Economia Riscului - Metode de Asumare a Riscurilor în Economie

Cap 1. Risc şi incertitudine în economie.

Dicţionarul complet al economiei de piaţă defineşte riscul drept un ”eveniment viitor şi probabil, a cărui producere ar putea provoca anumite pierderi. El poate fi previzibil atunci când factorii care ar aduce pierderi pot fi prevăzuţi cu anticipaţie şi imprevizibil atunci când este determinat de situaţii fortuite” [ Busa Georgeta ,1994].

Dicţionarul limbii române defineşte riscul ca “posibilitate de a ajunge în primejdie, de a avea de înfruntat un necaz sau de a suporta o pagubă”[Vasile Breban, 1980].

Riscul apare, conform acestei concepţii, sub forma unui pericol pe care omul încearcă să-l prevină sau măcar să-i atenueze efectele nedorite.

Conform acepţiunii latine, termenul risc se referă nu numai la şansa de pierdere, ci şi la şansa de câştig. Cu toate acestea, termenul „risc” tinde să fie utilizat în limbajul cotidian cu semnificaţia pericolului unei pierderi. Cuvântul latin „riscum” avea atât conotaţii negative cât şi pozitive. Riscul trebuie privit prin ambele sale valente, şi anume riscul pur şi riscul speculativ. Riscul pur desemenează doar pericolul unei pierderi, fără să ia în considerare posibilitatea de câştig.

Exemplele de risc pur includ pagubele potenţiale ale incendiilor, inundaţiilor sau ale cutremurelor sau posibilitatea deceselor premature ca urmare a accidentelor sau a îmbolnăvirilor fatale. Riscul speculativ acoperă atât posibilitatea unui câştig, cât şi pericolul unei pierderi. Afacerile sau jocurile de noroc implică risc speculativ.

Distincţia dintre riscul pur şi riscul speculativ reprezintă o premisă fundamentală a teoriei asigurărilor. Astfel, riscul implică dispersia rezultatelor posibile faţă de media

acestora în sens pozitiv (câştiguri relative), cât şi negativ (pierderi relative).

Din acestă perspectivă, riscul poate fi definit ca posibilitatea unor rezultate favorabile sau nefavorabile. Aprecierea rezultatelor posibile este relativă: rezultatul favorabil depăşeşte media anticipată, în timp ce rezultatul nefavorabil este inferior mediei anticipate. Orice decizie economică presupune un anumit grad de risc.

Decidentul trebuie să înveţe să-şi asume riscul deciziilor şi să îl administreze în folosul lui [Craioveanu Mihaela Theodora, 2004 ].

Pentru a se înţelege mai bine noţiunea de risc, este necesară realizarea unei distincţii clare între risc şi incertitudine. Riscul se referă la situaţiile în care se pot identifica probabilităţi obiective pentru rezultatele posibile. Cu alte cuvinte el poate fi cuantificat.

Incertitudinea se referă în schimb la situaţiile sau evenimentele despre care nu există informaţii suficiente pentru a identifica probabilităţile obiective.

Prin urmare, atunci când informaţiile necesare înţelegerii şi anticipării evoluţiilor, schimbărilor ce pot avea loc într-un anumit context sunt fie insuficiente, fie indisponibile, situaţia este catalogată ca fiind una incertă. Elementul cheie în a face distincţia între risc şi incertitudine este probabilitatea. Probabilitatea se referă la posibilitatea ca un anumit fenomen sau eveniment sa se producă în condiţii bine determinate.

În funcţie de probabilitate pot fi evidenţiate 3 categorii de situaţii:

- certitudinea absolută

- incertitudinea

- riscul

Certitudinea absolută poate fi definită ca situaţia decizională în care evoluţia viitoare a evenimentelor, consecinţele unei decizii pot fi prevăzute cu exactitate, neexistând erori sau evenimente neaşteptate.

La polul opus al certitudinii se află incertitudinea. Marele dezavantaj al incertitudinii este acela că la un nivel ridicat al ei indivizii nu mai sunt capabili să aleagă, din moment ce orice alegere duce la rezultate aleatorii imposibil de prevăzut. Prin urmare este necesară reducerea incertitudinii când atinge niveluri prea mari.

Riscul se află situat între certitudine şi incertitudine. El este un fenomen care provine din circumstanţe pentru care decidentul este în măsură să identifice evenimente posibile, şi chiar probabilitatea materializării acestora, fără a fi însă în măsură să precizeze cu exactitate care dintre aceste evenimente se va produce efectiv [Stana Elena-Silvia, 2003].

Riscului îi este asociată o distribuţie obiectivă de probabilitate măsurată ca număr de apariţii al unui rezultat determinat în urma unui număr mare de observaţii.

Această distribuţie este considerată valabilă pentru acţiunile care se desfăşoară în condiţii identice cu altele care deja au avut loc şi a căror rezultate au fost cuantificate prin metode statistice.