Economia națională în condițiile globalizării

1.1 INTRODUCERE

Globalizarea este termenul întrebuinţat pentru a descrie un proces multicauzal care are drept rezultat faptul că evenimente care au loc într-o parte a globului au repercusiuni din ce în ce mai ample asupra societăţilor şi problemelor din alte părţi ale globului.

Nu există o definiţie a globalizării într-o formă universal acceptată, şi probabil nici definitivă. Motivul rezidă în faptul că globalizarea subinclude o multitudine de procese complexe cu o dinamică variabilă atingând domenii diverse ale unei societaţi. Ea poate fi un fenomen, o ideologie, o strategie, sau toate la un loc.

Globalizarea este termenul modern folosit la descrierea schimbărilor în societăţi şi în economia mondială care rezultă din comerţul internaţional extrem de crescut şi din schimburi culturale. Descrie creşterea comerţului şi a investiţiilor datorită căderii barierelor şi interdependenţei dintre state. În context economic, este des întâlnită referirea aproape exclusivă la efectele comerţului şi în particular la liberalizarea comerţului sau la liberul schimb.

Chiar dacă aceste trei aspecte sunt întreţesute, este util să distingem efectele globalizării în fiecare din mediile economice, politice şi culturale. Alt aspect cheie al globalizării este schimbarea în tehnologie şi inovaţie în special în sectoarele transporturilor şi telecomunicaţiilor, despre care se crede că au ajutat la crearea satului global primordial.

Globalizarea economică – patru aspecte se referă la globalizarea economică ce indică patru tipuri de fluxuri peste graniţe, şi anume:

- fluxuri de bunuri/servicii (de exemplu liber schimbul);

- fluxuri de persoane (migraţia)

- fluxuri de capital;

- fluxuri de tehnologie.

O consecinţă a globalizării economice este îmbunatăţirea relaţiilor dintre dezvoltatorii aceleiaşi industrii din diferite părţi ale lumii (globalizarea unei industrii), dar şi o erodare a suveranităţii naţionale asupra sferei economice.

- FMI-ul defineşte globalizarea ca şi “creşterea în interdependenţa economică a ţărilor din întreaga lume prin creşterea volumului şi a varietăţii tranzacţiilor de bunuri şi servicii peste graniţe, fluxul de capital internaţional mult mai liber şi mai rapid, dar şi o difuziune mai largă a tehnologiei.”(FMI, World Economic Outlook, mai 1997).

- Banca Mondială defineşte globalizarea ca “Libertatea şi capacitatea indivizilor şi a firmelor de a iniţia tranzacţii economice voluntare cu rezidenţi ai altor ţări”.

În literatura de specialitate globalizarea este abordată în mod divers, putându-se desprinde mai multe abordări conceptuale:

- Globalizarea este definită prin interdependenţa economiei dintre state, ca urmare a creşterii coeficientului de dependenţa faţă de economia mondială.

- Globalizarea este concepută ca proces al diminuării taxelor vamale, al renunţării la politica vamala si la restricţiile de circulaţie a mărfurilor, serviciilor, tehnologiilor şi capitalurilor, pe măsura dezvoltării schimburilor economice internaţionale.

- Globalizarea este considerată factor determinant al diminuării rolului guvernului naţional ca urmare a extinderii acţiunii capitalului investiţional internaţional şi a societăţilor transnaţionale.

În abordarea procesului de globalizare se porneşte de la o serie de procese obiective reale :

a) sporirea comerţului exterior şi mondial devansează creşterea producţiei mondiale;

b) devansarea necesităţilor de producţie şi consum ale unui stat faţă de posibilităţile producţiei naţionale de a le satisface sub aspect tehnologic şi de eficienţă pe criterii economice optimale;

c) creşterea coeficientului de dependenţă a economiilor naţionale faţă de economia modială;

d) are loc o creştere importantă a pieţei externe, fapt ce obligă statele să adopte măsuri de liberalizare a comerţului exterior, ajungându-se până la desfiinţarea taxelor vamale;

e) Liberalizarea mişcării internaţionale a mărfurilor, capitalurilor, serviciilor, persoanelor, forţei de muncă si a tehnologiilor conduce la dispariţia graniţelor comerciale , nu însa şi a graniţelor naţionale (deocamdată);

f) adoptarea de reglementari comune de către state – acorduri , tratate, convenţii privind eliminarea dublei impuneri, regimul favorabil al investiţiilor externe, acordarea clauzei naţiunii celei mai favorizate;

g) Înfiinţarea unor instituţii şi organisme internaţionale comune cu atribuţii la scară mondială, regională sau subregională– publice si private ;

1.2 GLOBALIZAREA PRO ȘI CONTRA

Sustinătorii globalizării pun accentul în principal pe avantajele generate de procesul de mondializare:

-reducerea costurilor de productie datorită economiei de scară;

- accelerarea tranzactiilor, schimburilor care se realizează aproape în timpii comunicati – fax, Internet etc.;

- cresterea vitezei de derulare a operatiunilor comerciale, financiare si tehnologice;

- extinderea puternică a pietelor si crearea de noi piete independente de anumite surse sau zone traditionale.

În consecintă, are loc o crestere a eficientei întregii activităti economice la nivel planetar ca urmare a miscării libere a capitalurilor, investitiilor, tehnologiilor si fortei de muncă spre domeniile si zonele mai profitabile.

Fireste, aceste argumente si altele care pun în evidentă avantajele globalizării sunt demne de luat în consideratie, însă nu trebuie absolutizate.

Oponentii globalizării invocă si uneori absolutizează consecintele negative:

- desfiintarea natiunii si statului national;

- reducerea locurilor de muncă în tările în curs de dezvoltare sau cu un nivel mai redus al productivitătii muncii;

- specializarea unor state în activităti de productie generatoare de poluare si care necesită un consum mare de muncă, materii prime si energie;