Economia de Piață

CUVÂNT ÎNAINTE

Având în vedere contextul creat în economia româneasca după decembrie 1989, şi anume trecerea la economia de piaţă, întreprinderile au fost nevoite să se adapteze la noile condiţii.

Acestea vizau dispariţia pieţelor tradiţionale din cadrul CAER-ului, posibilitatea exportului pe pieţele occidentale, concurenţa mult mai acerbă decât înainte.

Întreprinderile româneşti au fost create în condiţiile în care se dorea obţinerea economiilor de scală. Majoritatea acestora lucrau în regim de lucru cu trei schimburi, săptămâna de lucru avea şapte sau şase zile lucrătoare, iar utilajele erau invechite.

De asemenea, pe noile pieţe produsele cerute erau diferite, mai ales din punct de vedere al diversităţii şi al calităţii. Pentru a putea vinde, întreprinderile trebuiau să îşi adapteze capacităţile de producţie la aceste cerinţe, deci să se restructureze.

Restructurarea implica atat schimbarea modului de conducere a întreprinderilor cât şi tehnologiile de fabricaţie ale acestora, deoarece în aproape toate cazurile, acestea erau mult sub nivelul celor utilizate de concurenţi.

I.1.RESTRUCTURAREA SOCIETĂŢILOR COMERCIALE

Restructurarea proprietăţii – vizeaza promovarea pluralismului formelor de proprietate, reducerea ponderii sectorului de stat şi creşterea proporţiei sectorului privat. Acest proces are loc atât ca urmare a privatizării, societăţile comerciale cu capital majoritar de stat, cât şi prin crearea unor noi întreprinderi cu capital privat sau mixt.

O concepţie unitară şi echilibrată cu privire la restructurarea proprietăţii trebuie să ţină seama de cele două fluxuri importante care impun nevoia de amortizare. Privatizarea reprezintă calea principală de restructurare a proprietăţii, având în vedere ponderea ridicată deţinută de sectorul de stat, îndeosebi în industrie.

Restructurarea proprietăţilor contribuie la stimularea iniţiativei, îmbunătăţirea calităţii managementului, întărirea cointeresării şi disciplinei în muncă, valorificarea superioară a resurselor, ridicarea calităţii produselor, productivităţii muncii şi a rentabilităţii, sporirea eforturilor de acumulare şi investiţii la nivelul întreprinderilor. Privatizarea poate şi trebuie să contribuie, de asemenea, la diminuarea proporţiei populaţiei sărace şi la creşterea treptată a ponderii categoriilor sociale mijlocii, ceea ce va constitui garanţia stabilităţii sociale şi formării unei societăţi moderne.

Privatizarea societăţilor comerciale cu capital majoritar de stat trebuie însă să aibă la bază promovarea unor metode riguroase de evaluare a patrimoniului şi forme echitabile de transfer a bunurilor publice în sectorul privat. Acest transfer trebuie realizat pe baza unor criterii de eficienţă economice, sociale şi ecologice. Prin privatizare se pot crea resurse pentru restructurare, ceea ce ar duce la recapitalizarea întreprinderilor şi atragerea de investitori străini. Privatizarea este influenţată la rândul său, de restructurarea cadrului juridic şi instituţional, de restructurarea managerială, organizatorică şi mai ales tehnologică.

Întârzierea procesului de privatizare determină prelungirea procesului de restructurare tehnologică, precum şi adâncirea decalajelor tehnico – economice faţă de întreprinderile din ţările cu economie de piaţă modernă cu care întreprinderile româneşti trebuie să concureze pe piaţa mondială. Dar, dezvoltarea producţiei şi sporirea efectelor economice depinde şi de crearea de noi întreprinderi particulare, care reprezintă o altă componentă de bază a restructurării proprietăţii.

Înfiinţarea de întreprinderi private noi – îndeosebi IMM-uri – furnizează demonopolizarea şi formarea mediului concurenţial, diversificarea şi elasticizarea producţiei, calitatea şi productivitatea muncii şi obţinerea unei eficienţe economice sporite.

Creşterea numărului întreprinderilor private şi, mai ales, desfăşurarea unei activităţi eficienţe a acestora, implică perfecţionarea actualului sistem de avantaje şi facilităţi oferite întreprinzătorilor: se are în vedere crearea unui mediu economic favorizant, sprijinirea financiară, înlesnirea accesului la credite, facilitarea transferurilor de tehnologie, pregătirea profesională a forţei de muncă, etc.

O atenţie deosebită trebuie acordată realizării unui cadru de conlucrare a sectorului public cu cel privat care să favorizeze procesele de adaptare tehnologică şi funcţională la cerinţele etapei în care se găseşte economia românească.

Restructurarea tehnologică – sau retehnologizarea are un rol fundamental în cadrul întregului proces de modernizare a structurii economiei româneşti. Ea poate şi trebuie să contribuie la ridicarea calităţii produselor, la reducerea consumurilor materiale şi energetice, la îmbunătăţirea condiţiilor de muncă, la sporirea productivităţii muncii şi a rentabilităţii, la menţinerea pieţelor tradiţionale şi la pătrunderea pe noi pieţe.

Retehnologizarea economiei şi, în special a industriei, desemnează un proces amplu şi complex de modificare a actualelor structuri tehnice şi tehnologice, în consens cu necesitatea apropierii de niveluri mondiale şi înscrisă în tendinţele fireşti ale ştiinţei şi tehnicii.

În 1989, nivelul dotării tehnice a economiei româneşti era diferenţiat. Existau atât domenii care dispuneau de un nivel ce putea fi considerat satisfăcător, cât şi subramuri ale căror maşini şi utilaje erau puternic depreciate atât economic, cât şi moral. Această situaţie a fost determinată, în cea mai mare parte, de politica importurilor de materie primă, combustibili, energie, neglijând aproape complet importurile de completări şi modernizări de maşini şi utilaje.