa este un mecanism prin intermediul căruia se realizează legătura dintre cumparatori şi vânzători în vederea stabilirii preţului şi cantităţii pentru un anumit bun sau serviciu.Preţurile coordonează deciziile producătorilor şi consumatorilor, constituindu-se într-un barometru extrem de sensibil al economiei.

În literatura de specialitate nu există un consens în privinţa celei mai adecvate denumiri pentru acest tip de organizare economica, fiind folosiţi termenii de capitalism,economie modernă,economie de piaţă sau chiar economie de schimb (în Dictionar enciclopedic, Ed. Enciclopedica, 1996).Economia de piaţă liberă este vazută ca sistem economic în care alocarea resurselor este determinată în exclusivitate de cerere şi de oferta ce interacţionează pe pieţe libere.Definiţia este extrem de strictă, având în vedere că în majoritatea ţărilor există limite ale libertăţii pieţelor.În mod curent, este văzută ca sinonimă cu capitalismul.Astfel,capitalismul este definit de Penguin Dictionary of Economics drept sistemul economic şi social în care indivizii sunt liberi să aibă în proprietate mijloacele de producţie şi să îţi maximizeze profitul şi în care alocarea resurselor este determinată de piaţă.

Indiferent de denumirea utilizată,trăsăturile specifice economiei de piaţă sunt:

-pluralismul formelor de proprietate în care ponderea principală revine proprietăţii private

-profitul reprezintă obiectivul pentru care se asuma riscul concurenţial;

-concurenţa este regulatorul principal al activităţii economice;

-este o economie de întreprindere unde spaţiul economic de decizie şi acţiune se realizează în unitatea economică;

-majoritatea preţurilor se formează liber influentand şi pe cele din administraţie;

-predomină structurile tehnico-economice moderne;

-intervenţia directă şi indirectă a statului se rezumă la respectarea regulilor de funcţionare a pieţei şi a instituţiilor juridice şi economice;

Tipologia economiei de piaţă se face după criteriul mecanismului de stabilire a

echilibrului economic, adică, modul în care sistemul economic tinde spre punctul de

echilibru când se produce o dezechilibrare. După acest criteriu există două mari

modele ale economiei de piaţă:

1. Modelul neoclasic ce se caracterizează prin:

- sistemul economic se autoreglează, statul având o intervenţie minimă în

economie;

- forţele pieţei asigură corelaţia necesară sistemului economic, care, datorită

raportului cerere-ofertă va gravita în jurul punctului de echilibru;

- rolul statului constă în asigurarea unei mase monetare în concordanţă cu

nivelul producţie şi necesităţile circulaţiei;

- variabila de comandă a sistemului economic este considerată a fi oferta, acest

model vizând în special nivelul macroeconomic.

2. Modelul Keynesian care presupune:

- sistemul economic nu poate fi în echilibru la ocupare deplină ci poate exista

un punct de echilibru la o anumită rată a şomajului;

- statul trebuie să aibă rol activ în administrarea echilibrului astfel încât între

şomaj şi inflaţie să existe un raport optim în diferite momente;

- variabila de comandă a sistemului economic este cererea agregată, acest

model considerând că este greşit să se extrapoleze funcţionarea nivelului

microeconomiei la nivel macroeconomic, care trebuie modelat conform

propriilor legităţi.

Michel Albert, în lucrarea „Capitalism contra capitalism”, apreciază că în

sistemul capitalist s-au diferenţiat două mari modele:

1. Modelul neoamerican care se caracterizează prin următoarele trăsături:

- sectorul public care produce bunuri economice noncomerciale este neglijabil

şi are tendinţe de reducere;

- piaţa are rol determinant în circulaţia bunurilor de la producător la

consumator;

- preţurile bunurilor economice inclusiv salariile depind de condiţiile aleatorii

ale pieţei;

- fiscalitatea este redusă, iar implicarea statului în economie este neglijabilă;

- întreprinderea privită ca centru al deciziilor economice este considerată ca

fiind un bun comercial;

- piaţa financiară şi în primul rând bursa are rol decisiv în viaţa economică în

raport cu alte forme de piaţă;

- pe termen scurt se realizează o mobilitate ridicată în ierarhia economicosocială;

- un sistem de învăţământ elitist, care tinde să funcţioneze după regulile pieţei;

- grad redus de securitate economică faţă de riscuri, protecţia fiind o problemă

individuală.