Economia României 1877-1914

INTRODUCERE

Uneori credem ca timpul istoriei rastoarna trecutul peste noi ,in timp ce preocuparile de ieri isi intorc fata catre o noua generatie ,pentru ca ele fac parte din evolutia fireasca a unui popor ce se afla in permanenta tranzitie.

Tocmai de aceea prin intermediul proiectului de fata ne propunem sa aducem in discutie o problematica ampla, aceea a Romaniei,stat aflat in continua tranzitie ,prins intre concepte distincte,dar definitorii pentru a intelege evolutia acesteia spre modernitate:

-agricultura - industrie

-liber schimb – protectionism

-capital roman – capital strain

Avand in vedere aceste aspecte , vom incerca sa deslusim drumul urmat de Romania pentru dezvoltarea sa social-economica in special in perioada 1877 – 1914.

Anul 1987 a insemnat pentru Romania o pagina importanta de istorie,care a determinat ulterior dezvoltarea economica a acesteia,inscriind-o pe drumul spre modernitate .

A fost oare insa suficienta proclamarea independentei de stat pentru a atinge un prag inalt al dezvoltarii?

Din pacate nu. Agricultura care traversa o perioada dificila , reuseste se se “dezmorteasca “ abia dupa evenimente ca rascoala taranilor de la 1907,dupa promovarea legilor protectioniste si dupa patrunderea in tara noastra a curentului industrialist,care ajuta la dezvoltarea agriculturii,chiar prin promovarea industriei ce oferea utilajele necesare pentru o productivitate mai mare deci ,implicit , o crestere economica mai mare.

Cu alte cuvinte prin impletirea cu industria,agricultura a avut si ea un cuvant de spus in formarea Romaniei moderne.

Insa doar dorinta de dezvoltare a industriei a fost suficienta?

Nu,pentru dezvoltarea industriala concreta a fost nevoie de mai mult;de metode concrete si mijloace prin care sa fie developata industria.

Unul din aceste mijloace a fost capitalul strain la care tara noastra a apelat,pentru a reusi o productivitate mai mare in cadrul industriei.

Un alt factor important in dezvoltarea industriala,deci implicit a cresterii economice a Romaniei a fost promovarea protectiomismului,ulterior adoptat de catre tara noastra,prin intermediul caruia Romania a capatat un avant economic important.

CAP.I. INDUSTRIE SI AGRICULTURA

In a doua jumatate a secolului al XIX-lea si in anii de pana la primul razboi mondial, agricultura a continuat sa fie baza economiei romanesti. Marea majoritate a populatiei locuia la sate si depindea de agricultura ca sa isi duca traiul.

In ciuda progreselor inregistrate de industrie si de sistemul bancar, a consolidarii infrastructurii si a cresterii productiei agricole, nu au avut loc schimbari semnificative in organizarea agriculturii. Responsabilitatea directa pentru productie ramanea pe seama taranilor, care detineau majoritatea uneltelor si animalelor si urmau caile traditionale de cultivare a pamantului.

Efectele reformei agrare din 1864 au fost mult sub asteptari. Cu toate ca taranilor li se daduse dreptul de proprietate asupra pamantului pe care il lucrasera pentru mosieri si cu toate ca obtinusera liberatatea individuala, nu s-a dezvoltat o clasa prospera de mici proprietari de pamant, de tarani independenti. In schimb, un numar mare de tarani au ramas dependenti de fostii lor mosieri. Dupa reforma, marii proprietari de pamant, impreuna cu statul, au retinut cam 70% din pamantul arabil al tarii, in tmp ce proprietatea taraneasca reprezenta restul.

S-a format treptat un nou sistem de dependenta, numit de catre Constantin Dobrogeanu-Gherea “neiobagie”, care consta in faptul ca cei mai multi tarani nu aveau destul pamant arabil si erau nevoiti sa revina la fostii stapani pentru a munci.

In cele doua decenii de dupa reforma agrara, taranii impropietariti au suferit aproape toti, o diminuare a gospodariilor lor sau le-au pierdut cu totul. Catre sfarsitul anilor ’80, multi isi pierdusera pamanturile, fiind nevoiti sa vanda o parte sau intregul teren, impotriva stipulatiilor legii agrare. Toti taranii au fost supusi efectelor daunatoare ale permanentei fragmentari a gospodariilor, deoarece in absenta unei legi a progenituii, tatii respectau traditia impartind chiar gospodariile minuscule intre fii lor. Acestia, la randul lor, le vindeau sau ipotecau pe mai nimic. Principalii beneficiari erau mosierii si taranii mai instariti si negustorii de la sate. In aceasta perioada (1864-1888), arendasii s-au impus ca element important al societatii rurale.

Reforma agrara si permanenta nevoie de pamant a taranilor au creat o situatie complexa la sate, care va determina evolutia relatiilor agrare in urmatorii patruzeci de ani. Mosierii continuau sa detina controlul asupra a aproape sase milioane de hectare de pamant arabil, fanete, pasuni si paduri, dar lor le lipseau animalele, uneltele si mana de lucru necesare pentru a-si cultiva pamanturile. Ei aveau astfel toate motivele sa satisfaca nevoia de pamant a taranilor.