Economia României

Tranzitia si reperele sale

Economia tranzitei, ca teorie si practica, si-a capatat drept de cetate pe teritoriul auster al cercetarii stiintifice. Este drept, rezervele unora fata de justificarea preocuparilor pentru o paradigma de genul economiei tranzitiei au o oarecare baza. Pe de o parte, este cumva dificil sa vorbim despre o economie a tranzitiei in cvasiabsenta unei teorii testate a tranzitiei si, pe de alta parte, autonomizarea epistemologica a unei economii a tranzitiei pare ca forteaza specificitatea unui episod al evolutiei in raport cu regularitatile generale care ordoneaza economia de oriunde si oricand.

Tranzitia prin definitie, indica un pasaj intre doua repere, deci ea prefigureaza o suma de procese transformationale, pe o perioada relativ mica, care sa duca la o stare anume a economiei si societatii la o alta stare, radical diferita.

Relativ repede s-a ajuns la concluzia ca doua repere sunt esentiale in tranzitie:

Reperul politic, marcat de proiectul pluripartidismului, democratiei si statutului de drept, si reperul economic, ce a presupus un proces de reforma pentru a se ajunge la o economie bazata pe piata, de tip capitalist. Aceste doua repere au conturat de la inceput sensul proceselor transformationale. Faptul in sine nu este lipsit de importanta din punctul de vedere al directionarii eforturilor strategice. Daca era limpede ca declansarea tranzitiei insemna explicit depasirea formulelor comuniste de gestionare a puterii politice si a economiei, cu alte cuvinte acestea fiind punctul de plecare al transformarilor, era imperios necesar sa se precizeze si punctul de sosire.

Despre teoria perioadei de tranzitie la economia de piata se poate mentiona ca se obisnuia a se spune "tranzitia la economia de piata ", folosind mai rar notiune de "perioada de tranzitie" , care , de altfel, pare a fi mai adecvata în cazul dat.

Pâna nu de mult se considera ca perioada de tranzitie începe cu înfaptuirea revolutiei politice si se termina cu crearea în economie a unui sector privat dominant.

Astfel putem cosidera ca perioada de tranzitie are trei puncte de

reper:

* primul, începutul tranzitiei, asociat de obicei cu transformarile

politice, cu venirea liberalilor la putere.

* urmeaza apoi liberalizarea economiei, care include nu numai

liberalizarea preturilor, ci si a comertului exterior, urmata de privatizarea si crearea sectorului privat dominant în economie.

* în cea de-a treia etapa, accentul este pus pe solutionarea unor probleme cum ar fi restructurarea întreprinderilor si crearea institutiilor necesare unei functionari normale a pietei- sistemul juridic, fiscal, creditar . În aceasta etapa are loc crearea unui nou sistem de protectie sociala, recunoscut de majoritatea populatiei si care constituie temelia stabilitatii politice. Abia

atunci se va încheia perioada de tranzitie.

Startul tranzitiei a fost mult mai dificil in Romania decat in alte state ex-socialiste central-europene. Economia era aproape integral etatizata; in formarea produsului intern brut, aportul sectorului privat era in 1989 de numai 12,8%. Sistemul de conducere, hipercentralizat si in conflict cu criteriile de rationalitate, devenise complet inert la semnalele realitatii. Realizarea productiei in unitati supradimensionate conferea economiei un grad ridicat de rigiditate. Ineficienta acesteia a fost agravata in anii '80 atat de continuarea investitiilor in ramuri puternic energointensive, cat si de stoparea influxului tehnologic occidental ca efect al politicii de rambursare anticipata fortata a datoriei externe.

Slaba motivatie a muncii, dublata de politica artificiala a “ocuparii depline”, altera si mai mult competitivitatea productiei nationale. Efectul cumulat al acestor factori l-a constituit deteriorarea standardului de viata al populatiei, blocarea Romaniei intr-un perimetru de subdezvoltare, compromiterea sanselor sale de a se racorda la noile evolutii ale civilizatiei.